EVENIMENT / Nasterea, moartea si invierea Bucurestilor

In definitiv, de ce nu ar fi valabile respectivele opinii? Terenul este atat de virgin… Mai mult, mahalaua Dobroteasa, decretata de Papazoglu ca fiind radacina Bucurestilor, se invecineaza, sau mai bine spus se invecina, cu mahalaua Popescului, mentionata in cele mai vechi documente privitoare la oras. Este, prin urmare, si un sambure de adevar in parerea batranului colonel. Poate ca in negura vremurilor cele doua mahalale or fi fost infratite, cine stie?...

Ar mai fi de stiut daca asezarea se confunda cu "cetatea" ori se delimita de ea. Gandind logic, ar fi trebuit sa coexiste doua entitati separate natural sau prin zid, palisada etc. Curtea nu suporta osmoza, cel mult tolera invecinarea cu poporul de rand. Arheologii au stabilit ca in aceasta problema nici Bucurestii nu au constituit o exceptie. Asadar Curtea Domnului - numita in 1368, pe vremea Domnului Vlaicu, "Cetatea Dambovitei" - era una, iar targul alta, dezvoltarea lor urmand trasee complet separate.

Asemenea oraselor grecesti si romane, si Bucurestii au avut un fondator, pastor sau nu, fapt care ma pune pe ganduri: cat de vechi este acest oras? Sa fie una dintre "cetatile" getice imposibil de localizat pana astazi? Numele "Bucur" este, se pare, de origine traca si intrebarea e: cum ar suna el in vechea elina sau cum a fost perceput ori tradus de istoricii si geografii din Antichitate si chiar pe vremea hunilor ori a gotilor? Nu sunt speculatii, problema "existentei" unei toponimii este o chestiune serioasa, rezolvabila insa doar de lingvisti. Cu siguranta, numeroase dintre toponimiile cu origini netrace, nelatine sau neromanesti sunt simple traduceri cumane, slave, maghiare si asa mai departe. Asa sa stea lucrul si in cazul Bucurestilor? Posibil. Traditia orala, care conserva mai mereu un sambure de adevar, pomeneste de un fondator, caz destul de rar in epocile ulterioare Antichitatii, mai cu seama pentru capitalele europene, iar cuvantul "bucur" provine din traca, fiind tradus prin epitetul "frumos"…

Pe de alta parte, nu-mi este deloc limpede cum a putut acest cuvant sau nume sa dea forma Bucuresti. Cetatea lui Bucur e una, Cetatea Bucuresti e altceva. Doar daca Bucur s-a numit Bucurescu este posibila transformarea in Bucuresti si atunci numai in forma de plural, deci privind familia cu numele Bucurescu. Fondatorul s-o fi numit Bucur, nimic de zis, insa el a avut o familie, care in timp si-a adaugat un "escu", ca si vecinul Popa, devenit Popescu.

Tinand seama de originea si, implicit, de vechimea "numelui" Bucur, transformarea mi se pare verosimila; sa nu ignoram, in plus, ca pe aici au trecut si slavi, care ne-au lasat mostenire aceasta formula onomastica de dativ plural. Ca fenomenul "filologic" s-a petrecut cu mult timp in urma, poate inaintea "descalecatului", imi apare atat de evident, incat consider o pierdere de vreme punerea lui sub lupa. Vreau sa subliniez altceva si anume ca Istoria romanilor ne indica un fapt peste care nu se poate trece: numai numele mosiei conta; in foarte multe cazuri, numele mosiei supravietuia familiei… Bucur, razboinic get, voievod de vale ori cioban, nu a avut doar o familie, ci si o mosie pe aceste meleaguri, o mosie cu un catun de vreo 10-20 de bordeie. Asezata in calea Domnilor de la Curtea de Arges, de la Campulung sau de la Targoviste, cand acestia coborau pe vaile Argesului sau Dambovitei cu treburi spre Dunare, mosia si catunul sau au devenit importante pentru ei, dar si pentru negustori, care urmareau indeaproape drumurile domnesti, mai sigure in mijlocul imensului Codru al Vlasiei. Presupun ca, pe langa o casa domneasca, au aparut si hanuri pentru adapostirea pe timp de noapte sau de vreme ostila. Asa trebuie sa se fi urnit istoria orasului. Langa mosia familiei "eroului" fondator, situata - de logica - la confluenta Dambovicioarei cu Dambovita, a aparut mosia unui popa, care a fost si prima amintita in documente… Iata cum, fara sa vreau, ma intorc la Papazoglu. Pedeapsa dumnezeiasca!

Mai mult ca sigur, importanta strategica - in confruntarea cu ostile otomane - si comerciala, targul si Curtea fiind aproximativ la mijlocul distantei dintre capitala subcarpatica si Dunare, au crescut cu mult in rastimpul dintre domniile lui Vlaicu Voda si Vlad Tepes. Catunul Bucurestilor, transformandu-se in mahala si apropiindu-se de Curtea Domneasca prin inglobarea altor catune, a impus schimbarea numelui "cetatii", acum numita "Cetatea Bucuresti". Este o supozitie bazata pe rezultatele cercetarilor arheologice cuprinse in volumul "Bucuresti", editat in 1954. In ceea ce priveste importanta asezarii pentru domnie, sa remarcam numarul - in crestere continua - de biserici si de manastiri zidite de domni si de boieri, aspect ce merita cercetat indeaproape. Daca de la Vlaicu, Mircea cel Mare si Vlad Tepes au ramas putine urme, asta se datoreaza incendiului provocat de Sinan Pasa, care a prefacut in cenusa orasul, Curtea si cele 22 de biserici existente la 1595. Nu cred ca gresesc considerand ca bisericile cele mai vechi din oras au fost ctitorite cu un secol, chiar doua, inainte de recladirea lor ulterioara, in unele cazuri - de ex. Manastirea Sf. Troita - ele fiind inconjurate si cu chilii pentru calugari. Cetatea si targul Bucurestilor erau in plina inflorire pe timpul lui Tepes si nu avem nici un motiv sa ne miram ca domnul a emis documente aici, unde-i putea supraveghea pe otomani, iar nu in mai departatul castel de la Targoviste. Este posibil ca si aici sa fi inaltat o padure de adversari trasi in teapa la umbra careia sa fi cinat linistit, cum il vedem in gravura tiparita de sasi la Strassburg… Bravul domn, care a starnit admiratia lui Ivan cel Groaznic si l-a inspirat pe Bram Stoker, a ramas in memoria bucurestenilor pentru eternitate. A fost prima persoana cunoscuta pana in prezent care a mentionat numele "Bucuresti". Este vorba de actul emis la 20 septembrie 1459. O curiozitate: actul e semnat "Dracula"! Posibil sa fi facut si Tepes parte din Ordinul Dragonului, altfel de ce s-ar fi semnat asa? Nu era un titlu nobiliar pe care sa-l mosteneasca, iar el se afla in relatii stranse cu Mathias Corvin, suveranul acelui ordin…

Cum va fi aratat orasul inainte de distrugerea provocata de Sinan ne putem face o vaga idee din insemnarile calatorului Jacques Bogars: "Bisericile, manastirile si castelul din Bucuresti sunt cladite din piatra si sunt frumoase". Ca manastirile si castelul erau cladite din piatra nu am nici un dubiu, tinand seama de epoca si de pericolul otoman, insa am unele indoieli ca si bisericile, exceptand-o pe cea de la Curte, erau din piatra. Multi ctitori de mai tarziu mentioneaza in documente ca au recladit din zid cutare biserica in locul celei de lemn, material aflat din belsug prin imprejurimi, spre deosebire de piatra. De asemenea, cele cateva catune adunate in jurul "castelului" vor fi fost, cu putine exceptii, o ingramadire de bordeie. Un conac-doua vor fi fost din zid, dar cam atat. Pana la Sinan Pasa, Bucurestii vor fi avut, la o distanta rezonabila de "castelul domnesc", si cate o minastire intarita in fiecare punct cardinal, desigur, pe o inaltime. Ar fi fost un sistem de aparare elementar, pe care gandirea logica ma obliga sa-l presupun. Cat priveste dimensiunile targului, plecand de la numarul bisericilor, 22, vom avea 22 de mahalale, mai exact 21, una dintre biserici deservind Curtea. Ca localitate medievala, Bucurestii se inscriau intre cele cu dimensiuni medii, ceea ce nu-i putin lucru. Din ce oare traiau locuitorii sai? Si astazi majoritatea ulitelor "orasului vechi" poarta numele unor meserii, mai precis ale unor bresle reprezentand o meserie. Scazand din numarul lor pe cele "evropenesti", evident mai noi, precum confectionarea "sepcilor", ne putem face o oarecare idee vizavi de ocupatiile "industriale" ale bucurestenilor, care nu ignorau, insa, muncile agricole si indeletnicirile din strabuni, ca pastoritul si apicultura. Inconjurarea Curtii Domnesti de breslasi se va fi facut tarziu, poate in epoca zisa fanariota, mai ales dupa inaltarea Curtii Noi, pana atunci, in conformitate cu uzantele respectului cuvenit Domnului, Curtea fiind inconjurata de "conacele" inaltilor slujbasi. In orice caz, dupa "simptomul Sinan Pasa", e putin probabil ca Bucurestii sa fi fost reconstruiti ca in trecut. Domnii si-au ridicat curti personale separate de cea veche, "palate", precum Serban Cantacuzino si nepotul sau Constantin Brancoveanu. Asemenea lor au actionat si boierii, care nu s-au sfiit sa innobileze mahalalele cele mai indepartate de Curte cu mandre case construite in spiritul provinciei de obarsie, de unde si eclectismul arhitectonic al urbei, as zice "specificul Bucurestilor", vizibil inca in fotografiile lui Angerer si Szathmari.

Cum am afirmat mai sus, dezvoltarea Curtii Domnesti a parcurs un traseu complet diferit de cea a orasului (sau targului), in functie de starea ei, de "nenorociri", de gustul ori de ambitiile domnilor. Perimetrul fiind restrans si marirea lui prea costisitoare, nu trebuie sa ne asteptam la modificari radicale. Totusi s-au facut cu grija, pentru ochii straini si pentru inaltii ierarhi ai ortodoxiei veniti pentru obtinerea de diverse imputerniciri de la Domnul valah, care era si Domnul lor dupa disparitia bazileului de la Constantinopol. Un trimis al acestora, Paul din Alep, venit cu treburi la Matei Basarab, ramane uimit la vederea Curtii din Bucuresti, descriind palatul aparat cu intariri de lemn in termeni entuziasti: "Acest edificiu e uimitor de elegant, cu aspect incantator si mult mai frumos si mai vesel decat Curtea din Targoviste"! Ce sa mai spui dupa asemenea apreciere? Doar ca, uneori, frumusetea cere sacrificii, suferinte, umiliri. Un iubitor de frumos si innoitor al "castelului" din Bucuresti, Grigore Ghica, a pus in lanturi 24 de boieri "neascultatori", inchizandu-i in turnul de la poarta, si le-a obligat sotiile sa care piatra si var cot la cot cu tiganii robi care lucrau la infrumusetarea palatului… Sub Brancoveanu "frumosul" a luat o alta turnura, italienizata. Domnul a transformat casa lui Papa Brancoveanu intr-un palat somptuos, mai mare decat palatele de la Mogosoaia si de la Potlogi, dar stilistic apropiat de ele. La fel a procedat cu o casa apartinand Cantacuzinilor, prefacand-o in palat. In curtile acestora s-a ingrijit si de amenajarea unor gradini in stil italian, pentru delectarea ochiului. A refacut si cateva vechi biserici si manastiri, pentru sfintirea carora a apelat la supusii sai patriarhi din Orientul ortodox. Bucurestii din epoca brancoveneasca vor fi aratat, pe ici, pe acolo, ca o urbe din centrul Italiei! Nici dupa nenorocirea pierderii intaietatii in lumea ortodoxa, conferita de Sultan lui Petru cel Mare, si dupa urcarea pe tron a Mavrocordatilor, acestia ramanand credinciosi mostenirii brancovenesti, orasul nu a suferit un recul. Doar Curtea a fost afectata, vicisitudinile urmand intr-o proportie geometrica si obligand voievozii, acum un fel de guvernatori ai Portii, sa imagineze tot felul de surogate. Se poate vorbi chiar de o Curte Domneasca itineranta, ca in copilaria Evului Mediu. Cand un aprig dusman al fanariotilor a urcat pe tron, ma refer la Mavrogheni, Curtea era in paragina si orasul bantuit de hoti. Gasind vinovati pe grecii din Fanar, acesta le-a sechestrat averile si cu banii astfel obtinuti a pus de s-a carpit palatul, pornind concomitent o crunta prigoana impotriva tuturor spoliatorilor, de la fanarioti pana la hotii de rand, pe acestia din urma nesfiindu-se sa-i traga in teapa. Vlad Tepes revenise in persoana unui fost pirat din insulele Marii Egee! Acest om bizar, cel mai captivant dupa "Dracula", calatorea prin oras in vehicule trase de cerbi… A fost ucis din porunca Sultanului pe cand lupta cu habsburgii pentru Poarta Otomana! Frumoasa rasplata. Dupa inlaturarea lui, la barierele Bucurestilor au aparut, din ce in ce mai frecvent, rusii.

Tarii venisera - se zicea - in postura de aparatori ai ortodoxiei! In realitate urmareau, prin acapararea Principatelor, sa se apropie de Constantinopol si sa-l cucereasca in numele ortodoxiei. Politica Fanarului isi arata coltii. Dupa raptul Bucovinei, cand rusii au dat o importanta mana de ajutor habsburgilor, si al tinutului dintre Prut si Nistru, inglobat de ei in Imperiu, toti romanii au inteles ce vor rusii dincolo de cuvintele ce-i indemnau la solidaritate pravoslavnica. Au priceput si ca rusii sunt ajutati de fanarioti si de greci, mai vechii dusmani. In contra acestora boierii valahi l-au asmutit pe Tudor Vladimirescu, reusind sa obtina apoi de la Sultan izgonirea veneticilor. Nici un deceniu nu a durat eliberarea, dupa Pacea de la Adrianopol grecii revenind, dar in numar mult mai redus decat inainte de anul 1821. Rusii aveau nevoie de cozi de topor!

Epoca regulamentara ce a urmat s-a caracterizat printr-un aflux continuu de straini, oameni care au contribuit in mod decisiv la inlaturarea islicelor si la modernizarea Principatelor, implicit a Bucurestilor, in conformitate cu normele apusene. Marea majoritate erau catolici, luterani, calvini si de religie mozaica. Orasul capata o noua infatisare, desi inca modesta. Focul cel Mare din 1847, ca orice dezastru, va contribui si el la procesul de "evropenizare".

O noua mentalitate isi face loc si ea va fi reprezentata de marea generatie pasoptista, care, obtinand Unirea Principatelor, inlaturarea suzeranitatii otomane si proclamarea regatului, a inscris pe Harta Europei un stat nou si european in sens occidental. Carol I a venit nu doar cu numele, ci a impus o noua idee urbana si edilitara, gustul pentru monumental. Amprenta lui se observa pretutindeni in Vechiul Regat si cu precadere in Bucuresti. Dintr-o urbe situata la Portile Orientului, a devenit una central-europeana! Anii interbelici sunt caracterizati prin industrializare moderata si un razboi estetic intre stilul zis neoromanesc si noile stiluri din arhitectura universala, regele Carol II favorizand stilul universal, functional si lipsit de zorzoane. In cei zece ani de domnie a sa, Bucurestii au devenit de nerecunoscut. Ocupatia sovietica de pana in 1958 s-a preocupat mai mult cu eliminarea elitelor. Constructiile ramase indica un grad ridicat de criza intelectuala, fiind fie copii dupa "capodopere" ale arhitecturii sovietice, fie maruntisuri impersonale. Nici sub Ceausescu nu s-au facut pasi importanti, desi invatamantul s-a imbunatatit semnificativ. Clivajul din anii dominati de Chisinevschi si Nicolski, oamenii Moscovei si stapanii autoritari ai sucursalei PCUS din Romania, eronat numita PCR, isi spunea cuvantul. Ceausescu a ridicat mii de blocuri muncitoresti si atat. Criticabil si condamnabil este aportul sau la modernizarea fortata a Bucurestilor, cand s-au sters de pe fata pamantului lacasuri sfinte si cartiere intregi. Are, totusi, meritul de a fi incercat sa dea viata unor proiecte din timpul lui Carol II, precum metroul si canalizarea Dambovitei, care au schimbat in bine chipul orasului. Dupa Revolutie, produsii invatamantului ceausist, superior calitativ, au avut unele realizari notabile, dar nefericit amplasate, precum Palatul Bancorex. Concomitent se remarca si infestarea cu virusul innoirii, al unei innoiri dependente mai mult de inginerie decat de arhitectura…

Izolat veacuri la rand de restul Tarii Romanesti prin aceea ca a avut o dezvoltare de sine statatoare, Bucurestiul a fost integrat abia in epoca lui Carol I, cand, desi a luat-o inaintea celorlalte orase, chiar cu mult, s-a mers pe o cale comuna tuturor municipiilor. S-a bucurat de un regim preferential inca de dinaintea domniei lui Tepes, datorita amplasarii sale si, probabil, a Codrului Vlasiei, care, pana la a fi distrus pentru flota otomana, a constituit un obstacol natural de luat in seama. A fost mai mereu "cealalta capitala", domnii stand mai mult aici decat in capitala oficiala. A devenit capitala la exact doua secole de la actul emis de Vlad Tepes, sub sceptrul lui Gheorghe Ghica, in 1659. O coincidenta stranie, desi mai stranie mi se pare condamnarea ei la uitare!