LUMEA ROMANEASCA LA 1900 / Traseismul in politica la sfarsitul secolului al XIX-lea. Cazul Gheorghe Panu

Autor: Ion Bulei 08.10.2009

Titu Maiorescu i-a zis "multicolor". Pentru ca talentatul ziarist, avocat, critic literar si politician care a fost Gheorghe Panu a navigat in Romania vietii lui pe la toate partidele si curentele.

Studiind la Universitatea din Iasi, e atras de ideile lui Simion Barnutiu si ale fractionistilor ieseni, in randurile carora il gasim intre 1867 si 1870. De la inceput se arata agresiv in scris si in oratorie. Fireste, e antijunimist.
Dar in 1872 paraseste fractionistii, intra in randurile junimistilor si e adversar al lui V.A. Urechia si B.P. Hasdeu. Simtindu-i valoarea intelectuala, Titu Maiorescu determina Junimea sa-i acorde o bursa la Ecole des Hautes Etudes din Paris. La intoarcerea in tara, in 1879, dupa doi ani de cochetari, intra in Partidul National Liberal, pe care pana atunci il combatuse. Survenind despartirea dintre I. C. Bratianu si C.A. Rosetti, e de partea celui din urma. "N-ai fost, nu esti si nici ai sa fii satisfacut vreodata", i-o spune I.C. Bratianu in 1883. Si avea dreptate.
Dupa 1884, editeaza "Lupta" si duce cea mai violenta campanie contra liberalilor. Contra lor, dar si contra suveranului, acuzat de a fi "catana nemteasca", "ulan prusian", "izvorul tuturor relelor", "samsarul tuturor tradarilor", "suflet blestemat", "omul periculos"... Cocheteaza cu social-democratii si invata de la ei ce inseamna amagirea sociala ispititoare.
In 1888 creeaza propriul sau partid, Partidul Democrat Radical, al carui program e negarea tuturor si a carui principala arma este atacul fara crutare al adversarului. Colaboratorii sai sunt oameni tineri si, cum se intampla adesea la aceste varste, si oameni de stanga: Mircea Rosetti, Vasile Conta, C.D. Anghel, A. Bacalbasa, Al. Ionescu, I. Teodorescu...
Visand sa fie ministru, Gh. Panu se apropie din nou de junimisti, dar acestia nu-i mai accepta colaborarea. P.P. Carp n-are nici o incredere in statornicia politica a lui Panu si nici in ideile sale radicale. Pentru el, Panu e un "baiet din popor" care, vazand ca altii au ajuns mari cu"steagul ros in mana si cu opinca in gura", s-a apucat si el sa faca acelasi lucru. In general oamenii de stanga nu-i placeau lui Carp si pentru ca ii caracteriza demagogia, iar daca ideile lor politice se intampla sa izbandeasca, escamotau izbanda "in favoarea situatiunii lor politice, fara sa aplice ceea ce ziceau ca vor aplica in favoarea claselor de jos".
Nici T. Maiorescu n-are incredere in radicalismul democratic, care "trebuieste combatut ca ceva periculos si in orice caz prematur si nici nu este mai mare greseala in politica practica decat ignorarea fazelor treptate, prin care trebuie sa treaca evolutiunea unui popor".
Panu nu gaseste mai multa intelegere nici in randurile liberalilor disidenti, cu care aparent se intelegea (D. Bratianu participa la banchetul prilejuit de crearea Partidului Democrat Radical, la Iasi, in ianuarie 1889, un banchet cu sortimente hazlii: mezeluri "in colectivitate", cotlete de "caprioare conservatoare cu sos junimist", iepuri "laterali cu salata radicala", vinuri "disidente"...).
Sustinand darea in judecata a guvernului I.C. Bratianu, Panu isi pierde orice simpatie liberala si ajunge un izolat pe scena politica (soarta tuturor peregrinilor politici). Ceea ce nu-l impiedica sa atace la dreapta si la stanga, mai ales la stanga in acesti ani, impotriva liberalismului.
Avea dreptate G.D. Pallade: "Si cand te gandesti ca acest om crede ca anuntand pierzania tuturor, in potopul coruptiei va gasi naivi care sa-l ia pe el si pe Bacalbasii sai drept salvatori, mila te cuprinde si trebuie sa plangi".
Panu a fost de doua ori deputat (1881, 1888) si o data senator (1892). Dar ar fi vrut sa fie ministru. Si incontestabil valoarea sa il recomanda. De aceea trece cu partidul sau la... conservatori in 1897. Trece exact in partea cealalta. Si tot nu ajunge in guvern. Politica presupune flexibilitate, acomodare continua, capacitate de receptare a schimbarilor. Dar presupune si caracter. Istoricul, de cele mai multe ori, il retine pe acesta din urma.

ION BULEI (n. in 1941). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, a fost atasat cultural la Roma, director al Institutului Roman de Cultura de la Venetia. In prezent este si director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane. Membru al Uniunii Scriitorilor, al Comisiei Internationale de Relatii Internationale si in colegiul de redactie al mai multor reviste de specialitate. Specializat in problematica evolutiei fenomenului politic romanesc, a participat la editarea unor instrumente de lucru privind istoria moderna a Romaniei, la diverse proiecte de cercetare internationale, a publicat un numar considerabil de articole, studii si carti pe teme dintre cele mai diverse, privind istoria Romaniei si a primit Premiul Academiei Romane si Premiul special al Uniunii Scriitorilor. Cartea sa "Scurta istorie a romanilor" a aparut nu numai in numeroase editii in romaneste, dar si in traduceri in franceza, engleza, germana, italiana si greaca. A fost decorat cu ordinul Steaua Romanei in grad de Ofiter, in anul 2000.