Unicom 3N 2000 vrea sa cumpere echipamente pentru o uzina de biogaz in Arad

Autor: Mediafax 06.09.2009
Firma Unicom 3N 2000, specializata in cresterea ovinelor si a bovinelor, intentioneaza sa construiasca o uzina de biogaz cu cogenerare de energie electrica si termica, in localitatea Pecica, judetul Arad, valoarea estimata a utilajelor necesare proiectului fiind de 12 milioane de lei, fara TVA. Compania vrea sa cumpere utilajele printr-o licitatie deschisa, achizitia fiind cofinantata in proportie de 60% din fonduri comunitare. "Unitatea va prelucra dejectiile animale si reziduri vegetale, energia rezultata urmand sa fie livrata in sistemul national", a declarat Natalia Vasile, administratorul si unul din actionarii firmei.