Vacanta la cort - solutia "de criza" pentru vacanta romanilor: Decathlon si Hervis au tinut in loc afacerile micilor magazine de articole sportive

Autor: Cristina Stoian 16.09.2009

Vara aceasta multi romani au dat camera de hotel sau cabana pe un cort cu care si-au facut vacanta "la pret redus" la munte sau la mare, iar asta s-a vazut in vanzarile retailerilor de articole sportive care au anuntat cresteri de pana la 20% la produsele si accesoriile pentru camping.



La inceputul anului, Ioana Oprica, 24 de ani, si-a cumparat un cort cu care planuia sa plece in Spania, unde, daca ai o saltea buna, conditiile dintr-un camping rivalizeaza serios cu cele ale unui hotel de doua stele din Romania.

De atunci l-a folosit de trei ori, in Ungaria, la festivalul Sziget de pe insula Obudai si in tara, la un alt festival organizat in apropiere de Bucuresti.

"Pana acum cautam cazare peste tot unde mergeam, iar cand plecam cu cortul, imprumutam de la prieteni. Ne-am dat seama insa ca este mult mai ieftin sa cumparam unul, mai ales ca o noapte intr-un camping nu depaseste 10 euro", calculeaza Oprica investitia facuta, spunand ca a cumparat cortul cu 200 de lei dintr-un hipermarket Cora.

Concurenta puternica

Odata cu intrarea Decathlon, multibrandul de articole sportive care a deschis un magazin de 4.000 de metri patrati in zona Militari din Capitala in aprilie anul acesta, jucatorii pe acelasi segment au fost nevoiti sa schimbe strategia si sa apeleze la mai multe promotii.

"Am vandut aproximativ 1.000 de corturi din mai pana acum, nivel asemanator cu cel de anul trecut, dar cele mai mari vanzari le-am avut cand am aplicat reduceri de pana la 25%. Odata cu intrarea marilor magazine la nivel local, ne-au stagnat vanzarile, clientii fiind atrasi de preturile mai mici practicate de acestia", spun reprezentantii Himalaya, unul dintre magazinele specializate de articole sportive care vinde corturi la preturi cuprinse intre 150 de lei si 2.000 de lei.

Magazinele mari, Decathlon si Hervis, cel din urma cu sapte unitati in Cluj, Targu-Mures, Sibiu si Oradea si Bucuresti, au avantajul unei oferte variate si a unor preturi mai mici, iar promotiile afisate aduc cresteri de la luna la luna, in detrimentul magazinelor mici, care nu au o vizibilitate atat de mare si nici o promovare la fel de agresiva.

Hy Sports, un magazin de cativa zeci de metri patrati din centrul Bucurestiului are chiar mai putini clienti, dar pune scaderea si pe fondul crizei financiare, care a determinat clientii sa taie din bugetul pentru vacante sau anumite hobby-uri. "Avem corturi pentru sportivi care merg pe munte, dar anul acesta vanzarile au scazut. Se cauta corturi pentru camping, pe care oamenii le cumpara din hipermarketuri sau din magazinele mari", crede Cezar Necula, proprietarul Hy Sports. Acesta este insa doar cazul magazinelor mici, jucatorii nou intrati anuntand cresteri pe majoritatea produselor.

Buget redus, cazare pe masura

"Vanzarile au fost influentate de cererea clientilor care, spre deosebire de anii anteriori, au simtit asupra bugetului influenta situatiei economice actuale si s-au orientat intr-un numar mai mare catre excursiile cu cazare in aer liber, care necesita un buget mai redus. Cele mai vandute produse pentru camping au fost lazile frigorifice de voiaj, sacii de dormit si corturile", declara Andreea Mihai, director de marketing al Carrefour Romania, care adauga ca preturile pentru aceste produse au ramas la nivelul celor de anul trecut. Mihai nu a oferit insa informatii despre dinamica vanzarilor sau despre valoarea acestora.

Si reteaua de bricolaj Praktiker a simtit o crestere pe categoria de camping, pe langa corturi si sacii de dormit inregistrand o crestere pe grilluri, gratare si lazi frigorifice.

Cine sunt cei mai mari amatori de corturi

Hervis, care a intrat la nivel local in 2007, are inclusa in oferta o gama foarte mare de produse pentru camping, care a fost unul dintre motoarele de crestere intr-un an in care consumul a fost mai redus.

"Anul asta, cererea pentru corturi, saci de dormit si diverse accesorii de camping a crescut cu circa 20%. Ardelenii sunt de departe cei mai mari amatori de camping, urmati de bucuresteni si apoi restul tarii. Numarul total de produse vandute s-a ridicat la peste 7.000 de unitati", explica Catalin Pozdarie, directorul general al Hervis Sports Romania, care adauga ca lunile cu cele mai bune vanzari au fost iulie si august. Spre deosebire de magazinele mici, care comercializeaza produse profesionale, Hervis pune la raft preturi de 70 de lei pentru un cort de doua persoane si de 600 de lei pentru cel de sase persoane. Si Decathlon a atras anul acesta un numar semnificativ de clienti, reprezentantii magazinului spunand ca "targetul pentru cele trei luni de vara a fost depasit", fara a da alte informatii despre rezultatele obtinute.

O piata care creste

In prezent, in Romania sunt 42 de campinguri care detin in total circa 9.500 de locuri, potrivit datelor furnizate de Ministerul Turismului. La o medie de 5 nopti pe cort, campingurile din tara strang in perioada iunie-august circa 170.000 de corturi. La acestea se adauga insa si corturile plasate in zonele neclasificate de minister, in paduri, pe munte sau la mare, ceea ce inseamna ca la nivel local, "vacanta la cort" aduna peste 200.000 de corturi anual.