INTERVIU / Silviu Negut: „Tot ceea ce se intampla in jurul nostru tine de manifestarea fenomenului puterii"
Autor:
Stelian Turlea
27.08.2009
Nascut in 1945, Silviu Negut este profesor universitar la Academia de Studii Economice (ASE) si la Facultatea de Geografie a Universitatii Bucuresti, decan al Facultatii de Relatii Economice Internationale din cadrul ASE si autor de importante manuale si carti in domeniu, premiat in mai multe randuri. Cea mai recenta cartea a sa se numeste „Geopolitica. Universul puterii".
- Domnule profesor Silviu Negut, sunteti – si probabil nu ma insel – cel mai cunoscut geograf de la noi din tara, cu o activitate de decenii, asa ca puteti da un verdict cat de cat exact: cat pret se mai pune astazi, la noi, pe geografie?
- Greu de raspuns. Inclin, totusi, sa cred ca nu se pune mare pret. In primul rand este vina noastra, a geografilor, pentru ca nu stim sau nu ne putem face utili. Ne-am multumit – si o facem in continuare – cu mai mici sau mai mari realizari personale, fara sa ne gandim la ceva cu adevarat important, relevant, care sa trezeasca interesul factorilor de resort. La randul lor, acestia cauta calea cea mai facila, mimand studiile de fezabilitate, de exemplu, din care n-ar trebui sa lipseasca analizele geografice. Acesta este doar un aspect.
- De ce, totusi, in scoala geografia este atat de putin apreciata?
- Din varii motive. Unul ar fi deprecierea pe ansamblu a invatamantului romanesc. Un altul ar fi deprofesionalizarea meseriei de profesor. Tot mai multi dascali nu mai corespund standardelor in domeniu, sunt simpli functionari. N-au venit in acest domeniu pentru ca au chemare, ci pentru ca e mai usor, mai comod, sau cel putin asa cred ei. Doar cer, nu si dau.
Nu credeti ca, totusi, este nevoie de geografie? Daca istoria, de pilda, ne invata de unde venim, geografia ne spune unde suntem, care este ambientul natural, ce exista pe planeta noastra, daca ne mai suporta ea mult timp. Oare nu trebuie sa invete fiecare dintre noi, la varsta potrivita, cate ceva despre locul natal, tara in care traieste, continentul nostru, planeta noastra? Nu intram pe scena istoriei independenti ca printul Hamlet, suntem dependenti de apa, aer, lumina, pamant.
- Care este raportul dintre geografia economica si geografie?
- Geografia economica este o parte a Geografiei. De fapt a uneia dintre cele doua mari ramuri ale acesteia, Geografia umana, cealalta fiind Geografia fizica. In perioada comunista, sub influenta scolii sovietice, se aprecia ca Geografia economica este cea care circumscrie intreg domeniul amprentei umane asupra naturii, si nu Geografia umana sau Antropogeografia, termeni introdusi de scolile franceza, respectiv germana, care in fapt inglobeaza Geografia economica (studierea activitatilor economice) si Geografia populatiei si asezarilor omenesti.
- Se epuizeaza resursele naturale ale Pamantului? Ce urmeaza?
- Da, se epuizeaza. E-adevarat, nu atat de repede cum afirma unele Casandre moderne. In mod firesc, tot ceea ce este finit – si Natura este compusa mai ales din asemenea elemente – are o durata limitata, daca este „consumat". Conteaza, desigur, orizontul de timp in care o resursa sau alta se epuizeaza.
- E lung drumul de la geografie la geopolitica? In ultima vreme va manifestati mai ales in geopolitica, dovada si cartea de mare succes „Geopolitica. Universul puterii", lansata nu demult in Sala „Gafencu" a Ministerului Afacerilor Externe, cu prezentari elogioase din partea a doua nume de rezonanta: academicienii Mircea Malita si Florin Constantiniu. Ce v-a atras spre acest domeniu?
- Mai intai vreau sa-mi manifest recunostinta vizavi de cele doua mari personalitati. Oricine ar fi tusat chiar si numai de prezenta Domniilor-lor la o lansare de carte, daramite sa si vorbeasca. Le raman indatorat.
In ceea ce priveste prima intrebare, banuiesc ca este vorba de drumul meu. A fost ceva mai scurt ca perceptie, ceva mai lung ca realitate palpabila. In mod cert, un rol esential l-a jucat prima mea profesie, cea de redactor la o editura cu denumiri succesive: Editura Enciclopedica Romana – Editura Stiintifica si Enciclopedica – Editura Enciclopedica. Si, mai ales, contactul cu o serie de istorici de exceptie, din interior, colegi precum Horia C. Matei, Nicolae Nicolescu, Marcel D. Popa, Alexandru Stanciulescu, dar si din afara, ca fermecatorii Florin Constantiniu si Ion Bulei (acesta din urma, o vreme chiar coleg) ori Serban Popacostea, Gheorghe Buzatu, Ion Alexandrescu, Ioan Chiper Costin Fenesan, Constantin Cazanisteanu, Mihail E. Ionescu si atatia altii, ceva mai incidental cu C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu. Imi cer scuze pentru unele omisiuni de nume.
- Bine, bine, dar simplul contact cu niste oameni nu poate genera chiar o orientare.
- Nu era un simplu contact. Aflam din discutiile, uneori mai deschise, alteori criptate – eram in plin comunism – istoria adevarata, jocurile de culise, hotararile „din spatele usilor inchise", despre Tratatul Ribbentrop-Molotov, despre faimosul „petic de hartie" de la intalnirea Churchill-Stalin si multe altele. Toate acestea imi confirmau cat de important este locul pe care il ocupa o tara intr-un anumit spatiu geografic si temporal. Este aproape emblematica aprecierea cronicarului Miron Costin despre Moldova (apreciere pe care o putem extinde, fara teama de a gresi, la Romania in ansamblu) ca se afla „in calea tuturor rautatilor"!
Si a mai fost, desigur, un factor: „Enciclopedia statelor lumii", cu o prima editie in 1975 („Statele lumii de la A la Z "), ultima, a XI-a, in 2008, intr-un tiraj total de aproape 600.000 de exemplare. Un adevarat brand. Ideea lui Horia C. Matei, la care am achiesat imediat – noua alaturandu-ni-se apoi alti doi specialisti, Ion Nicolae si Nicolae Steflea (ultimul, din pacate, plecat in lumea celor drepti) –, a fost extrem de indrazneata si ma mir si astazi cum a putut supravietui cartea in comunism, pentru ca, practic, era subversiva, oferea cititorilor informatii care aratau care era adevarata situatie in lume si care era locul Romaniei, departe de cel clamat de Marele Conducator. Ei bine, munca la aceasta carte mi-a largit foarte mult orizontul, m-a ajutat sa inteleg mai bine mersul lumii, conditionarile si interrelatiile.
- De cand se vorbeste la noi de Geopolitica? Pe cine apreciati cel mai mult in domeniu?
- Inca din perioada interbelica, preocupari in domeniu avand geografi ca Ion Conea si Nicolae Al. Radulescu, istorici precum Gheorghe Bratianu si Nicolae Iorga, demografi ca Anton Golopentia si altii. Cel mai mare ramane, de departe, Ion Conea. Acesta a publicat in 1936 o lucrare, intitulata „Geopolitica – o stiinta noua", care si astazi, dupa aproape 75 de ani, ramane in picioare: nu poti sa scoti nimic pe motiv ca ar fi devenit vetust, nu poti sa adaugi nimic pentru ca ar lipsi. Si sa nu uitam ca nu avusese loc marea conflagratie mondiala si multe alte evenimente relevante in domeniu.
- Stim ca Geopolitica a fost blamata, desfiintata, interzisa in perioada comunista. Cum ati reusit dumneavoastra s-o promovati din nou?
- Destul de greu, la inceput initiativele mele fiind intampinate cu refuz. Etichetele care ii fusesera puse („doctrina nestiintifica, retrograda", „teorie care justifica politica de expansiune si agresiune" etc.) se inradacinasera adanc in mintile oamenilor, chiar si in ale celor de buna credinta, asa era foarte greu sa-i convingi ca lucrurile stau altfel. Practic am apelat la Marele Lenin, adoptand „politica pasilor marunti": mai intai ca disciplina facultativa, apoi, succesul fiind evident, ca disciplina optionala, iar ulterior obligatorie, asa cum este astazi prezenta in mai multe facultati din Academia de Studii Economice. De exact zece ani functioneaza si un master in domeniu, avand circa 80 de masteranzi anual. Stiti ce grozavi sunt acesti tineri?! Pacat ca doar putini sunt folositi la adevarata lor valoare, realmente de exceptie. Chiar si multi dintre cei de la studiile de licenta – sustinerile de la cercul stiintific anual – constituie un adevarat regal.
- Este miscator ceea ce spuneti. Si, totodata, important, cu totii ne punem speranta in tineri...
- Intr-adevar. Revin, cu permisiunea dumneavoastra, la blamarea Geopoliticii. Toate conceptele geopolitice (putere mare, putere-superputere, hegemonie, sfera de influenta, punct geostrategic, zona geopolitica, panism etc. etc.) devenisera tabu in epoca Razboiului Rece, gratie Uniunii Sovietice. In mod paradoxal, interdictia era respectata si in Vest, inclusiv in Statele Unite. Sefii de stat si de guvern, ministrii de externe erau tot timpul atentionati de consilierii lor sa nu foloseasca vreunul dintre conceptele amintite cu ocazia intalnirilor oficiale ori a conferintelor de presa. Va dau un exemplu: la o conferinta de presa din august 1983, presedintele american Ronald Reagan a fost chestionat de un ziarist cu privire la pozitia tarii sale vizavi de conflictul din Ciad (un crud razboi civil care se desfasura intr-o fosta colonie franceza africana). Reagan a raspuns ca Statele Unite nu vor juca nici un fel de rol intrucat „Ciadul se afla in sfera de influenta a Frantei". Atata a trebuit pentru ca toti ziaristii sa-l bombardeze cu intrebari de genul: „Deci exista sfere de influenta?", „Cum le-ati stabilit?", „Care sunt acelea?" etc. Desi raspunsul a fost corect, presedintele american a intrat cu el in istoria gafelor prezidentiale!
- Este, cu adevarat, interesant ce ne spuneti, dar as vrea sa va pun o alta intrebare…
- Nu inainte de a va spune ceva foarte semnificativ.
Ei bine, primul analist din lume care a avut curajul de a folosi termenul de „geopolitica" in plin Razboi Rece, in anul 1960, a fost un american de origine… romana, Ladis Kristof, nascut in Bucovina si avand ascendenta intr-o veche si bogata familie armeana. Am avut onoarea sa-l cunosc, sa-l gratulez pentru acel gest curajos, sa-l apreciez pentru multe lucruri, printre care si acela ca, la peste cinci decenii de cand parasise Romania, vorbea o limba romana de o acuratete aproape incredibila… As aminti si faptul ca fiul sau este unul dintre cei mai mari ziaristi americani contemporani, laureat al faimosului Premiu Pulitzer.
- Cu adevarat interesant, chiar impresionant. Si acum urmatoarea intrebare: ce primeaza in Geopolitica: Geografia, Istoria, Stiintele Politice sau Stiintele Sociale?
- Greu de spus. Eu definesc Geopolitica tocmai drept disciplina stiintifica de la granita dintre toate cele patru domenii mentionate de dumneavoastra – Geografie, Istorie, Stiinta Politica si Stiintele Sociale –, care studiaza/stabileste relatia dintre evenimentele politice si spatiul geografic, precum si distributia puterii pe Glob. Functie de eveniment, una dintre componentele mentionate devine mai importanta, mai relevanta.
- Care este factorul geopolitic cel mai important sau cu influenta cea mai mare in desfasurarea evenimentelor?
- Puterea. Nu intamplator am ales ca subtitlu pentru carte „Universul puterii". Puterea este fenomenul care a transgresat intreaga istorie a omenirii, de la diferenta de „forta" dintre membrii aceluiasi trib primitiv, din timpuri ancestrale, pana la lupta dintre cele doua superputeri de dupa al Doilea Razboi Mondial, Statele Unite si Uniunea Sovietica, si la cea de astazi dintre si mai multi pretendenti la dominatia lumii. Esenta luptei pentru putere a ramas aceeasi, s-au schimbat insa mijloacele, care au devenit mai sofisticate. In unele cazuri, faimosul Machiavelli este depasit.
- Prin ce este importanta Geopolitica, in afara de faptul ca ne introduce in universul puterii?
- Ne ajuta sa intelegem aproape tot ceea ce se intampla atat pe Glob, cat si in coltul de lume in care ne aflam, de la conflicte locale la conflicte regionale sau mondiale, efectul de domino al miscarilor de pe „marea tabla de sah" – sintagma preferata a unuia dintre cei mai buni analisti in domeniu, americanul Zbigniew Brezinski. Ne ajuta sa intelegem de ce dusmanii de ieri sunt prietenii de azi si invers, cum se conjuga interesele celor mari si cum graviteaza ceilalti. In plus, traim intr-o epoca de revigorare a panismelor si, intr-o oarecare masura, o conjugare a acestora cu interesele politice. Chiar si marea criza care afecteaza in prezent omenirea are drept factori declansatori fenomene geopolitice, aparent fara legatura. In plus, am aflat recent ca, pe langa domeniul politic esentialmente (principalii sefi de stat si de guvern din lume, mai ales americanii si rusii, au geopoliticieni pe post de consilieri), asemenea specialisti sunt cautati in domeniul financiar. De pilda, faimoasa La Financiere Banque Nationale (FBN) a Canadei a angajat un analist geopolitic pornind de la constatarea ca stiinta economica si intregul „cortegiu" de formule matematice vehiculate nu sunt suficiente pentru a explica bulversarile care transforma omenirea. In primul raport deja publicat, analistul Pierre Fournier vorbeste, printre altele, de „noii actori de anvergura" (China, India, Rusia) de pe scena mondiala…
- Ati mentionat mai inainte un termen mai putin uzitat in mass-media din tara noastra. Care este semnificatia, ce sunt si ce pot sa produca panismele?
- Panismele sunt, in fapt, proiecte (geo)politice care invoca motivul unei comunitati: etnice sau de sange (panarabismul, panslavismul, pangermanismul s.a.), cele mai numeroase, confesionale/religioase (panislamismul, panortodoxismul s.a.), de unitate civilizational-teritoriala, cel mai adesea continentala (eurasianismul, panafricanismul, paneuropenismul s.a.). Panismele fac, de regula, referinta la un moment glorios din trecut. De pilda, panarabismul face referire la Califatul de Bagdad, de unde visul de preamarire al lui Saddam Hussein. Rusia se considera, nici mai mult, nici mai putin, decat urmasa Bizantului in privinta panortodoxiei. Iar in problema Kosovo, Rusia a facut apel si la panslavism. As avea si alte exemple.
- In reconfigurarea continua pe „marea tabla de sah" a lumii, cum spuneti, are Romania sanse sa joace vreun rol?
- Astazi culegem, din pacate, roadele convulsiilor politice si sociale de dupa decembrie 1989, care ne-au costat mai mult decat ne imaginam. In plus, e lipsa de orizont in politica internationala. Fac o paranteza: uitati-va la cateva dintre marile puteri, intre care Rusia, China si SUA, care au o politica pe termen lung, chiar foarte lung, si stiu sa-si adapteze si racordeze permanent interesele. Din asemenea motive, la care se pot adauga si altele, Romania nu ocupa un loc mai bun, nu joaca un rol important. Ne convine sau nu – de fapt, nu! –, unele tari mai mici din regiune (ca suprafata, populatie, putere militara, unele si ca putere economica), precum Grecia, Cehia si Ungaria, sunt mai bine plasate pe „marea tabla de sah". In plus, ar fi trebuit mai demult sa renuntam la „traditionalele prietenii", care ne-au facut mai mult rau decat bine, si sa avem o orientare mai pragmatica in jocurile de pe scena regionala si chiar mondiala. As aminti, in acest context, una dintre regulile perfidului Albion, exprimata prin glasul unuia dintre cei mai reprezentativi politicieni britanici, lordul Palmerstone: „Marea Britanie nu are prieteni, are numai interese".
- Ce obiective strategice ar putea avea Romania?
- S-ar parea ca dupa atingerea celor doua obiective, respectiv intrarea in structurile euroatlantice (NATO si UE), nu mai avem ce sa ne propunem. Si totusi. Primul obiectiv ar fi acela de a-si consolida pozitia geostrategica in zona de interferenta ponto-caspico-caucaziana. Si aceasta intrucat aici, gratie celei mai arzatoare probleme economice actuale – energia –, se vor da multe batalii, nu numai economice, ci si politice, cu reflex in raporturile dintre unii dintre cei mai importanti actori ai scenei mondiale actuale. Romania trebuie sa faca orice pentru a ramane in „carti".
Apoi cred ca trebuie sa acceleram primirea in OCDE (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica), nu numai pentru ca aceasta este un organism destul de influent, ci mai ales pentru ca certifica desprinderea dintr-o mare masa amorfa. Nu uitati ca Cehia, Slovacia si Ungaria deja au fost acceptate. Or, sa ne amintim, cele trei au facut parte din Grupul de la Visegrad, in care Romania n-a fost acceptata, grup considerat anticamera pentru intrarea in structurile euroatlantice. Si au si intrat, toate, in primul val. si, iata, din nou anticamera a functionat…
Ar mai fi si alte obiective, precum relatiile cu lumea araba si cu America Latina („panlatinismul"), unde se manifesta multi actori importanti, dar n-avem spatiu pentru detalieri.
- Ati tot vorbit de actori. De altfel, in aproape toata cartea dumneavoastra, termenul apare ca un laitmotiv. Puteti explica acest lucru?
- Intreaga istorie a omenirii a fost dominata de ideea de stat, de lupta pentru suprematie intre state. In ultima vreme se vorbeste de actori, asadar este vorba de o multiplicare a celor prezenti pe scena mondiala: nu numai state, ci si blocuri regionale – fie ele militare, precum NATO, fie economice si/sau politice (Uniunea Europeana, NAFTA, MERCOSUR, APEC, ASEAN, OCS s.a.), companii multinationale (faimoasele STN-uri), ONG-uri etc. Unii analisti sunt chiar foarte categorici afirmand ca era statului-natiune a apus, acesta fiind in prezent doar unul dintre actorii de pe scena lumi, dar nu cel mai important.
- O fi, poate, asa cum ziceti. Dar vedeti ca, odata cu declansarea crizei economice, se vorbeste de revenirea statului pe scena mondiala. Chiar si la noi se vehiculeaza o asemenea idee.
- Stiu. Unii confunda ideea generala de stat cu cea particulara de Statele Unite ale Americii si, eventual, alte cateva mari puteri, a caror forta este data insa tot de marile societati transnationale, dar care, ma refer la state, au stiut si stiu sa le foloseasca. La noi este, cred, mai curand vorba de o nostalgie. Nu mai suntem nici macar in perioada interbelica, atunci, dupa cum bine se stie, si-a lansat teoria britanicul Keynes, adoptata de presedintele american Roosevelt.
- Revenind, chiar credeti ca puterea, dorinta de putere, este un fenomen atat de important? Stim, am auzit cu totii de Machiavelli, totusi…
- Raspunsul este, din pacate, da. Tot ceea ce se intampla in jurul nostru tine de manifestarea fenomenului puterii, avem suficiente exemple: conflictul din Georgia, nedeclararea drept genocid a crimelor din Darfur, neretragerea Armatei a 14-a din Transnistria, experientele nucleare nord-coreene, competitia, nu chiar loaiala, pentru rutele energiei caspice, neimplicarea Uniunii Europene in controversatele alegeri de dincolo de Prut etc. etc. Machiavelli era un biet copil!