Romanii vor bea produse Pepsi aproape integral din productia interna, dupa inaugurarea unei fabrici langa Bucuresti

Ziarul Financiar 01.09.2009

Pepsi America, al doilea producator mondial al bauturilor Pepsi, a inaugurat marti o fabrica in localitatea Dragomiresti, langa Bucuresti, in urma unei investitii de 85 de milioane de dolari. Imbuteliatorul, care mai detine doua fabrici in Romania, in Bucuresti si la Covasna, intentioneaza sa alimenteze aproape integral piata interna cu productia din cele trei unitati.
In prezent, in fabrica de la Dragomiresti functioneaza doar doua linii de asamblare, urmand ca la finalizarea investitiei, in 2011, sa functioneze pana la sase linii de asamblare. Investitia totala, la terminarea lucrarilor, este estimata la 150 de milioane de dolari.