Capitanul navei care s-a scufundat in Macedonia a fost arestat; un supravietuitor spune ca pe vapor nu existau veste de salvare

Ziarul Financiar 06.09.2009

Capitanul navei care a naufragiat sambata pe lacul Ohrid si in care 15 turisti bulgari si-au pierdut viata, a fost plasat in detentie preventiva pentru o perioada de 30 de zile, a declarat, duminica, politia, citata de AFP.

Potrivit unui supravietuitor, citat de Novinite, pe vaporul care s-a scufundat nu existau veste de salvare. "La un momemnt dat vaporul s-a intors brusc si toata lumea a incercat sa se salveze cu ce puteau - erau placi de lemn in apa, cateva plute, insa vaporul nu era dotat cu veste de salvare, nu exista asa ceva", a spus supravietuitorul.

Cincisprezece bulgari, potrivit autoritatilor bulgare, au murit la bordul navei Ilinden, care a naufragiat pe lacul Ohrid, in sud-estul Macedoniei, din motive inca necunoscute.
Nava transporta in total 55 de turisti bulgari.