COLECTII / Un Caragiale cum nu-l stim

Bogdan Badulescu e un editor vechi, de prin 1969, meserie pe care si-a continuat-o cu intermitente si dupa 1990. A tradus mult, a infiintat o editura, Levant, si si-a dat pe fata pasiunea pentru Caragiale. In ultimii ani, Levant n-a mai trait decat pentru manifestarea acestui interes, fie, pe de o parte, in reeditari ale scrierilor caragialiene, fie, pe de alta parte, prin tiparirea unor lucrari originale, semnate Bogdan Badulescu, care il au in centrul lor pe Caragiale. Acestea din urma sunt de un interes iesit din comun si e mare pacat ca volumele sunt atat de prost difuzate si ca, mai ales, nu sunt citite.

Comedia "Interesul poarta fesul!" din 2003 exploateaza teme si personaje din comediile si schitele caragialiene, puse in relatie dramatica cu personaje inedite; dintre acestea din urma, Iancu Caragea (un alter ego al scriitorului) si Popa Sisoe (proiectie literara a lui Creanga) detin pozitii-cheie in dinamica actiunii, alaturi de Mitica Dumitrescu, un Jupan Dumitrache evoluat pe scara sociala, aspirant la deputatie. Comedia asimileaza pasaje din schitele lui Caragiale, povestirile lui Creanga si din alte surse literare si e un exercitiu de intertextualitate.

"Calul dracului" (2007) e o surprinzatoare initiativa editoriala. E o antologie cu un subtitlu provocator ("Povestiri si istorioare erotice si pitoresti") in care sunt incluse, pe langa proze de larga circulatie, alte cateva putin cunoscute publicului larg sau chiar necunoscute, aparute in revista "Moftul roman" sau, una, postum.

"Mitica si nenea Iancu la Berlin" (2006) este un roman documentar (semnat impreuna cu Olga Rusu) care reconstituie dialogul la distanta al scriitorului cu amicii, cunoscutii si colaboratorii sai, alcatuit din epistole trimise sau primite de Caragiale, pasaje din scrierile sale literare, evocari ale altor personaje implicate in poveste, flash-uri din viata sociala. Aceia care au avut norocul sa fie martori oculari vorbesc despre nenea Iancu, omul-spectacol, care subjuga si cucerea si ii fascina pe cei din jur cu jocul expresiei si al gesturilor.

Bogdan Badulescu si-a propus ca, pornind de la cercetarea atenta a corespondentei caragialiene, corelata cu marturiile de maxima veridicitate si cu pasajele revelatoare din opera sa reconstituie o serie de episoade din biografia scriitorului, in special din perioada exilului berlinez. Parerea lui Badulescu este ca, desi Caragiale se bucura de o mare popularitate in mediile intelectuale, fanii acestuia, adesea slab informati, se inchina la o icoana in parte falsa, modelata si remodelata tendentios pe parcursul timpului. Lectorul unor editii recente din corespondenta scriitorului, fie el profesionist sau amator, e pus in situatia - mai spune Badulescu - sa mestece si sa digere felurite afirmatii conventionale si naive, in contradictie cu faptele si marturiile atestate. Se poarta Caragiale, dar unul mai mult dedus din opera, nu unul inteles adanc, din adevarul faptelor si spuselor lui.

Din spirit polemic fata de asemenea realitati culturale s-au nascut si volumele "Caragiale in purgatoriu" (2007) si editia sa revazuta si completata (aproximativ o suta de pagini in plus) "Caragiale in Orient-Expres" (2009), abia aparuta. Badulescu intreprinde aici un numar de incursiuni in existenta si in opera scriitorului, in cea mai mare parte in jungla corespondentei din anii exilului berlinez, 1904-1912, in cautarea adevarurilor uitate, ascunse sau nespuse. Despre viata sentimentala a lui Caragiale se stiu foarte putine; Bogdan Badulescu incearca sa faca o oarecare lumina (capitolul "Amor si tradare"). Badulescu face oarecare lumina si in afirmatiile potrivit carora Caragiale ar fi fost anticarlist ("Nu vom intalni in presa niciun rand de pamflet antimonarhic semnat, curat, Caragiale. Cu o mica, si nu notabila, exceptie."). Despre un alt eseu - "Caragiale la psihanalist" - care are ca tema sincronizarea intelectuala dintre Caragiale si Paul Zarifopol, autorul crede ca este definitoriu pentru intreg volumul, intrucat investigarea psihologiei lui Caragiale capata astfel o tenta de operatiune psihanalitica. La fel de surprinzator este capitolul "Catavencu reloaded" care urmareste aventura de activist si propagandist politic a lui Caragiale din 1908-1909, in calitate de partizan al lui Take Ionescu si de membru marcant al partidului conservator-democrat. (Obsesia mandatului parlamentar il impinge pe Caragiale, in 1908, la numeroase calatorii Berlin-Bucuresti, chiar si in perioada in care sotia lui, Alexandrina, zace acasa, victima a unei maladii cu manifestari psiho-somatice extreme). Tot pe terenul jocurilor politice se desfasoara si capitolul "Maestrul si Margareta". Relatia stransa de prietenie a lui Caragiale cu Cristian Racovski, anarhistul care a jucat rolul de animator al miscarii socialiste in Romania, ramane o zona de umbra bizara in existenta scriitorului, care se califica singur drept un "burghez las" si nu visa la revolutia mondiala, precum Racovski. O analiza atenta a pamfletului "1907. Din primavara pana-n toamna"demonstreaza influenta pe care a exercitat-o anarhistul asupra lui Caragiale.

Datorita unui asemenea demers meticulos, in cautarea omului viu, cu oralitatea sa debordanta, pigmentata mai intotdeauna de note triviale sau pornografice, s-a nascut un amplu eseu - capitolul "Maestrul jocurilor indecente" -, menit sa socheze pudibonderia celor care prefera un Caragiale conformist.