Raiffeisen leaga din nou un fond mutual de dobanzi preferentiale la depozite

Autor: Roxana Pricop 01.10.2009

Societatea Raiffeisen Asset Management, cu active in administrare de 630 mil. lei, a lansat alaturi de banca din grup un produs combinat prin care investitorii care plaseaza in fondul cu capital protejat Confort beneficiaza de o dobanda promotionala la depozitul deschis in lei sau euro. Fondul Raiffeisen Confort este un fond cu risc redus, spre deosebire de Raiffeisen Monetar, pe care a atras cele mai mari subscrieri in primele noua luni, care este un fond cu risc foarte scazut, conform datelor de pe site-ul administratorului. Clientii care subscriu unitati de fond Raiffeisen Confort pana pe 25 octombrie isi pot deschide depozite remunerate cu dobanzi de pana la 10% la lei, in functie de suma. Pentru depozitele in euro, sumele trebuie sa fie mai mari de 40.000 euro, dobanda este mai mare cu 1,2% fata de cotatiile la depozitele negociate in euro. Sumele plasate in depozite nu pot depasi plasamentele efectuate in fond. In primii doi ani de functionare, Raiffeisen Confort a inregistrat un randament mediu de 6,8%.