Banca Romaneasca uneste contul de card cu cel curent si promite actualizare instantanee

Autor: Liviu Chiru 13.09.2009
Banca Romaneasca, detinuta de grupul elen National Bank of Greece, va modifica sistemul informatic de gestionare a cardurilor, astfel incat clientii nu vor mai avea nevoie de un cont special pentru cardurile de debit. Practic, clientii vor putea sa detina un singur cont curent, care va putea fi accesat atat prin cardul de debit, cat si prin serviciul de internet banking sau prin ordinele de transfer sau retragere de fonduri. "Disponibilul din contul curent va fi actualizat instant, clientii avand acces imediat la sumele cu care se alimenteaza contul curent", afirma reprezentantii bancii. Pentru modificarea sistemului informatic, banca va intrerupe functionarea cardurilor de debit in noaptea de luni, 14 septembrie, spre marti, 15 septembrie, intre orele 23:00 si 06:00.