Referendum odata cu alegerile, tactica de campanie a lui Traian Basescu

Autor: Doina Anghel 25.09.2009

La nici doua ore dupa ce motiunea de cenzura pe tema salarizarii unice impotriva guvernului PD-L - PSD a fost respinsa, presedintele Traian Basescu a anuntat un demers socant, anume de a organiza un referendum privind desfiintarea unei camere parlamentare si reducerea numarului de parlamentari de la 471 la 300, care sa fie organizat in aceeasi zi cu primul tur al alegerilor prezidentiale, pe 22 noiembrie.

Basescu este cel mai bine plasat in sondajele de opinie in cursa prezidentiala, la 35%, totusi el nu a spus inca daca va candida. Potrivit apropiatilor sai din partid, el urmeaza sa-si anunte intrarea in cursa electorala in prima saptamana a lui octombrie, dezbaterea constitutionala si reforma statului fiind tema centrala a campaniei sale.

"Cu putin timp inainte m-am adresat presedintilor celor doua Camere, solicitandu-le avizul pentru a continua reforma statului. Avizul este necesar in vederea organizarii unui referendum national prin care sa consultam poporul, poporul suveran, asa cum este descris de Constitutie, cu privire la doua aspecte. Primul este reducerea la un Parlament unicameral. Al doilea aspect este reducerea numarului de parlamentari la maxim 300, Romania avand in momentul de fata un Parlament cu 471 de parlamentari. Data pe care o propun Parlamentului pentru organizarea referendumului este data alegerilor prezidentiale, in asa fel incat sa diminuam costurile de consultare a poporului", a spus Basescu in declaratia de presa de la Cotroceni.

Potrivit normelor, presedintele este cel care convoaca un referendum, demersul de anuntare a conducerii Parlamentului fiind unul pur formal.

De ce lanseaza tema referendumului

Referendumul sau "intoarcerea la popor" este un subiect drag presedintelui Traian Basescu, fiind pentru a treia oara cand o astfel de consultare populara ar fi organizata in timpul mandatului sau. El a fost reconfirmat prin referendum ca presedinte al Romaniei in mai 2007, dupa ce a fost suspendat in Parlament, ca in toamna lui 2007, un nou referendum cerut de seful statului pe tema introducerii votului uninominal sa fie respins din cauza absenteismului.

Pentru ca un referendum sa fie adoptat este nevoie ca jumatate plus 1 din numarul romanilor cu drept de vot sa se pronunte in favoarea propunerilor. Experienta ultimilor ani a aratat ca romanii vin din ce in ce mai putin la vot, iar o prezenta peste 50% nu a mai fost inregistrata de la parlamentarele din 2004.

In acest context, chemarea la referendum, in aceeasi zi cu alegerile prezidentiale, poate fi interpretata si ca o stratagema ca alegatorii, atrasi de o tema cu priza la populatie (pentru ca Parlamentul este una din institutiile in care romanii au cea mai putina incredere), sa vina sa voteze masiv si la prezidentiale. Este stiut faptul ca electoratul urban, cel care i-a fost favorabil lui Traian Basescu la alegerile din 2004 vine in numar din ce in ce mai mic la vot.

Argumentele presedintelui

Avantajele ar fi multiple, a explicat Basescu. In primul rand, deciziile in Parlament s-ar lua mai usor si legislativul ar functiona mai eficient. Apoi, cheltuielile de functionare a statului s-ar reduce, a mai spus Basescu. O parte din rolul legislativului s-ar transfera la Bruxelles si Strasbourg, deoarece, odata cu adoptarea Tratatului de la Lisabona (procesul este blocat in prezent in UE, n.n.), rolul Parlamentului European va creste si va functiona ca o noua camera legislativa pentru Romania, a explicat seful statului. El a venit cu o explicatie dura pentru necesitatea reducerii numarului de parlamentari de la 471 la 300: ar fi mai putine sanse ca oamenii cu functii inalte sa faca trafic de influenta. "Nu vreau sa acuz pe nimeni, dar ar fi mai putini politicieni de rang inalt care ar face trafic de influenta", a spus Basescu.

"Aceasta masura este singurul lucru pe care il puteam face pentru a ma tine de promisiunea de la inceputul mandatului care viza reforma statului", a declarat presedintele, amintind ca a cerut si Aliantei D.A. PNL-PD si noii coalitii PD-L-PSD sa faca reforma constitutionala, dar "niciunul dintre partide nu a facut nimic".

Stau insa in picioare aceste argumente? Nici pe departe, spune profesorul de stiinte politice Daniel Barbu, care vede in temele de referendum lansate de Basescu doar o campanie politicianista.

"Aceste subiecte nu intereseaza pe nimeni. Daca voia teme profunde trebuia sa faca referendum pe reforma educatiei, a pensiilor, a sanatatii. Acestea sunt teme care intereseaza poporul", explica Barbu. "Sigur presedintele, care nu are niciun rol in guvernare are nevoie de o punere in scena, pentru a arata ca face ceva. Intr-adevar, este nevoie de reducerea numarului de parlamentari, pentru ca potrivit calculelor privind reprezentarea nationala ale lui Thomas Jefferson, in Romania ar fi nevoie de aproximativ 280 de parlamentari. Totusi, daca vor parlamentar unicameral, ma intreb de ce au mai desfiintat comunismul, pentru ca atunci era Marea Adunare Nationala si nu mai era nevoie de o a doua camera parlamentara", a mai spus profesorul. El considera ca referendumul nu va aduce oameni in plus la vot, pentru ca nimeni nu e interesat de referendumul lui Basescu si de modificarea structurii Parlamentului.

Antonescu: Basescu vrea o Mare Adunare Nationala

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ca Traian Basescu nu are curaj sa se prezinte la alegeri decat ascuns in spatele unui demers populist, dorindu-si o Mare Adunare Nationala, si a mentionat ca orice discutie privind modificarea Constitutiei nu poate fi suprapusa prezidentialelor. "Traian Basescu este disperat, nu mai are curaj sa se prezinte la alegerile prezidentiale decat ascuns in spatele unui demers demagogic si populist. Sunt de acord cu reducerea numarului de parlamentari, dar persoanl raman partizanul unui Parlament bicameral", a sustinut Crin Antonescu.

Stolojan: Referendumul, un punct esential in schimbarea Constitutiei

Prim-vicepresedintele PD-L Theodor Stolojan a declarat ca daca va fi organizat, referendumul privind Parlamentul unicameral va reprezenta un punct esential in procesul de schimbare a Constitutiei. "Suntem o tara cu prea multi parlamentari, comparativ cu alte tari, noi avem cam acelasi numar de parlamentari ca si Statele Unite ale ale Americii, care are 300 de milioane de locuitori, in timp ce noi avem 21,6 milioane de locuitori", a spus Stolojan despre propunerea sefului statului de organizare a unui referendum national.

Ponta: Nu este un subiect de campanie care sa fie discutat in Cismigiu

Tema lansata de presedintele Traian Basescu privind infiintarea unui Parlament unicameral trebuie analizata in mod serios, nu ca un subiect de campanie electorala, bun de discutat in Cismigiu, a declarat ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Victor Ponta (PSD). Precizand totodata ca se pronunta in calitate de specialist in drept si nu in numele PSD, Ponta a amintit ca infiintarea unui Parlament unicameral presupune modificarea Constitutiei, procedura care nu poate fi realizata nici prin referendum si nici prin decret prezidential.