Lidia Barbulescu, luata in vizor pentru presedintia ICCJ

Autor: Mediafax 09.09.2009

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) analizeaza astazi posibilitatea preluarii presedintiei Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) de catre vicepresedintele ICCJ Lidia Barbulescu. Presedintele Instantei Supreme, Nicolae Popa, a transmis o cerere catre Consiliului Suprem al Magistraturii, pentru a o delega pe Lidia Barbulescu, in perioada interimatului la conducerea ICCJ. Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si-a depus cererea de incetare a raporturilor de activitate in data de 11 august, solicitand Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sa fie pensionat incepand cu 1 septembrie, cand implineste varsta de 70 de ani.