ORASUL PICTAT / Prin Bucurestiul emancipat

Daca in veacul al XIX-lea Theodor Aman reprezenta pentru prima oara atmosfera citadina emancipata, acum, in perioada interbelica, Alexandru Steriadi, Nicolae Darascu, Iosif Iser, Marius Bunescu, Bob Bulgaru, Vasile Popescu, Iorgulescu-Yor surprind peisajul Bucurestiului modern dar si aspecte ale capitalei aristocrate de pe bulevardele Elisabeta, Bratianu, Cotroceni, Calea Victoriei sau piata Teatrului National, piata Sfântul Gheorghe, piata Palatului. Ei ilustreaza laolalta simboluri ale vechiului si noului Bucuresti: block-haus-uri alaturi de case boieresti.

Piata Teatrului National, intr-o continua efervescenta, atrage atentia artistilor Nicolae Darascu si Marius Bunescu. Darascu reda intr-o reprezentare impresionista forfota de oameni si trasuri ce transpare intr-o lumina difuza, argintie, fixând momentul trecator al ploii, definitoriu pentru citirea imaginii: Calea Victoriei pe ploaie (1919). Spre deosebirede Darascu, Marius Bunescu surprinde un colt al pietii Teatrului National: Strada Câmpineanu si Piata Teatrului National (care se presupune ca ar fi fost pictata intre 1930-1932). In timp ce Darascu pune accent pe redarea atmosferei, Bunescu are in vedere consistenta, materialitatea subiectelor surprinse realist, abordare, de altfel specifica intregii sale picturii.

O fotografie din 1930 ilustreaza Piata Sfântul Gheorghe cu numeroase magazine unde se pot proba noi rochii, fuste, pantaloni si de unde se pot cumpara haine, pantofi, palarii pentru o garderoba deosebita. Galeriile Lafayette isi asteapta clientela. Tot aici femeile isi viziteaza foarte des croitoreasa sau coafeza, se intâlnesc la ceai cu prietenele pentru discutii mondene sau merg la Odeon. Aglomeratia urbana si mondenitatea pietii nu apare nicidecum in pictura avangardista a lui Maxy si nici in tabloul cu atmosfera bolnavicioasa al lui Phoebus.

Max H. Maxy ilustreaza Piata Sf. Gheorghe in cârje (1935) intr-o atmosfera in care troneaza sentimentul de deruta si dislocare. Datorita realizarii in suprafete multiple, in planuri delimitate de umbra si lumina, in jocuri de culoare intercalate arareori, juxtapuse si suprapuse, pictura poate simboliza si aplicarea teoriile sale constructiviste dupa ce, cu 10 ani in urma proclamase moartea tabloului, numind pictura gometrie plana. "Artist citadin prin excelenta", dupa cum remarca Andrei Pintilie in Ochiul in ureche, Max H. Maxy abordeaza acest subiect intr-o maniera programatica.

Aspectul solitar al Pietii Sfântul Gheorghe este redat de Alexandru Phoebus in Strada din Bucuresti. Casele - comparabile unor mausolee, personajele - cu un aer bolnav si tenebros il determina pe Andrei Pintilie sa-l apropie de pittura metafisica. Datorita tratarii aspre a volumelor, simplitatii formei si sentimentului tragismului vietii, acelasi critic il alatura gruparii Noua Obiectivitate. Radu Petrescu afirma: "A gusta fascinatia acestor strazi inseamna a gusta fascinatia mortii". Asa cum casa parasita devine personaj in scrierile lui Calinescu (mai ales in Enigma Otiliei) tot asa, aceasta, devine subiect principal in picturile lui Phoebus. Sub specifica aura metafizica, pictorul infatiseaza si alte locuri importante ale Bucurestiului cum ar fi: Piata Operetei, Calea Victoriei spre Capsa.