Salariile directorilor marilor companii britanice au crescut cu 10% in 2008

Autor: Mediafax 14.09.2009
Salariile directorilor companiilor de top din Marea Britanie au crescut cu 10% in 2008, in pofida celei mai dificile recesiuni din ultimele decenii si a prabusirii actiunilor pe piata de capital, cu aproape o treime, potrivit unui sondaj realizat de cotidianul The Guardian. Directorii marilor companii, incluse in indicele FTSE 100 al bursei londoneze, au primit salarii insumate de peste un miliard de lire sterline, afirma publicatia britanica. In 2008, majoritatea companiilor au inghetat nivelul retributiilor pentru angajati si au initiat programe de concediere pentru reducerea costurilor. Cei mai bine platiti zece directori au cumulat salarii totale de 140 de milioane de lire sterline anul trecut, potrivit The Guardian.