„Rabla la blugi”, dupa masini, electrocasnice si adidasi

Autor: Cristina Stoian 02.10.2009

Dupa programele "Rabla" la masini si electrocasnice, Lee Cooper, reteaua de magazine care comercializeaza articole din jeans, a lansat un program de reinnoire a garderobei care implica o "reducere de 100 de lei la orice pereche de jeans cumparata daca aduci de acasa o pereche veche".

Retailerul, cu afaceri de aproape 11 mil. euro anul trecut, potrivit datelor Ministerului de Finante, spera ca in urma acestui program sa obtina o crestere cu 50% a vanzarilor fata de o luna obisnuita, in conditiile in care de la inceputul anului bugetele de cumparaturi ale romanilor au fost ajustate serios, iar retailerii au reusit sa vanda din stocuri doar prin campanii de discount.

"Este adevarat ca ne-am inspirat din industria auto si de electrocasnice, dar oamenii au fost foarte receptivi, venind acum cu sacosele pline cu perechi de pantaloni mai vechi. La inceputul acestei promotii ne-am propus sa crestem vanzarile cu 50% fata de o luna normala de toamna si vazand cum a debutat campania, cred ca ne vom atinge targetul", a declarat pentru ZF Alina Lungu, marketing manager al Lee Cooper Jeans.

Campania este valabila in toate magazinele Lee Cooper, mai putin in cele doua outleturi deschise in Auchan si Fashion House Outlet din Capitala. Potrivit datelor companiei clientii pot aduce orice marca de jeans in schimbul unui discount de 100 de lei din partea companiei la o noua pereche cumparata, insa pretul acesteia nu trebuie sa fie mai mic de 250 de lei. O pereche de jeans Lee Cooper costa intre 200 de lei si 400 de lei.

Licenta celor 30 de magazine este detinuta de compania LCR Jeans, la care Ronen Haliva, administratorul companiei detine 45% din titluri.

In Romania sunt 26 de magazine Lee Cooper, doua Miss Lee Cooper, unul in Unirea Shopping Center si unul in Carrefour Orhideea si doua outlet-uri.

Daca in sectorul de imbracaminte Lee Cooper a fost primul care a aplicat aceste reduceri, pe segmental de incaltaminte, compania Base Team, care comercializeaza echipamente sportive si care a avut cu doua unitati o cifra de afaceri de 360.000 de euro anul trecut, a spart gheata in 2008 cu o promotie care implica 30% reducere la o pereche de incaltaminte pentru skateboard in schimbul uneia vechi.

Modelul a fost utilizat la jumatatea acestui an si de Intersport, unul dintre cei mai importanti retaileri de articole sportive la nivel local, cu afaceri de 18 milioane de euro in 2008, care a inaugurat promotia cu 20% reducere pentru pantofii sport daca cel care intra in magazin isi lasa la cos perechea de pantofi folosita.