Vor mai putea fi respectate angajamentele din acordul cu FMI?

Autori: Claudia Medrega , Izabela Badarau 01.10.2009

Criza politica amplifica incertitudinile privind atingerea tintelor convenite cu FMI, acutizand astfel perceptia negativa a investitorilor, ceea ce inseamna ca si presiunile de depreciere a leului vor fi mai mari.



Principalul avantaj al acordului de finantare externa cu FMI si UE a fost tocmai "importul de credibilitate", dupa cum au sustinut oficialii de la banca centrala si Guvern, iar nerespectarea lui reprezinta un risc major pentru modul in care este perceputa Romania de investitorii straini.

Daca pana acum analistii aveau oricum dubii in privinta capacitatii Romaniei de a-si respecta angajamentele - in special in privinta deficitului bugetar -, cu un guvern minoritar la putere sansele sunt si mai mici.

Ruperea coalitiei aflate la guvernare a avut ieri efecte imediate pe pietele financiare, cursul de schimb fiind primul si cel mai sensibil indicator fata de criza politica. Cursul a urcat cu peste 5 bani, in timp ce bursa a inregistrat o corectie de peste 2%.

"Reactiile cursului de schimb si bursei sunt normale, de asteptat. Pe termen scurt vor continua sa fie presiuni pe curs, dar si la nivel de imagine, criza influentand perceptia riscului de tara. Ministerul Finantelor are nevoie de bani. Daca urca prima de risc, trebuie sa se imprumute la dobanzi mai mari. Exista si riscul ca bugetul pentru 2010 sa fie intarziat", a explicat Laurian Lungu, managing partner la firma de cercetare si analiza Macroanalitica.

Dealerii sunt de parere ca deprecierea monedei nationale a fost cauzata de instabilitatea mediului politic din Romania, fiind si opinii potrivit carora se putea si mai rau. "Pe toata durata sedintei valutare, evolutia a fost nefavorabila leului. Chiar si inainte de anuntul propriu-zis. Totusi pietele au fost neasteptat de calme, avand in vedere conotatiile ingrijoratoare ale evenimentului. Probabil pietele asteapta reactia FMI la acest scandal", comenteaza un dealer de la o banca de top. "Nu stiu cat de mult se datoreaza scaderea de astazi scandalului politic, cat mai degraba cresterilor din ultima perioada. A fost o corectie aproape normala. Bursa nu a fost influentata semnificativ imediat dupa anuntul facut", comenteaza Marius Veltan, director de tranzactionare la Carpatica Invest, la mijlocul sedintei de tranzactionare.

Presedintele Traian Basescu a semnat joi dimineata decretele de revocare a ministrului internelor Dan Nica, iar liderul PSD Mircea Geoana a anuntat demisia ministrilor PSD din Guvern si, implicit, ruperea coalitiei.

Ce spun agentiile de rating

Neindeplinirea programului de consolidare fiscala agreat cu FMI poate duce la retrogradarea ratingului Romaniei, dupa cum au atentionat chiar de ieri analistii agentiei de rating S&P.

Daca situatia politica va conduce la neindeplinirea programului de consolidare fiscala si economica la care s-a angajat in acordul cu FMI, Standard & Poor's ar putea retrograda ratingul Romaniei, spune Marko Mrsnik, analist al S&P.

"Exista riscul unei retrogradari a ratingului de tara daca situatia politica va conduce la esecul guvernului in indeplinirea programului de consolidare fiscala si economica, producand o inrautatire a finantelor publice, sau daca deteriorarea continua din sectorul bancar va duce la o dislocare in sistemul financiar", a explicat Mrsnik.

El a aratat ca, Guvernul s-a angajat odata cu programul international multilateral de asistenta financiara la o consolidare bugetara semnificativa. "Consolidarea fiscala continua sa fie in opinia noastra, o provocare in indeplinirea obligatiilor, data fiind severitatea recesiunii asociata cu ajustarea economica si mediul politic tensionat. Totusi, era de asteptat ca angajamentul de a implementa programul negociat cu FMI sa fie supus unui test din cauza neintelegerilor din cadrul coalitiei, in special in contextul alegerilor prezidentiale."

Analistul S&P a precizat ca ramane de vazut cum va afecta situatia politica capacitatea Guvernului de a implementa programul cu FMI, incertitudinile exercitand presiuni si asupra cursului de schimb.

Moody's, singura mare agentie de rating internationala care mai acorda Romaniei calificativ cu recomandare de investitii, da asigurari ca actuala criza politica nu afecteaza momentan ratingul, perspectiva ramanand stabila. "Un nivel ridicat al Ā«zgomotului politicĀ» este deja cuantificat in ratingul actual Baa3, acordat Romaniei. Pe termen scurt, acordul cu FMI si UE este o componenta importanta a ratingului. Ratingul ar putea fi amenintat daca FMI si UE vor deveni iritati de situatia politica din Romania si vor retrage sprijinul financiar. Insa Moody's nu vede acest scenariu foarte posibil acum. Organizatiile internationale nu se vor grabi sa traga concluzii pripite", a declarat Kenneth Orchard, analist al Moody's.

Orchard a completat ca FMI a aratat "o toleranta remarcabila" fata de Romania in ultimele sase luni, tocmai pentru ca situatia actuala de pe scena politica era usor de anticipat, fiind de inteles ca va deveni agitata in apropierea alegerilor.

Insa pe termen mediu si lung, daca o asemenea instabilitate politica va continua, va impiedica reformele structurale si va limita consolidarea fiscala, sustine Orchard, estimand ca situatia se va calma probabil spre sfarsitul anului.