Videanu concediaza 300 de angajati ai Avioane Craiova

Autor: Andrei Chirileasa 21.09.2009

Ministerul Economiei, condus de Adriean Videanu, a aprobat vineri disponibilizarea a maximum 300 de angajati ai producatorului de aeronave Avioane Craiova (AVIO) pana la sfarsitul anului, potrivit unei raportari a companiei. La finele anului trecut, compania avea 635 de salariati. Avioane Craiova va avea in vedere ca sumele necesare pentru punerea in aplicare a masurilor organizatorice, manageriale, tehnice si tehnologice sa se incadreze in prevederile bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2009, care va fi aprobat prin hotarare a guvernului. O a doua etapa de disponibilizari este prevazuta pentru anul viitor. Potrivit raportului, "societatea este in stare de insolventa iminenta" si cauta solutii pentru continuarea activitatii, cum ar fi participarea alaturi de un investitor la infiintarea unei societati mixte sau inchirierea activelor. AVAS nu a ajuns in acest an la o intelegere cu grupul italian Alenia Aeronautica pentru privatizarea Avioane Craiova, procesul de privatizare urmand sa fie reluat. Actiunile AVIO au crescut vineri cu 36%, la 6 lei, pe tranzactii foarte mici, capitalizarea companiei fiind de 1,3 milioane de euro.