Advent isi extinde activitatea pe piata de constructii

Autor: Catalin Lupoaie 14.09.2009
Fondul de investitii american Advent International, care mai detine pe piata locala producatorii de materiale de constructii Deutek (fosta Dufa Romania) si Ceramica Iasi, a intrat anul acesta pe segmentul placilor ceramice prin compania bulgara KAI Ceramics, chiar daca in primul semestru consumul de gresie si faianta a scazut cu 25-30%. KAI Ceramics este cel mai mare producator de placi ceramice din Bulgaria, cu o capacitate de productie de 17 milioane de metri patrati, si deruleaza activitati de export in 19 tari din Europa. Compania KAI Ceramics isi va anunta saptamana aceasta planurile pentru dezvoltarea activitatii pe piata locala. Principalul competitor al companiei este grupul austriac Lasselsberger, care detine Sanex Cluj-Napoca, singurul producator de placi ceramice din Romania.