BOOK.COM / Nici desertul nu mai e ce-a fost odata…
Autor:
Dan Silviu Boerescu
24.09.2009
Marocul predispune la o impresionanta suita de locuri comune: Casablanca si Humphrey Bogart, oaze si palmieri, femei cu valul pe fata si beduini cu turban, desert si camile s.a.m.d. Doar o parte dintre ele se verifica in realitate: desertul e o alta tara…
"This is the beginning of a beautiful friendship!" - replica
de final binecunoscuta te duce cu gandul la posibile scene
melodramatice intr-o cafenea quasi-occidentala plasata pur
conventional intr-un decor oriental. Cand vine vorba despre Maroc,
toata lumea face cu ochiul, adica "Fii atent, sa n-o ratezi pe
Ingrid Bergman!". Asta inseamna Rick's Café, adica, totusi,
Casablanca. Evident, fascinatia filmului de epoca inca mai face
ravagii printre cinefilii de ambe sexe, fata de care acum ma simt
cumplit de vinovat. Nu numai ca nu vorbesc despre Casablanca, dar
nici macar despre Rabat, Tanger, Fez, ca sa nu mai pomenesc despre
Marrakech! Ori de Ourzazate (invocat de cititorii unui roman foarte
la moda - "Potentialul erotic al sotiei mele"; in fapt, autorul,
francezul David Foenkinoss, a locuit acolo in timpul redactarii
cartii care, altminteri, nu prea are legatura cu marocanii sau -
cum s-ar crede - cu marocancele).
Pai, nu! Reperele mele sunt Ziz,
Zouala, Erfoud, Rissani, Rachidia ori Merzouga. Nu va suna bine? Eu
zic ca sunt la fel de exotice precum sonoritatile stereotipurilor
culturale deja invocate, iar daca adaug putin couscous, tahine,
harira sau harisa, cred ca avem un meniu complet, la propriu. Aaa,
bineinteles, sa nu uit de curmale! Se intalnesc aici sub toate
formele (culinare) de agregare, de la fructul propriu-zis (cate o
farfurie plina iti e oferita ritmic: la hotel, la casa de oaspeti
din oaza, intr-un cort din desert, la receptia in aer liber de la
un fost palat regal etc.) la prajituri, gemuri si, chiar, supa! De
altfel, ceea ce ai putea crede ca sunt palcuri de palmieri,
intalnindu-i la tot pasul, in special pe marginea drumului dar nu
numai, sunt, de fapt, mici cooperative agricole de productie
monofamiliale, producatoare de curmale. Productia de la un pom
matur poate aduce proprietarului pana la 1.000 euro pe sezon, iar
"palmierul" respectiv se vinde cam cu 2-3.000 euro, mult mai scump
decat bucata de pamant care-l inconjoara si pe care, spre deosebire
de maslin (celalalt pom emblematic al zonei), nu o umbreste aproape
deloc. Ca sa comparam un pic preturile, un magarus ("motocicleta"
omniprezenta a desertului) costa 2-300 euro, iar una dintre cele
4(patru) sotii permise de legea islamica in vigoare presupune un
dar catre posibilul socru intre 100 si 1.000 euro. C-asa-i in
Maghreb (adica in "Vest", spre deosebire de Masreh - "Est")!
Daca tot am amintit de Vestul si Estul Saharei, sa facem
cuvenitele precizari peisagistice. Pentru noi, europenii de
Baragan, Sahara e o notiune generica, incluzand aproape jumatate
din teritoriile aride ale Africii. Din cate am vazut chiar eu in
Maroc, desertul e aproape peste tot dar… reprezinta absolut altceva
in functie de zona. Astfel, se pot admira, pe versantii Vaii Ziz,
dealuri si munti de roca rosie (care, in cateva sute de mii de ani,
ar putea deveni, prin eroziune, oceane de nisip), sau - pe traseul
Er Rachidia- Erfoud - Er Rissani - sute de kilometri de campuri
aride pe care cresc… pietre (sau, cu putin noroc, fosile!). Te poti
plimba prin teribile gradini de piatra amenajate de mana omului in
jurul si in curtile interioare ale hotelului Kasbah Xaluca Maadid
(construit anume, pe dinafara, exclusiv din chirpici & paianta,
adica pamant, balegar si paie; pe dinauntru, in schimb, e luxul de
pe lume!) si, in fine, te poti indragosti de dunele rosii de nisip
dinspre frontiera cu Algeria, langa Merzouga.
Chiar daca multe hoteluri se construiesc in maniera si din
materiale traditionale, satisfacand cu asupra de masura setea de
autenticitate neaosista a turistilor, in aceasta regiune periferica
a Marocului (Tafilalet) poti avea parte si de o seara petrecuta in
gradinile unui palat autentic. Este vorba despre resedinta, veche
de aproape doua secole, a unui "sultan" local, devenit insa, apoi,
rege al intregii tari. Inainte de a fi inscaunat la Marrakech, pe
la 1859, Mohamed al IV-lea a locuit in acest luxos ksar, cu vaste
gradini interioare si a imprimat un lifestyle de autentic huzur
oriental, din ale carui relicve se pot gusta, la propriu, de la
supa de naut cu sos iute de harisa la mai multe tipuri de tahine
(carne si legume gatite impreuna in boluri acoperite din ceramica),
toate prezentate pe o masa acoperita literalmente cu petale de
trandafir. Asta, in timp ce pe umeri porti cu fudulie o djellaba de
stofa scumpa. Abilitatea iti este, insa, limitata de faptul, cat se
poate de explicabil, ca nu-mi puteam coordona ochii cu mainile
daca, intre timp, privirea iti zaboveste (lenes / ireversibil) pe
formele generoase ale unei belly dancer, vibrand toata, muschiulet
cu muschiulet, grasimuta cu grasimuta…
P.S. Cateva carti (bune) despre Maroc: "Culture Shock: A Survival Guide to Customs and Etiquette" de Orin Hargraves, "Morocco Arabic" de Dan Bacon, "The Rough Guide to Morocco" de Mark Ellingham.