Bancile europene nu sunt de incredere si isi informeaza gresit clientii, arata un studiu al CE

Autor: Andreea Neferu 24.09.2009

Bancile din Uniunea Europeana intampina consumatorii cu comisioane ascunse, ofera consiliere financiara eronata si furnizeaza informatii precontractuale inadecvate, potrivit unui raport realizat de Comisia Europeana.



Oficialii Executivului european au declarat ca raportul privind relatia bancilor cu consumatorii arata de ce acestea se numara printre cele mai putin populare institutii la nivel comunitar, dupa cum au indicat si alte studii anterioare. Mai mult, oficialii au recomandat ca autoritatile nationale sa-si imbunatateasca reglementarile in domeniul protectiei consumatorului, scrie The Wall Street Journal.

"Bancile trebuie sa-si puna in ordine activitatea, schimbandu-si conduita in ceea ce priveste modul in care isi trateaza clientii, iar autoritatile din statele membre trebuie sa isi indeplineasca obligatiile de a controla aplicarea legislatiei UE pentru consumatori", a declarat Meglena Kuneva, comisarul european al protectiei consumatorului.

Italia conduce detasat plutonul conturilor bancare scumpe

Pretul anual al unui cont bancar variaza puternic la nivel comunitar, de la o medie de 253 de euro in Italia la 27 de euro in Bulgaria, potrivit raportului Comisiei Europene. Conturile din sectorul bancar de retail au cele mai mari comisioane in Italia si Spania, insa si Letonia, Franta, Austria si Finlanda se numara printre statele unde se percep comisioane bancare piperate.

Dirk Smet, purtator de cuvant al Grupului bancilor europene de economii, principalul organism european de lobby din sectorul bancar de retail, a declarat ca cifrele vehiculate in raportul Comisiei nu pot fi comparate la nivel comunitar. "Este extrem de dificil sa stabilesti un standard comun pentru toate cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene", a spus Smet.

Marea Britanie ocupa pozitia a 17-a in clasamentul realizat de expertii europeni, cu un pret mediu anual pentru conturile bancare de 103 euro. Majoritatea comisioanelor in aceasta tara sunt relativ mici, cu exceptia celor legate de conturile bancare, mai exact costurile asociate cu deschiderea sau inchiderea unui cont curent, operatiunile de descoperit de cont sau penalizarile pentru fonduri insuficiente.

Bulgaria, tara cu cele mai ieftine conturi bancare

Bancile din Bulgaria percep cele mai mici comisioane pentru conturile bancare, institutiile din Olanda, Belgia si Portugalia urmand la distanta mica.

Statele cu comisioane bancare mai putin transparente tind sa aiba si cele mai mari costuri bancare, potrivit raportului realizat de Comisia Europeana. Spre exemplu, peste 90% dintre bancile italiene incluse in studiu au fost contactate de doua ori de catre expertii Comisiei pentru a oferi detalii explicative cu privire la costurile reale ale unui cont.

Raportul a relevat si faptul ca, in mod frecvent, consilierii financiari din cadrul bancilor de retail ofera informatii eronate. Datele culese de expertii europeni in Germania arata ca intre 50% si 80% dintre investitiile pe termen lung sunt intrerupte de catre consumatori inainte de termen din cauza consilierii inadecvate, ceea ce duce la pierderi anuale de circa 20-30 mld. euro.

Malcolm Harbour, membru britanic al conservatorilor si reformistilor din Parlamentul European, a declarat ca Uniunea ar trebuie sa fie mai atenta la impunerea unor reglementari mai stricte in industria bancara.

"Comisia Europeana se grabeste sa actioneze concret in acest sens, iar eu sper ca totusi sa se evite aceasta situatie", a spus Harbour.

Consumatorii considera, in cele mai multe cazuri, ca informatia precontractuala este dificil de asimilat, reprezentand un obstacol major in calea alegerii unor servicii financiare.

79% dintre cetatenii UE doresc o informatie standardizata clara si comparabila la nivel comunitar, asa cum se prevede, spre exemplu, in noua Directiva privind creditul de consum, se arata in raportul oficial al Comisiei.

Doar 9% dintre europeni isi schimba banca

In ceea ce priveste conturile bancare curente, ratele de schimbare a furnizorului sunt destul de modeste, la doar 9% pentru anii 2007 si 2008, in comparatie, spre exemplu, cu 25% in cazul asigurarilor pentru autoturisme.

"Aceasta monitorizare a pietei de consum arata dificultatile cu care se confrunta consumatorii in relatia cu produsele si serviciile financiare.

Comisia este hotarata sa combata aceste probleme prin impunerea transparentei, prin informatii inteligibile si comparabile si prin stabilirea unor norme de baza pentru desfasurarea procesului comercial", a declarat comisarul pentru piata interna, Charlie McCreevy.

Romanii stau prost la capitolul tranzactii bancare

Romania are unele dintre cele mai scazute rate de utilizare a instrumentelor bancare de plata din Uniunea Europeana, numai Bulgaria reusind sa obtina un scor mai slab in acest sens, se arata in raportul intocmit de Executivul european. O gospodarie medie din Romania s-a implicat in 2007 in 11 tranzactii bancare, cu mult sub media de 47 de tranzactii a celor 12 noi state membre, care au intrat in UE in ultimele doua valuri de aderare. De asemenea, romanii stau slab la capitolul servicii bancare prin internet sau telefon, cu o rata de utilizare de 2%, respectiv 1%. Tranzactiile la ghiseu si la bancomat sunt cele mai populare forme de plata bancara, intre preferintele romanilor aflandu-se si depunerile de numerar. Aceste trei tipuri de servicii insumeaza aproape 90% din tranzactiile bancare din Romania. In medie, valoarea unei plati cu cardul este de 68 de euro, in timp ce valoarea unei retrageri de numerar de la bancomat este de 123 euro, se arata in raportul realizat de Comisia Europeana. In ceea ce priveste platile cu carduri la comercianti (POS), un roman cheltuieste in medie 59 de euro pe tranzactie, aceasta forma de plata avand insa o rata de utilizare destul de scazuta, potrivit datelor compilate de expertii europeni. Romania ocupa locul al 14-lea in Uniunea Europeana in ceea ce priveste pretul anual al unui cont bancar, cu o medie de 83 de euro.