Reactii ale mediului de afaceri la destramarea guvernului

Ziarul Financiar 01.10.2009

Radu Enache, proprietarul lantului hotelier Continental Hotels: Putem sa-i acuzam pe politicienii care ne conduc nu doar de cinism, dar acum ii putem acuza si de o iresponsabilitate crasa. Dupa aceasta miscare (ruperea coalitiei - n.r.) cred ca vom avea un gol si mai mare de guvernare, nu ca acest gol nu ar fi existat si inainte. Bineinteles ca acest lucru se va reflecta asupra afacerilor mele, prin implicatiile pe care le aduce, un exemplu ar fi modificarea cursului valutar.

Ramona Brad, directorul de comunicare al P&G Romania: Noi credem in importanta stabilitatii financiare si politice ca elemente esentiale in asigurarea unui climat care sa stimuleze pe termen lung investitiile directe.

Dinu Patriciu, unul dintre cei mai bogati romani: Ceea ce se intampla acum pe scena politica are un impact extrem de negativ. Asupra economiei in general si asupra starii economice a fiecarui cetatean.

Dragos Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines: Daca oamenii de afaceri nu si-ar fi vazut de treaba lor in ultimii 20 de ani, probabil ca nu ar fi facut nimic doar cu ajutorul statului. Nu ma intereseaza ce se intampla in Guvern, nu ma afecteaza. Nu vreau sa am nimic de-a face in continuare cu ce fac politicienii.

Mariana Gheorghe, CEO al Petrom: Orice schimbare de Guvern in Romania, o tara care mai are inca de facut reforme, are efecte asupra companiilor. Bineinteles ca ne afecteaza. Ramane de vazut in ce fel.

Radu Merica, presedintele Camerei de Comert Romano-Germane: Criza politica amana iesirea Romaniei din criza economica, pentru ca se va amana luarea unor masuri care erau absolut necesare pentru a reporni economia. Ingrijoratoare este mai mult reactia cetatenilor, sporirea neincrederii, scaderea consumului, teama pentru pierderea locului de munca.

Romeo Bogdanovici, director in cadrul Hidroconstructia: Am ramas consternat de ceea ce s-a intamplat astazi. Probabil ca ministrii PD-L care vor prelua si al doilea minister sunt niste super-oameni, care au rezolvat problemele domeniilor pe care le-au administrat si pot sa preia si alte atributii. In constructii ne gandim doar la ziua de maine, nu avem timp sa facem previziuni sa vedem ce va fi in viitor.

Ion Soloman, proprietarul retelei de supermarketuri Ethos: Daca criza politica se va reflecta in cursul de schimb, consumul va fi afectat cu siguranta. In afacerea noastra, de exemplu, o apreciere cu 10% a monedei euro fata de leu ne-ar aduce costuri suplimentare de 30-40 de mii de euro.