Intercapital: Potentialul SIF-urilor depinde de prag

Autor: Adrian Cojocar 04.10.2009

Analistii firmei de brokeraj Intercapital Invest au evaluat cele cinci SIF-uri luand in calcul diverse scenarii privind pragul de detinere care va fi decis in urma proiectului legislativ ce se va discuta in Parlament.

Conform analistilor Intercapital, in cazul in care limita de detinere va ramane la 1%, SIF-urile au un potential de crestere in medie de 45% fata de ultimele preturi din piata, iar in cazul unui prag de 5% preturile tinta gasite de acestia sunt cu 65,8% mai mari si respectiv cu 86,5% peste cele din piata in cazul unei eliminari totale a pragului de detinere.

Reglementarile in vigoare prevad ca niciun investitor nu poate detine concertat mai mult de 1% din capitalul unei SIF, insa un grup de senatori si deputati au propus un proiect legislativ prin care se doreste desfiintarea totala a pragului de detinere in cazul celor cinci SIF. La ultimul parcurs al proiectului prin Comisia de buget-finante din Senat a fost introdus un amendament privind limitarea pragului la 5%.

Evaluarea Intercapital s-a facut pe baza rezultatelor pe 2008 ale companiilor pe care acestea le detin in portofoliu, rezultate care au fost ajustate cu un coeficient de corectie calculat pe baza rezultatelor obtinute de companiile de la Bursa in primele sase luni din 2009. Conform acestui calcul, veniturile realizate de companiile detinute de SIF-uri au fost reduse cu 27% fata de valorile din 2008. Pentru varianta cu un prag de detinere de 1%, s-a pornit de la ideea ca investitorii evalueaza SIF-urile la 70% din valoarea activelor proprii, in cazul unui prag de 5% acestia le evalueaza pe Bursa la 80% din valoarea activelor si la 90% in scenariul desfiintarii totale a pragului de detinere.

In luna iulie din 2007, SIF-urile erau evaluate in medie cu 24% peste valoarea activelor nete raportate pe Bursa, iar in august 2009 s-au tranzactionat cu 55% sub valoarea activelor din portofoliu la aceeasi data.