EDITORIAL / Scriitorul de scrisori
Autor:
Lucian Vasilescu
02.09.2009
S-a intamplat ca, in vremea facultatii, sa am multi colegi straini. De fapt, eram cam jumatate romani, jumatate straini. Aveam colegi din Liban (in primul an, libanezul ne-a aratat fotografii superbe ale Beirutului iar prin anul III am vazut la televizor, partial color, acelasi oras devastat de bombardamente), din Siria, din Irak (in ultimul an, cand trudeam la lucrarea de diploma, a inceput razboiul irakiano-iranian), din Grecia, din mai multe state africane, din Columbia, din Iugoslavia (Tito a murit cand eram in anul IV), din Afganistan (cand eram in anul II a inceput razboiul si acolo, iar cei doi colegi afgani au fost rechemati in tara lor). Ei bine, printre colegii africani era unul pe care-l chema N’gongolo N’binda N’hemedi.
L-am intrebat daca numele lui inseamna ceva si mi-a spus ca inseamna un soi de miriapod care fuge repede-repede. M-am gandit ca e frumos sa ai un nume care sa si insemne ceva – Vasilescu, de pilda, nu inseamna nimic. L-am mai intrebat pe N’gongolo N’binda N’hemedi cu ce se ocupa taica-su in Africa aia a lui si mi-a spus ca taica-su e scriitor. Brusc, am picat in admiratia colegului meu de culoare – dintotdeauna am fost fascinat de scriitori. Cu respect, l-am mai intrebat pe N’binda ce anume scrie taica-su si, daca e de expresie franceza, sa-mi dea si mie, daca se poate, sa citesc ceva. "Scrisori!" – a venit raspunsul. "Cum adica scrisori?" – m-am nedumerit eu. "Adica tata scrie scrisori! Ce nu intelegi?!" "Ba, tu faci misto de mine?" "Nicidecum" – mi-a raspuns N’binda. "Tata este singurul care stie carte in regiune, pe o raza de mai multe zeci de mii de kilometri patrati, si scrie scrisori pentru toata lumea. Vin oameni la el cale de mai multe zile ca sa le scrie o scrisoare. Tata este un om aflat la mare pretuire." La vremea aceea (ca si acum) locuiam la bloc si toti vecinii de pe scara mea erau alfabetizati (cei in varsta de peste sapte ani), scriau scrisori si trimiteau carti postale din concediu sau felicitari de sarbatori – asadar nu mi s-a parut nici o mare scofala ca tac’su lu N’gongolo al meu stie carte si scrie scrisori. Am lasat, asadar, discutia balta si-am plecat cu N’hemedi la o bere.
Anii au trecut. Astazi, oamenii comunica prin e-mail, messenger, neogen, twitter, facebook, hi 5, acolo unde brb inseamna "be right back", wb inseamna "welcome back", cu inseamna "see you", asl pls inseamna "age/ sex/ location, please", bv e "bravo", u e "you", nush e "nu stiu", cf - "ce faci", iar plm nu va spun ce inseamna decat daca-mi dovediti ca ati implinit 18 ani.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand imi amintesc de tatal fostului meu coleg de facultate N’gongolo N’binda N’hemedi, scriitorul de scrisori, pe care oamenii il venerau pe o raza de mai multe zeci de mii de kilometri patrati, ma apuca nostalgia. Si regretul ca nu i-am aratat, la vremea potrivita, respectul cuvenit.