Ce pierde si ce castiga Romania din abandonarea scutului antiracheta

Autor: Doina Anghel 21.09.2009

Decizia administratiei Obama de a renunta la scutul antiracheta din Cehia si Polonia - propus de administratia Bush in replica la amenintarile nucleare ale Iranului - a fost primit cu mari rezerve in Europa Centrala si de Est si cu euforie la Moscova, in vreme ce autoritatile de la Bucuresti nu stiu daca sa planga sau sa se bucure.

Doar o mica parte a nordului Romaniei ar fi fost protejata de scutul antiracheta al americanilor, insa fosti ministri de externe ai Romaniei sustin ca, pe langa semnalul politic negativ dat de administratia Obama tarilor din Est, exista si unul pozitiv: tara noastra are mai multe sanse sa beneficieze de o acoperire complexa a teritoriului prin faptul ca americanii ar putea promova la NATO un proiect care este sustinut de Bucuresti si care se refera la un proiect integrat de aparare antiracheta.

Secretarul american al apararii a vorbit deja despre un asemenea sistem care ar putea fi pus in practica in 2015.

Sistem american versus sistem NATO

"Este vorba de un sistem integrat la NATO care va prevedea ca fiecare tara va beneficia de un sistem de aparare antiracheta propriu, urmand ca la o eventuala amenintare sa raspunda tara care este cea mai apropiata de acea amenintare. Va fi centralizata informatia la nivelul NATO, urmand ca aceia de aici sa transmita informatiile la nivel local. Deci, ca exemplu, daca o fregata romaneasca de la Marea Neagra ar detecta o racheta, atunci informatia ar fi transmisa la NATO si echipajul romanesc, care este cel mai apropiat, va primi in cateva secunde OK-ul sa anihileze racheta", a explicat pentru ZF fostul ministru de externe si al apararii Teodor Melescanu (PNL), care si-a exprimat in acelasi timp indoiala despre competitivitatea "dotarilor" romanesti in prezent.

Sistemul american antiracheta ar fi presupus ca rachetele inamice ar fi fost detectate de radarele din Cehia si Polonia, iar centrul de comanda ar fi fost la SUA, nu la NATO. El spune ca decizia lui Barack Obama de a renunta la scut ar fi fost interpretata drept un semnal extrem de negativ pentru Est daca americanii nu ar fi anuntat ca se gandesc la un sistem alternativa.

Romania va fi mai protejata

Presedintele Senatului Mircea Geoana si fostul ministru de externe Adrian Severin (PSD) vad intr-o nota optimista anuntul lui Obama de la finele saptamanii trecute.

"Este sigur ca se vor lua toate masurile pentru ca teritoriul si cetatenii Romaniei sa fie sub protectie, aceasta fiind esenta NATO, a spus ieri Geoana la un seminar pe teme de securitate regionala. "In ceea ce priveste decizia administratiei Obama de a revizui acest scut antiracheta din Europa, nu sunt unul dintre alarmistii acestei regiuni si sunt sigur ca masurile luate ne vor proteja pe toti (...)", a spus Geoana.

La randul sau, fostul ministru de externe Adrian Severin a spus ca decizia de renuntare la scutul antiracheta este una buna pentru Romania, pentru ca sistemul cu doua componente, in Cehia si Polonia, ne-ar fi lasat expusi in fata unor amenintari inamicale, care e posibil sa apara ca urmare a tensiunilor dintre SUA, pe de o parte, si Rusia sau Iranul, pe de alta parte.

Rusia jubileaza, spune Cioroianu

Fostul ministru liberal de externe, Adrian Cioroianu, afirma ca decizia americanilor are consecinte pentru Est, care se simte "lasat din mana", in vreme ce rusii jubileaza, pentru ca modul in care Washingtonul a anuntat decizia indica o abandonare a fostelor tari comuniste. "Nu sunt convins ca Obama s-a consultat cu liderii est-europeni. El l-a sunat cu o seara inainte pe premierul ceh Jan Fischer si in acelasi mod l-a anuntat si pe premierul polonez", a spus Cioroianu.

In Est, anuntul lui Bush privind infiintarea unui scut antiracheta ca reactie la amenintarile Iranului, despre care Rusia a sustinut ca este de fapt indreptat impotriva sa, a fost sprijinit tocmai pentru ca multi locuitori ai acestor tari il vedeau ca pe o reactie la expansiunea Rusiei. In aceeasi nota interpreteaza Cioroianu si un recent sondaj al German Marshall Fund in care se arata ca Romania si Polonia sunt tarile in care Obama are cel mai putin sprijin din UE. "Obama este presedintele american care a anuntat o resetare a relatiilor SUA cu Rusia, asta in vreme ce Rusia, care este privita cu ostilitate de locuitorii fostelor tari comuniste, a facut clar interesul sau pentru relatii bune cu Iranul, care ar putea avea bomba nucleara la inceputul lui 2010, sau cu Venezuela", mai spune Cioroianu.

Rusia nu a luat inca decizia de a renunta la planul sau de a instala rachete Iskander in Kaliningrad, enclava rusa situata intre Polonia si Lituania, a anuntat ieri un general rus.