Adrian Vasilescu, BNR: Cum ar face Romania fata unei ierni care ar veni... in iulie 2010?

Ma vad nevoit sa aman, pentru miercurea viitoare, episodul ce ar fi urmat sa apara astazi in cadrul serialului privind cauzele si efectele crizei economice actuale. Pentru a ma apleca asupra unei alte teme, de stringenta actualitate.

Am in vedere comunicatul transmis luni, 5 octombrie, de agentia Standard & Poor's Ratings Services, ce a acordat Romaniei ratingul de recuperare "3", pentru datoriile in valuta. Acest indicator constituie o noutate. Ultimele note primite de Romania, de la Standard & Poor's, au fost ratingul pentru imprumuturile in moneda straina ("BBplus/B") si cel pentru credite in lei ("BBB minus/A-3"). Ambele cu perspectiva negativa.

Actualul rating este intitulat "de recuperare". Iar nota data - 3, pe o scala de la 1 la 6 - indica asteptarile Standard & Poor's in legatura cu o recuperare medie de 50-70 la suta in eventualitatea intrarii in incapacitate de plata. Este ceva de felul: daca, in Romania, in 2010, vara ar dura numai o luna, in iunie, iar in iulie ar veni pe neasteptate iarna, cum ar putea fi suportat un astfel de soc? Comparatia nu e deloc exagerata. Fiindca, asa cum iarna in Romania nu vine in iulie, nici incetarea platilor statului in valuta nu e posibila. Niciodata, in nicio imprejurare, Romania nu a incetat platile.

De altfel, agentia merge din presupunere in presupunere. Agentia noteaza: "ratingul de recuperare este bazat pe un scenariu care presupune o ajustare dezordonata a cursului de schimb, rezultand din contractia economica prelungita si cresterea incertitudinilor politice". Asadar, agentia isi imagineaza: un eventual esec al Romaniei de a indeplini conditiile acordului cu FMI si UE, in contextul unor eventuale dificultati de finantare din plan extern, ar duce la deprecierea continua a monedei nationale. Mai departe, o astfel de eventualitate ar reduce rezervele valutare ale bancii centrale si ar determina retragerea de catre bancile straine a sprijinului acordat subsidiarelor lor din Romania.

Presupunerile insa nu se opresc aici. "Credem ca in aceasta situatie - isi imagineaza in continuare agentia - ar urma dificultati financiare severe, necesitand sprijinul guvernului si avand ca rezultat o majorare puternica a datoriei guvernamentale". Ce ar mai urma? "Cum sprijinul creditorilor oficiali nu va mai fi disponibil, guvernul, dupa parerea noastra, nu va fi capabil sa se finanteze."

Acest indicator, denumit "de recuperare", cu note de la 1 la 6, este o inovatie la care S&P a apelat in conditii specifice. Dupa crizele din anii '90, intai cea din Asia, apoi cea din Rusia, venita pe neasteptate, agentiile de notare, care s-au fript cu ciorba - pentru ca n-au prevazut aceste crize - au inceput sa sufle in iaurt. Si au tot scazut note, de la un capat la altul al planetei. Nici criza actuala nu a fost prevazuta. Asa ca dupa ce va trece - pentru ca nicio criza nu e vesnica - vor fi dezbateri aprinse legate de faptul ca nu au fost pusi pe tapet niciun fel de indicatori de avertizare. Asa ca S&P vine, acum, cu un indicator de recuperare. Agentia nu face prognoze. Nu spune ca Romania ar putea inceta platile. Ea recurge la o probabilitate. Spune ce s-ar putea intampla daca tara noastra ar inceta platile. Numai ca o astfel de probabilitate, ajunsa in dezbatere publica, ar putea produce ingrijorari. Chiar panica. Plecand de la simple presupuneri.

Sa analizam. Agentia noteaza : "ratingul de recuperare este bazat pe un scenariu care presupune o ajustare dezordonata a cursului de schimb". Cum si de unde ne-am putea trezi noi, pe piata valutara, cu o astfel de dezordine? Ce ar putea s-o produca? Mai ales ca, din martie si pana in prezent, cursul de schimb n-a mai cunoscut miscari semnificative. Sau e cazul sa cautam semnificatii acolo unde nu sunt?

Sigur, presupuneri legate de piata valutara se fac si in plan intern. Auzim deseori ca leul ar fi dopat, ca actualul curs ar fi artificial si ca Banca Nationala il tine fortat. Cei care varsa lacrimi de crocodil de grija leului sustin ca Banca Nationala isi va epuiza capacitatea de sustinere a monedei noastre; si ca o depreciere dramatica este inevitabila.

Sa fie aceasta adevarul? E limpede ca Banca Nationala nu a fost nevoita sa intervina pe piata valutara, vanzand valuta, pentru a obtine acea miscare nesemnificativa a leului, la care m-am referit deja, exprimand o relativa stabilitate timp de mai multe luni. In tara, din primavara si pana acum, au intrat sapte miliarde de euro? Unde s-au dus acesti bani? Desigur, nu doar in rezerva BNR. O parte a ajuns in pozitiile valutare lungi ale bancilor comerciale. Normal, aceasta oferta valutara s-a impacat cu o oferta de lei, fapt ce asigura echilibrarea pietei.

In acest punct, vocile care, cu insistenta, sustin ca BNR mentine in piata un nivel redus al lichiditatilor ar putea sa-mi reproseze ca ignor opiniile lor. Asa sa fie? In septembrie, pe piata monetara interbancara, am vazut dobanzi de 4 sau de 5 la suta. Exprimand, desigur, exces si nu deficit de lichiditate. Pe urma am vazut cum dobanzile urca, mai intai la 8 la suta, pe urma la 10 la suta. Sa intelegem ca a scazut lichiditatea? Nu. Trezorierii bancilor comerciale nu si-au coordonat miscarile. Si, in loc sa tranzactioneze intre ei, cei care aveau surplus de lichiditate si cei care aveau deficit, la costuri rezonabile, au ales calea cea mai scumpa. Bancile cu surplus au adus la BNR, la facilitatea de depozit, 4 miliarde de lei. Cu o dobanda de 4 la suta. Bancile cu deficit au venit tot la BNR, la facilitatea de creditare lombard, platind dobanzi de 12 la suta. Ce a urmat? Au urcat dobanzile. Dar cei care au procedat atat de "imprevizibil" vorbesc, in dezbateri publice, despre nevoia unei piete monetare functionale. Fara sa stie ca numai ei pot face aceasta piata. BNR doar o reglementeaza.

Continuarea miercurea viitoare