BULETIN DE STIRI / Un vot important pentru 12 decembrie

Autor: Pop Ioan 09.09.2009
Se anunta un Anim'est ca-n Vest
Cea de-a patra ediţie a Anim'est, singurul festival de film de animaţie din Bucureşti şi cel mai important din România, va avea loc in perioada 2-11 octombrie. Vor fi cinci secţiuni competitive (scurtmetraj, lungmetraj, film românesc, film studenţesc, videoclip & advertising), zece secţiuni show-case, trei jurii, două workshop-uri de animaţie şi două masterclass-uri. Cinematografele Patria, Union, Elvira Popescu şi Terasa Verona (Librăria Cărtureşti) vor deveni, timp de zece zile, gazdele evenimentului. Anim'est contabilizează, pentru primele trei ediţii, 900 de filme proiectate şi peste 18.000 de spectatori. Ţara invitată in acest an este Cuba, studioul de animaţie invitat e Aardman, festivalul invitat este Anima Bruxelles (Belgia), iar scoala de animaţie invitată se numeste Supinfocom Vallenciennes (Franţa). Invitaţi speciali: Hayao Myiazaki (dublu nominalizat - 2003, 2006 - şi câştigător al Oscarului pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie in 2003, nominalizat la Premiile BAFTA, Cesar si Premiile Academiei Europene de Film); Matt Stone şi Trey Parker (creatorii Southpark - de 8 ori nominalizaţi, de 4 ori câştigători ai Premiului Emmy); Jeremy Clapin (laureat al prestigioaselor Festivaluri de la Annecy şi Namur). Invitati: Mike Reiss - scenarist la "Simpsons Family" si "Ice Age 4"; Georges Schwitzgebel - animator din Elvetia premiat la Cannes, Berlin si Annecy; Marie Anne Fontainer - decan al Facultatii SUPINFORCOM din Franta, una dintre cele mai mari scoli de animatie din lume; Pakito - publisher de banda desenata din Franta.
"Ruga banateana" la Paris
In 12 si 13 septembrie va avea loc, la Paris, "Ruga banateana". O premiera in viata comunitatii romanesti din Franta, manifestarea contine atat elemente de folclor, cat si momente religioase, care constituie, in Banat, un moment esential de trecere in sezonul autumnal. Sambata 12 septembrie, programul cuprinde o intalnire cu presa (ora 19.00), urmata, la ora 20.00, de un spectacol folcloric sustinut, in sala de teatru a Ambasadei Romaniei la Paris, de ansamblurile folclorice "Semenicul" din Resita, Ghiocelul" din Giroc (Timiş), "Hora Belinţului" (Timiş), Ansamblul folcloric din Seleuş, Serbia, si Orchestra "Rapsodia bănăţeană" din Vrsac, Serbia. Duminica, 13 septembrie, organizatorii si participantii la ruga vor asista la liturghia de la Biserica Ortodoxa Romana din strada Jean de Beauvais, iar apoi vor derula, in exteriorul sfantului lacas, momentele rituale ale manifestarii (deschiderea jocului de rugă de către preot şi naş, urmata de jocul de rugă). Conform traditiei banatene, "jocul" va dura intre orele 11.30 si 22.00. El va fi animat de ansamblurile deja mentionate, de solistii vocali Nicoleta Voica, Elena Jurjescu, Zorica Savu, Maria Garaş, Anişoara Serafin, Mirabela Ştefănescu, Narcis Goian, Marius Matei, Cătălin Badea, precum si de actorul timisorean Alexandru Ternovics. "Ruga banateana" de la Paris este organizata de Societatea Culturală "Banatul" Timisoara si de Catedrala Ortodoxă Română Sf. Arh. Mihail, Gavril şi Rafail din Paris. "Nasii" rugii vor fi Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, si Mihai Stepanescu, primarul municipiului Reşiţa.
Roma se intalneste cu Vestitorii luminii
Astazi, 11 septembrie 2009, va fi inaugurat" in sala de expoziţii a Accademia di Romania din Roma expoziţia retrospectiv" "Vestitorii luminii" / "I messaggeri della luce" a artistei Zoe Vida Porumb. Expoziţia cuprinde lucr"ri care sunt rodul a peste 30 de ani dedicaţi artei tapiseriei şi broderiei in numeroase expoziţii personale şi colective, naţionale şi internaţionale, lucr"ri premiate deseori atât in România, cât şi in str"in"tate. Inainte de a sosi la Roma, aceast" expoziţie itinerant" s-a bucurat de aprecierea publicului şi a criticilor de specialitate la Cluj-Napoca, Baia-Mare şi la Palatele Brâncovenesti de la Mogoşoaia. Expoziţia va fi prezentat" de criticul şi istoricul de art" Grigore Arbore Popescu (Veneţia), iar Cipriana Sm"r"ndescu, membru al ansamblului baroc Aliusmodum (Roma), va susţine un miniconcert la clavecin in onoarea artistei. Expoziţia va fi deschis" vizitatorilor pân" pe data de 25 septembrie şi va fi insoţit" de catalogul Zoe Vida Porumb. Tapiserie. Obiect textil. Broderie.
Votati pentru 12 decembrie!
Academia Europeană de Film (EFA) invită cinefilii să voteze in vederea acordării trofeului publicului la cea de-a 22-a gală a premiilor sale anuale. Persoanele care votează pe site-ul www.peopleschoiceaward.org filmul preferat dintre cele zece nominalizate au şansa de a câştiga o călătorie la gala, ce va avea loc pe 12 decembrie, in sala Jahrhunderthalle (Century Hall) din Bochum, Germania. Inainte de gală, pe 11 decembrie, membrii Academiei şi nominalizaţii se vor intâlni cu invitaţi speciali şi cu cinefilii din zonă in cel mai mare cinematograf din Germania, fondat in 1928 - Lichtburg din oraşul Essen. Toate evenimentele celei de-a 22-a ediţii a premiilor Academiei Europene de Film au loc in regiunea metropolitană Ruhr - Capitală Culturală Europeană in 2010. Anul acesta, lungmetrajele nominalizate la People's Choice Award sunt: "Der Baader Meinhof Komplex", de Uli Edel, cu Alexandra Maria Lara, "Imbrăţişări frânte/ Los abrazos rotos", de Pedro Almodovar, cu Penelope Cruz, "Coco Chanel/ Coco avant Chanel", de Anne Fontaine, cu Audrey Tautou in rolul titular, "Ducesa/ The Duchess", de Saul Dibb, cu Keira Knightley şi Ralph Fiennes, animaţia "Să zburăm spre lună 3D/ Fly Me to the Moon 3D", de Ben Stassen, "Man som hatar kvinnor/ The Girl with the Dragon Tattoo", de Niels Arden Oplev, "Legături de sânge/ Lat den ratte komma in", de Tomas Alfredson, "Prânzul de pe 15 august/ Pranzo di ferragosto", de Gianni di Gregorio, "Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire", de Danny Boyle, şi "Curierul 3/ Transporter 3", de Olivier Megaton. Academia Europeană de Film, fondată in 1988, in scopul de a promova cinematografia de pe continent, reuneşte in prezent peste 2.000 de profesionişti din lumea filmului.
Primul Dictionar al limbii romane la Budapesta
"Dictionarium Valachico Latinum, Primul dicţionar al limbii române", redactat de Gheorghe Chivu şi publicat la Editura Academiei Române in 2008, a fost lansat pe 3 septembrie, la Institutul Cultural Român (ICR) din Budapesta. Volumul, realizat după manuscrisele originale, aflate in Biblioteca Universităţii ELTE din Budapesta, este rezultatul colaborării Academiei Române cu Academia Ungară de Ştiinţe şi a fost prezentat publicului maghiar in prezenţa lingvistului Gheorghe Chivu, profesor doctor la Universitatea Bucureşti şi cercetător la Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti", din cadrul Academiei Române. Alături de el, a mai luat cuvântul Farkas Jeno, traducător şi profesor la Catedra de Limbă Română a Universităţii ELTE din Budapesta. "Dictionarium Valachico Latinum", in prezent mai bine cunoscut sub denumirea de "Anonimus Caransebesiensis", datează din cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi a fost scris de Mihail Halici senior, după cum a demonstrat Francisc Kiraly. Este un glosar manuscris româno-latin, redactat cu ortografie maghiară, care conţine aproximativ 5.500 de cuvinte. Particularităţile lingvistice ale acestui manuscris arată că a fost scris in Banat. "Dictionarium Valachico Latinum" prezintă o deosebită importanţă lingvistică, datorită numeroaselor cuvinte arhaice sau de uz regional, care permit schiţarea unui portret exhaustiv al lexicului folosit in Banat in secolul al XVII-lea.
La Orizont si dincolo de el
Vineri, 4 septembrie, la Galeria Orizont din Bucureşti, a avut loc vernisajul expoziţiei de sculptură şi pictură "Poemul infinit" (vezi afisul, foto 2), a lui Nicolae Răzvan Mincu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Odată cu vernisajul expoziţiei, Editura Vinea a lansat două cărţi: Nicolae Răzvan Mincu - "K3 maşina de citit ginduri", poeme, şi Nicolae Macovei - "Dincolo de imagine", cronici de artă. Au luat cuvantul Iolanda Malamen, Cornelia Maria savu şi, din partea editurii, Nicolae Tzone.
Un Oscar turistic pentru Marginimea Sibiului
Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism (FIJET) a acordat Mărginimii Sibiului, precum şi Deltei Dunării şi companiei aeriene Blue Air, trofeul "Mărul de Aur" (Golden Apple). Acest premiu - echivalentul Oscarului in turism - este decernat unei destinaţii sau personalităţi din turism care s-a evidenţiat in dezvoltarea turismului din ţara sa. Premiile au fost inmanate la Sălişte, duminică, 6 septembrie. Muzeul de Icoane pe Sticlă "Pr. Zosim Oancea" din Sibiel s-au bucurat, impreună cu locuitorii satului, pentru acest prestigios eveniment. Romanii prezenti au onorat, cu aceasta ocazie, memoria Părintelui Zosim Oancea, a cărui extraordinară operă religioasă, culturală şi socială a pus bazele solide şi profunde ale dezvoltării turismului in Mărginimea Sibiului. (Giovanni Ruggeri)
Filme la minut
Regizorii Gabriel Achim, Mirel Bran şi Bogdan Dumitrescu participă cu scurtmetraje de 60 de secunde la Festivalul International Filminute, care promovează filme cu durata maximă de un minut. Filminute a fost fondat de canadienii John Ketchum şi Sabaa Quao. Ediţia de anul acesta include 25 de pelicule care vor fi difuzate, in luna septembrie, pe telefoane mobile, pe posturile de televiziune şi in cadrul unor proiecţii publice. Premiile festivalului - Premiul juriului şi Premiul publicului - vor fi anunţate in octombrie. Gabriel Achim participă in competiţie cu "How Do You Do", o satiră la adresa pălăvrăgelii. Cel mai recent film al lui Achim, scurtmetrajul "Bric-Brac", a avut premiera mondială anul acesta, la Festivalul Internaţional de la Berlin. Mirel Bran semnează "Heatwave", o poveste despre cum dau moldovenii indicaţii şoferilor, care il are in distribuţie, printre alţii, pe Marius Manole. Bogdan Dumitrescu prezintă, intr-un minut, secretele unei zile perfecte la baltă, in "Gelu vs Alex".
Principiile de viata ale celui care pare sa aiba totul
Regizorul Constantin Popescu incepe, pe 21 septembrie, filmările pentru producţia "Principii de viaţă", premiera acesteia fiind programată in a doua parte a anului viitor. Cu un scenariu semnat de Alex Baciu şi Răzvan Rădulescu, "Principii de viaţă" spune povestea lui Velicanu (Vlad Ivanov), un om care pare a avea tot ce işi doreşte: doi copii, o soţie, o casă şi bani. Totuşi, nişte probleme care apar inainte ca el să plece in vacanţă ii pun sub semnul intrebării intreaga existenţă. In film va apărea şi tânărul actor Gabriel Huian, cunoscut publicului pentru rolul din mediumetrajul "Marilena de la P7", in regia lui Cristian Nemescu, alături de Crina Mureşan şi Rodica Lazăr. "Principii de viaţă" este o coproducţe Hi Film Productions şi Scharf Advertising.
Bai, efemerule, e maraton, nu gluma!
Platforma Dansului Contemporan 2009, in cadrul căreia Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) va prezenta un maraton de spectacole ale creatorilor români activi, se va desfăşura sub titulatura "Băi, efemerule!", intre 17 şi 20 septembrie, in Capitală. Platforma Dansului Contemporan este cel mai important eveniment organizat anul acesta de CNDB. Timp de patru zile, vor fi prezentate cele mai noi lucrări şi spectacole ale creatorilor din domeniul dansului contemporan din România. Invitaţii speciali la Platforma Dansului Contemporan din Bucureşti sunt directori de teatre şi festivaluri din intreaga lume, care doresc să cunoască dansul contemporan din România, in vederea selectării de lucrări şi spectacole pentru stagiunile şi festivalurile pe care le organizează in ţările din care provin.
Au intrat in circulatie suvenirurile muzeale

Care-i soluţia in timp de criză pentru muzee? Unul dintre răspusuri il oferă proiectul "Marketing cultural - o nouă abordare a valorificării patrimoniului muzeal", iniţiat de Fundaţia Culturală ARTEX şi finanţat de Administratia Fondului Cultural Naţional. Prin proiect se propune un nou model de marketing pentru muzeele de la Şosea: Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Naţional Grigore Antipa şi Muzeul Naţional de Geologie. Concret, se propune creearea de suveniruri pentru magazinele celor trei muzee, in concordanţă cu tematica muzeului şi cu preferinţele publicului. Luni, 7 septembrie, la Orange Concept Store din Calea Victoriei nr. 42, trei tineri artişti au prezentat machetele celor unsprezece obiecte realizate pentru fiecare muzeu, urmând ca reprezentanţii muzeelor să selecteze o parte dintre ele şi să identifice sursele financiare pentru producerea şi punerea lor in vânzare. Proiectul a mai dezvoltat un studiu de marketing in care au fost analizate: publicul-ţintă al magazinelor muzeelor, preferintele acestora, obiectivele muzeului in ceea ce priveşte obiectele puse in vânzare la magazinele proprii etc. Pe baza studiului şi in urma discuţiilor cu reprezentanţii de relaţii publice ai muzeelor, artiştii au propus câte 33 de desene pentru tot atâtea suveniruri. Acestea sunt adresate atât copiilor (publicul majoritar al Muzeului de Istorie Naturală şi al celui de Geologie), cât şi adulţilor, varietatea obiectelor garantând creativitatea artiştilor selectaţi: Irina Anghel, Bogdan Herăscu şi Bogdan Ioniţă (vezi foto 3). De la brelocuri, agende, bentiţe de păr, până la truse pentru micii exploratori sau bijuterii preţioase din pietre similare, suvenirurile create au rol educativ, estetic sau de utilitate casnică sau vestimentară.

Eugen Ionescu in Piata Festivalului
Sâmbătă, 12 septembrie, ora 20.30, Radio Romania Cultural prezintă in Piaţa Festivalului "George Enescu", spectacolul multimedia "EU, EUGEN IONESCU!" Spectacolul a fost realizat pe baza unuiscenariu literar semnat de Rodica Mandache şi este interpretat de actorii: Alexandru Repan, Marcel Iureş, Rodica Mandache şi Marius Manole. Muzica ii aparţine compozitoarei Irinel Anghel şi este interpretată de Electric Pro Contemporania. Imaginile foto-grafice suntsemnate de Sorin Radu şi Dan Cioca, iar regizorul şi coordonatorul proiectului este Mihai Lungeanu. Spectacolul va fi transmis in direct de TVR Cultural.