CULISE DE EDITOR / Partea intunecata a hipiotilor

Autor: Stelian Turlea 10.09.2009
Editurile noastre publica sute de carti in fiecare luna, o enorma productie de carte, care copleseste de-a dreptul cititorul intrat intr-o librarie. Prin rubricile diverse ale ZD care au ca subiect cartea, ne-am propus sa fim un ghid pentru cel care doreste sa se informeze, incat, atunci cand ajunge intr-o librarie, sa se poata orienta mai usor. La "Cartea de literatura" sunt semnalate carti aflate deja pe rafturi, intre care facem, fireste, o selectie. Le sunt destinate cronici cartilor asupra carora merita sa ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate de cei doi cronicari literari ai ziarului. La fel se intampla cu cartea de istorie, de stiinta, de economie, de arta. Din noianul de volume in curs de aparitie sau in pregatire alegem cate unul pe care il prezentam printr-un fragment, speram incitant, la rubrica "Avanpremiera". In sfarsit, in cadrul rubricii de fata, am invitat editurile sa ne semnaleze cate o carte aflata in pregatire, sa ne prezinte, pe scurt, de ce merita acea carte sa apara, sa fie cumparata si citita, si, in masura in care exista, avatarurile prin care a trecut editorul.
Castelul din nori s-a sfaramat

La 24 septembrie, Editura TREI lanseaza in librarii ultimul volum din Trilogia "Millennium" de Stieg Larsson.
"Castelul din nori s-a sfaramat" este titlul acestei ultime parti, primele doua fiind "Barbati care urasc femeile" si "Fata care s-a jucat cu focul". O carte care a avut un destin special si care a reusit, in cinci ani, sa-si creeze o binemeritata faima pe plan international.
In linii mari, povestea este cunoscuta deja: autorul trilogiei, Stieg Larsson, a lucrat in presa suedeza, fiind directorul revistei EXPO, o publicatie cu pronuntat caracter militant si antifascist. Stieg Larsson era o minte enciclopedica, cunostea o seama de "dedesubturi" ale mediului politic si economic din Suedia. Ei bine, si-a exploatat din plin toate aceste informatii inaccesibile "oamenilor de rand" si le-a combinat intr-un scenariu romanesc complex. Rezultatul a fost un text de peste o mie de pagini - pret de 3 volume groase - care aveau sa fie proiectul unui roman in trei parti. Trilogia "Millennium" nu a fost citita de nimeni pe timpul redactarii ei. De-abia in 2004, Larsson a propus manuscrisul unei importante edituri suedeze. Eva Gedin de la Norstedts a intuit deindata ca a pus mana pe o carte tare si a inceput o campanie serioasa de teasing. Inainte ca primul volum sa apara in librariile din Suedia, in octombrie 2004, la Targul de carte de la Frankfurt, Norstedts a vandut pe sume importante drepturile de traducere ale Trilogiei in Germania, Danemarca si Olanda. Ceea ce insemna un demaraj extraordinar pentru un autor suedez, care nu publicase niciodata literatura, nici macar in tara lui. Din pacate, in acelasi moment a survenit moartea neasteptata a lui Stieg Larsson. Pana la urma, el nu a apucat sa-si vada publicat niciun volum din Trilogie pe care el o gandise initial ca serie de 10 romane.
Succesul cartii avea sa creasca in mod constant, iar cifrele sunt uimitoare: Suedia a vandut peste 3 milioane de exemplare, ceea ce inseamna, raportat la populatia acestei tari, ca 1 din 3 suedezi au cumparat Millennium. Franta a fost apoi prima tara straina in care succesul a devenit epidemic de-a dreptul. Exista atat de multi fani in Hexagon, incat Stockholm a devenit destinatia turistica favorita a francezilor, care merg acolo sa regaseasca traseele descrise in roman. Toate tarile nordice, apoi Olanda, Italia si Spania au listat cartile printre cele mai bune vanzari ale ultimilor ani, iar mai nou, Stieg Larsson este prezent in topurile cele mai greu accesibile unui autor care nu a scris in limba engleza, respectiv topurile din SUA si Anglia.
In ce consta farmecul Trilogiei? Intr-un amestec irezistibil de suspans, informatii picante si scenarii conspirationiste. Si, de asemenea, in doua personaje pe care le indragesti din primele pagini: Lisbeth Salander - o tanara hackerita geniala, dar si putin stranie - si Mikael Blomkvist - jurnalist seducator care reuseste sa scoata intotdeauna la iveala subiecte incinse (un fel de alterego al autorului).
In primul volum, "Barbati care urasc femeile", cei doi rezolva un caz misterios: Harriet Vanger, mostenitoarea uneia dintre cele mai bogate familii din Suedia, a disparut cu 40 de ani in urma. Un scenariu fascinant care combina misterul unei crime, saga unei familii, o poveste de dragoste. Si o intriga financiara.
Volumul 2, "Fata care s-a jucat cu focul", se centreaza pe Lisbeth Salander care devine brusc tinta unei conspiratii, la baza careia se afla o factiune ultramisterioasa a serviciilor secrete suedeze. Salander este vanata de politie, Blomkvist aduce la lumina o afacere murdara in care, in spatele comertului cu prostituate, se ascunde de fapt un secret de stat. Lisbeth Salander este impuscata in cap, umar si picior.
In fine, in volumul 3, "Castelul din nori s-a sfaramat", se implineste ceea ce orice cititor spera atunci cand termina volumul anterior: Lisbeth Salander nu a murit. Ranita grav, ea ramane prizoniera cateva saptamani bune in spital, neputand nici sa se miste, nici sa actioneze cumva. Este incoltita din toate partile, acuzatii grave apasa asupra ei. Mai este o problema: tatal ei, fostul spion Zalachenko, pe care ea are toate motivele sa-l urasca de moarte si pe care l-a ranit cu o lovitura de secure in cap, se afla la acelasi spital, in camera vecina.
Misterioasa Sectie ilegala care s-a constituit cu ani in urma in sanul serviciilor secrete isi continua activitatile subterane. Ca sa poata ramane in umbra, oamenii Sectiei au tot interesul sa-i elimine pe cei care le-au ghicit existenta.
De partea binelui, putem conta pe Mikael Blomkvist care, pe de-o parte, tine foarte mult la Lisbeth, desi nu are voie sa o vada in starea in care ea se afla, pe de alta parte, incearca sa aduca la lumina o conspiratie si un secret de stat care, odata revelate, ar dovedi nevinovatia acesteia. Intrebarea este: mai poate Mikael conta pe prietena lui, Erika Berger, acum cand aceasta devine redactor-sef al unei publicatii concurente?
Ritmuri demonice

La Editura Pandora M urmeaza sa apara "Sway, Ritmuri demonice", de Zachar Lazary. Traducere din engleza de Raluca Dumitru.
"Sway, Ritmuri demonice" este povestea grupului Rolling Stones, reconstruita literar. Desi cartea se inspira din realitate, ea este mai degraba o biografie fictionalizata. Este foarte interesanta si are descrieri spectaculoase despre creatie, muzica, boema si despre cultura anilor '60.
Zachary Lazar - numele romanului sau este inspirat de cantecul lui Keith Richards, din albumul Sticky Fingers - era un copil la sfarsitul anilor '60. Prin urmare, nu a scris cartea doar din memorie, ci a fost nevoit sa se documenteze. Cu toate acestea, din punct de vedere stilistic, textul lui este un roman, poate cea mai potrivita forma de a scrie despre Rolling Stones, dat fiind ca fenomenul a fost analizat pana la exces, iar anii 60 par a fi practic epuizati, nemaiputand decat cu greu indrazni sa te aventurezi, ca scriitor, in descrierea unei perioade despre care aparent nu a mai ramas nimic nou de spus.
Zachary Lazar a absolvit Brown University in 1990. A fost recompensat cu James Michener/Copernicus Society Prize, acordat de Iowa Writers' Workshop. In prezent preda la Hofstra University, iar "Sway" - cel de-al doilea roman al sau - a fost intampinat elogios de presa.
Prima intrebare: cartea este sau nu este fictiune? Desigur este un roman, dar in sensul lui "Cu sange rece", adica bazat pe niste personaje si fapte reale, chiar daca nu suta-n suta si pe o documentare prezentata la final.
E vorba despre ceva gen partea intunecata a epocii hippie, decaderea ei, in sensul ca apar alte culturi (bikerii de la Hell's Angels, de pilda) cu care hipiotii interactioneaza un timp in mod ciudat.
Prin urmare, avem trei mari linii narative care ajung sa se intretaie.
1. Rolling Stones - partile cu ei sunt poate cele mai faine. Autorul ii urmareste de la inceputuri, in Anglia, si ii lasa in culmea gloriei. Povestea e una de tensiuni bazate pe raporturi de dominare in interiorul formatiei: exemplul este dat de ascensiunea lui Mick Jagger, in detrimentul lui Brian nu-mai-stiu-cum, care fusese liderul formatiei. Intr-un sens mai "adanc", lui Mick i se construieste o persona "satanica" (e cool, flegmatic, plictisit si fake), in timp ce Brian e "artistul christic" (se drogheaza rau, merge spre autodistrugere, nu mai poate compune pentru ca cizeleaza prea mult - totul se termina pentru el cu o moarte usor misterioasa in piscina casei).
2. Pe de alta parte, Kenneth Anger a fost un regizor underground destul de faimos in epoca. Facea niste scurtmetraje pline de simbolistica oarecum sfertodocta. In carte i se urmareste devenirea pe doua planuri. Unul este cel de tip gay (primele experiente, teama etc.), iar al doilea de Artist mistic, pe care-l preocupa imaginea lui Lucifer. Ajunge in contact cu Stones, ii si filmeaza de cateva ori, ar vrea sa-l distribuie pe Mick in rolul lui Lucifer intr-un film de-al sau.
3. A treia linie este data de povestea lui Bobby Beausoleil, hippie tipic, fost amant de-al lui Anger (primul care ar fi trebuit sa-l joace pe Lucifer), in prezent prieten-discipol de-al lui Charlie Manson. E perioada de dinaintea crimelor in serie, Manson e privit prin ochii lui Bobby, care-l vede ca pe un fake. Asta e partea cea mai scurt prezentata a cartii, desi cu ei doi se deschide. Se incheie cu crimele facute de "clanul" Manson.
Cartea deconstruiesete cumva istoric cliseele despre epoca hippie, punand in scena asa-numitii marginali ai acelei perioade, care erau violenti (la concertele Stones de pilda, e foarte multa violenta) si - de multe ori - cam stupizi etc. De fapt este un roman despre "partea intunecata a hipiotilor". E putin fortat, pentru ca de fapt nici Anger, nici Manson si nici Stones nu erau hippie. Anger de altfel era si prea in varsta ca sa poata fi. Numai ca americanii le ziceau hippie, peiorativ, tuturor golanilor cu pleata si toti aveau pleata, cam despre asta e vorba de fapt.
Cartea e scrisa curat, profesionist, dar este facuta in asa fel incat sa nu sara in ochi in primul rand prin stil, ci prin povesti. Are ritm, e alerta, de cele mai multe ori e foarte aproape de reportaj, dar contine totusi elemente fictionale si episoade de introspectie.
Volumul apare in colectia Funky Fiction si cuprinde un dosar al cartii, cu o prezentare si un interviu cu autorul, realizate de Adrian Schiop.
Tara mlastina
La Editura Polirom va aparea Seamus Heaney, "Tara mlastina si alte poeme".Traducere de Dan Sociu. Desene de Tudor Jebeleanu.
Seamus Heaney (n. 1939), Premiul Nobel pentru literatura in 1995, este un poet indiferent la "disparitia realitatii" postmoderne anuntata de Jean Baudrillard, ca si, intr-o oarecare masura, la teoriile marxiste ale artei angajate. S-a nascut si a crescut intr-una dintre cele mai fierbinti zone politice ale celei de-a doua jumatati a secolului XX, Irlanda de Nord. Cu toate acestea poezia sa nu abordeaza aproape niciodata frontal problemele sociale si politice ale tarii sale. Realismul autentic al acesteia, continuand traditia deschisa de Wordsworth, i-a convins insa pe concetatenii lui Heaney si, mai apoi, pe majoritatea cititorilor de poezie engleza din lume, de-a lungul mai multor decenii si in ciuda numeroaselor mutatii culturale, ca cel mai mare dintre cei noua copii ai unei familii de fermieri din Derry are ceva foarte important de spus lumii si ca, desi obsesiile si limbajul sau sunt atat de locale incat chiar si irlandezilor li se pare de multe ori exotic, mesajul sau are o incontestabila valoare universala, confirmata in 1995 si de Comitetul Nobel, atat de reticent in general fata de poeti, mai ales fata de cei care evita implicarea politica stridenta. Heaney nu e doar un scriitor iubit de juriile marilor premii si de critica literara din intreaga lume, ci si unul extrem de popular, doua treimi din cartile de poezie vandute in Marea Britanie fiind semnate de el, iar in 2000, traducerea si, practic, rescrierea poemului epic Beowulf intr-o forma accesibila publicului larg i-a crescut si mai mult popularitatea celui deja poreclit "Famous Seamus" si i-a adus castigarea Premiului Whitebread Book of The Year, la concurenta cu J.K. Rowling, care tocmai lansase "curentul" Harry Potter.
Antologia Tara de mlastina si alte poeme isi doreste sa ofere publicului romanesc, in premiera, o selectie din opera poetului irlandez. Astfel, poemele traduse de Dan Sociu acopera o arie intinsa temporal, pornind de la volumele deja clasice ale autorului si ajungand pana in prezent. Acestora li se adauga desenele exceptionale ale lui Tudor Jebeleanu, alese chiar de Seamus Heaney.
Amos Oz despre viata si moarte
La Editura Humanitas Fiction, va aparea, in colectia "Raftul Denisei", Amos Oz, Rime despre viata si moarte. Traducere de Ioana Petridean
Un scriitor anonim, o poveste desfasurata pe parcursul unei singure seri caniculare de vara si o avalansa de personaje schitate din tuse sigure si expresive. Acestea sunt ingredientele romanului Rime despre viata si moarte, care aduce in prim-plan relatia artistului cu opera lui, cu realitatea si cu oamenii care o populeaza. Daca in Poveste despre dragoste si intuneric Amos Oz ne oferea un bildungsroman emotionant si sincer, in Rime despre viata si moarteautorul dezvaluie, lucid,chipul creatorului matur, stapân pe destinul sau si pe lume, fie ea reala sau plasmuita de imaginatie.
Intr-un Tel Aviv macinat de nesiguranta, un scriitor e invitat la un eveniment literar organizat cu prilejul aparitiei celui mai recent roman al sau. Plictisit de laudele sforaitoare pe care i le aduc gazda evenimentului si criticii, scriitorul da frâu liber imaginatiei si ii transforma pe cei prezenti in sala in personaje ale unui roman improvizat, virtual, care se desfasoara in paralel cu realitatea imediata. O chelnerita voluptuoasa, un adolescent timid cu aspiratii poetice, o femeie intre doua vârste insetata de cultura, o tânara frumoasa, dar timida si lipsita de sarm, un functionar bolnav care a câstigat la loterie, un barbat in vârsta ramas fara slujba, care locuieste impreuna cu mama sa intr-o fosta spalatorie, un poet cazut in uitare, toti contribuie, cu povestile lor, la desavârsirea unei opere nescrise, al carei autor ajunge sa se intrebe, orgolios, daca nu cumva oamenii pe care ii intâlneste la tot pasul nu traiesc decât pentru a-i servi drept sursa de inspiratie. Insa, pe masura ce povestirea prinde viata, creatorul pierde controlul asupra lumii pe care o credea a lui, conflictele si intâmplarile imaginate incep sa capete lustrul adevarului, iar autorul se vede prins intr-o intriga neprevazuta: dar daca evenimentele si replicile sunt, de fapt, reale, iar scriitorul doar inregistreaza, purtând faimoasa oglinda stendhaliana de-a lungul propriului drum?
Amos Oz (n. 1939) este cel mai important prozator si eseist israelian. S-a nascut la Ierusalim, parintii sai fiind originari din Polonia si Rusia. La cincisprezece ani se stabileste in kibbutzul Hulda, unde o cunoaste pe viitoarea sa sotie. Dupa absolvirea Facultatii de Filosofie a Universitatii Ebraice din Ierusalim, revine in kibbutz, unde practica agricultura si preda la liceul local pâna in 1986, când se muta cu familia in orasul Arad, de pe tarmul Marii Moarte. Primul sau volum de povestiri, Acolo unde urla sacalii, apare in 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). In 1967 lupta in Razboiul de Sase Zile, iar in 1973 participa la Razboiul de Yom Kippur. Dupa succesul rasunator al romanului Sotul meu, Michael (1968), scriitorul continua sa publice carti de fictiune: Pacea perfecta (1982), Cutia neagra (1987), distins cu Premiul Femina Etranger, Sa cunosti o femeie (1989), Fima (1991), Sa nu pronunti: noapte (1994), Pantera din subterane (1995), Aceeasi mare (1999), Poveste despre dragoste si intuneric (2002; Humanitas Fiction, 2008), In inima padurii: o poveste (2005). In 2007 ii apare romanul Rime pentru viata si moarte, o meditatie despre conditia scriitorului si relatia lui cu lumea, care a fost tradus pâna in prezent in treisprezece limbi. Amos Oz este autorul mai multor volume de povestiri si de eseuri literare si politice, dintre care amintim Cum sa lecuiesti un fanatic, aparut la Editura Humanitas in 2007. In 2009 publica volumul Tmunot MiHaiei HaKfar (Scene din viata la tara). Printre numeroasele distinctii primite de autor se numara: Premiul Pacii (Germania, 1992), Premiul Israel pentru Literatura (1998), Marele Premiu Ovidius (România, 2004), Premiul Catalonia pentru Literatura (2004), Premiul Grinzane Cavour (Italia, 2007) si Premiul Heinrich Heine (Germania, 2008).

"O capodopera a punerii in relatie a unor personaje trasate din linii fine, o fabula ce aduce in discutie teme precum sexul si moartea, o scriitura plasata intre universul fictional al lui J.M. Coetzee si Milan Kundera." (The Guardian) "Imbinând ironia si compasiunea, Amos Oz exploreaza unul dintre cele mai profunde si incurabile defecte umane: nesiguranta." (The Jerusalem Post) "Un roman caracterizat de o extraordinara forta evocatoare..." (The New York Times Book Review) "Aceasta carte este o meditatie asupra artei scrisului, a relatiei dintre literatura si viata, dintre viata si moarte." (The Scotsman)