FESTIVAL / Din si despre România

Cei care concep programul Mezzo au difuzat in aceeasi seara un documentar numit Voyage musical en Roumanie, având drept tema muzica tiganilor lautari din Transilvania. Este inutil sa subliniez ca imaginile aratau exclusiv zone ale României profunde complet lipsite de infrastructura, iar fizionomiile celor care ascultau erau complet diferite de cele ale publicului de la Sala Palatului. Tarziu, in noapte, se transmitea tot la Mezzo un alt concert al orchestrei din Amsterdam chiar din sala Concertgebouw, la fel de renumita precum orchestra insasi.

Ce au vrut sa demonstreze cei de la Mezzo prin aceasta alaturare este greu de inteles. Sper ca au fost simple ratiuni de rating, pentru ca un documentar privind aspecte legate de evolutia domeniului muzical clasic din România ar fi fost mai putin "colorat".

Din fericire, am fost in sala la ambele concerte ale orchestrei Concertgebouw Amsterdam, având sansa unica de a auzi pe viu doua simfonii celebre ale repertoriului clasico-romantic in versiuni fabuloase: Beethoven - Eroica si Dvorak - Simfonia a VIII-a. Rar mi-a fost dat sa aud concerte in care sa fie atât de acuta senzatia ca dirijorul si orchestra au o contributie egala la perfectiunea rezultatului sonor, iar din interiorul orchestrei toate partidele se afla la egala inaltime, chiar daca suntem tentati sa vorbim despre sonoritatea inegalabila a suflatorilor de lemn. O orchestra in care am vazut foarte multe femei, Concertgebouw Amsterdam a stat 24 de ore in România, dar ne-a oferit de departe cele mai intense concerte simfonice ale festivalului.

Un moment extraordinar a fost si Concertul pentru violoncel si orchestra de Sostakovici cu Johannes Moser, interpretare inscriindu-se in seria celor oferite de mari solisti care au inceput sa se alinieze pe afisele festivalului bucurestean in numar tot mai mare la momentul de maxima forma si nu dupa aceasta, asa cum se intâmpla pâna de curând, când aveam sansa de a vedea pe viu legende ale lumii muzicale abia dupa ce incepeau coborârea de pe firmament.

Nu au mai fost probleme de auditie, sonorizarea Salii Palatului asa cum a fost gândita pentru aceasta editie fiind de aceasta data ireprosabila. Toti cei cu care am stat de vorba, profesionisti sau simpli spectatori, au fost de aceeasi parere: Concertgebouw Amsterdam ne-au aratat o dimensiune a orchestrei simfonice pe care publicul românesc nu si-o imagina decât teoretic.

Imbucurator a fost faptul ca sala a fost plina si la matineul de a doua zi si la concertul din 19 septembrie, desi acesta a fost la concurenta cu The Silk Road Ensemble & Yo Yo Ma la Opera Nationala, de asemenea un proiect aflat in premiera in România si respectiv cu Angela Gheorghiu care a cântat in Piata Constitutiei alaturi de Filarmonica "George Enescu" in fata altor mii de oameni.

Concluzia ar fi aceea ca avem un public potential pentru muzica clasica mai numeros decât ne imaginam. Sa speram ca vom sti sa-l mentinem, sa-l cointeresam, sa-l dezvoltam.