Fondatorul Kaspersky: internetul are nevoie de un guvern

Ziarul Financiar 22.09.2009

O reducere semnificativa a criminalitatii informatice nu este posibila daca administratiile din intreaga lume nu vor agrea sa formeze un "guvern" care sa administreze reteaua si daca utilizatorii nu vor fi obligati sa se conecteze la net decat dupa ce vor intra in posesia unui "pasaport", a declarat Eugene Kaspersky, fondatorul producatorului rus de solutii de securitate, la un eveniment organizat de Ziarul Financiar.

"Avem nevoie de legislatie in ce priveste internetul, astfel incat sa evitam atacurile informatice. Poate un Pasaport Online, prin care fiecare utilizator sa se inregistreze si sa tasteze un cod pin. Ar trebui sa existe un sistem de stocare temporara de date cu activitatea utilizatorilor, ca sa se poata investiga. Nu vorbesc insa de invadarea intimitatii... nu se va uita nimeni ce mailuri scrieti, ci doar cine sunteti si de unde va conectati la internet. Si ne mai trebuie o autoritate specializata in Internet, o politie a online-ului", a declarat Kaspersky la seminarul "WWW - World Wild West?". "Internetul este, pur si simplu, o alta utilitate publica, precum electricitatea sau transporturile. Totusi, pentru acestea din urma, oamenii trebuie sa se identifice. Retelele de utilitati publice au reguli care trebuie respectate. Pe internet insa nu trebuie sa te autentifici. Anonimatul este cheia, trebui sa-l oprim", a adaugat el.

Eugen Kaspersky crede ca cyber-criminalii au trei motive puternice pentru activitatile ilegale: sunt profitabile, usor de comis si fara riscuri mari.

"Internetul nu este inca sigur. Sunt multi bani pe internet, de aceea atacurile cibernetice sunt foarte profitabile. De asemenea, sunt usor de facut, din punct de vedere tehnic, mai ales ca nu exista contact fizic cu victima. Diferentele legislative dintre tari precum si posibilitatea pastrarii anonimatului si atacarea din alte state, mult indepartate de locatia victimei, sunt alte motive care aduc profituri", a spus Kaspersky.

Pentru limitatea acestor atacuri, unele dintre masurile sugerate de fondatorul producatorului rus de solutii de securitate Kaspersky Lab sunt limitarea serviciilor disponibile pe internet, adoptarea unor sisteme de operare pentru PC-uri mult mai sigure, dar mai putin flexibile, precum si imbunatatirea pregatirii fortelor politienesti.

"Chiar daca va crestere securitatea, mereu vor exista criminali informatici profesionisti, dar aparitia unui guvern al internetului ii va opri pe multi dintre acestia, va opri mesajele spam, continutul ilegal pe site-uri si va impiedica si crima organizata si atacurile terorismte", a subliniat Kaspersky.