Familia Adamescu preia conducerea Flamingo

Autor: Andrei Chirileasa 16.09.2009

Omul de afaceri Dan Adamescu l-a numit pe fiul sau, Alexander Adamescu, in functia de presedinte al Flamingo si incearca sa creasca din nou compania, dupa ce aceasta a fost amenintata cu dizolvarea. Actiunile Flamingo au crescut ieri cu 15%.



Alexander Adamescu a fost numit in functia de presedinte al retailerului IT&C si de electrocasnice Flamingo International (FLA) in locul lui Dragos Simion, care a reusit sa salveze compania de la dizolvare dupa ceamai grea perioada din istoria acesteia.

Flamingo s-a confruntat in ultimul an cu o scadere dramatica a vanzarilor (de 40% in primul semestru), pe fondul crizei internationale, dar si cu pierderi tot mai mari si dificultati pe parteade finantare. Mai mult, in iulie, fondul de investitii QVT a cerut dizolvarea Flamingo. QVT si-a vandut la inceputul saptamanii participatia de 22%, cumparatorul fiind firma Midfair Limited din Cipru, ai carei actionari nu sunt cunoscuti. Exista insa speculatii ca in spatele tranzactiei s-ar afla tot Adamescu.

"Alinierea intereselor actionarilor pe un singur plan de relansare a fost obiectivul meu principal in ultimele noua luni. Consider ca acest obiectiv a fost indeplinit, compania deblocand astfel accesul la noi resurse financiare atat din piata de capital, cat si de la banci", a declarat Dragos Simion, care crede ca Flamingo poate ajunge lider pe piata de electronice si electrocasnice in termen de trei ani.

El spune ca va ramane membru in CA pana in aprilie, dupa care intentioneaza sa se retraga.

De cealalta parte, Alexander Adamescu nu a dorit sa ofere niciun fel de comentarii privind strategia sa la Flamingo. El este membru al Consiliului de Administratie din luna aprilie, dupa ce familia Adamescu a preluat 17,5% din Flamingo in februarie, cu un milion de euro. Dan Adamescu, proprietarul grupului Nova Trade si al magazinului Unirea din Capitala, a preluat acum si conducerea Flamingo, companie pe la carma careia au mai trecut Marius Ghenea si Dragos Cinca.

Cinca este in continuare cel mai mare actionar, cu o participatie de 25% si s-a implicat mai activ in ultimele luni in conducerea companiei. El s-a retras din functia de presedinte in ianuarie 2008. Cinca nu a putut fi contactat pentru comentarii. Un alt actionar important al Flamingo este Alexandru Ion Tiriac, fiul omului de afaceri Ion Tiriac, care detine 5% din actiuni.

Actiunile Flamingo au crescut ieri cu 15% dupa anuntul privind schimbarea presedintelui. Capitalizarea companiei este in prezent de 7,4 mil. euro.

Dan Adamescu, proprietarul Unirea Sh. Center, controleaza 17,5% din FLA

Dragos Cinca, fondatorul Flamingo, detine 25% din actiuni

Dragos Simion, fostul presedinte al Flamingo

Marius Ghenea, primul conducator al Flamingo