Cursul de schimb a inchis saptamana in urcare, la 4,25 lei/euro

Ziarul Financiar 04.09.2009

Leul s-a depreciat in a doua parte a sedintei interbancare de vineri, iar cursul a urcat la 4,25 lei/euro, pe fondul sentimentului negativ indus pe pietele financiare de datele privind rata somajului in Statele Unite ale Americii (SUA), care a atins in august maximul ultimilor 26 de ani, scrie Mediafax.

"Datele privind somajul in SUA au fost mai mari decat asteptarile, ceea ce a indus un sentiment negativ pe pietele financiare. Valutele din regiune au pierdut din avansurile consemnate in prima parte a zilei, astfel ca acum (ora 16:30 - n.r.) zlotul este la nivelul din ziua anterioara iar forintul este apreciat cu doar 0,3%", a declarat un dealer.

Cursul de referinta publicat vineri de Banca Nationala a Romaniei a scazut nesemnificativ, cu 0,06 bani, la 4,2436 lei/euro, dupa ce joi paritatea a atins nivelul maxim al ultimelor sapte saptamani. Cititi mai mult pe www.mediafax.ro