Fondul Blackstone cumpara parcurile de distractii ale AB InBev cu 2,7 mld. $

Autor: Catalina Apostoiu 08.10.2009

Blackstone, unul dintre cele mai puternice fonduri de investitii din lume, intentioneaza sa achizitioneze parcurile tematice din Statele Unite ale AB InBev in schimbul a 2,7 miliarde de dolari (1,8 mld. euro), extinzandu-si astfel portofoliul din sectorul divertismentului, scrie agentia de presa Thomson Reuters. Vanzarea era asteptata, in conditiile in care AB InBev se concentreaza pe plata unor credite de 45 de miliarde de dolari legate de fuziunea evaluata la 52 de miliarde de dolari de anul trecut care a transformat compania in cel mai mare producator de bere din lume. In urma preluarii Anheuser-Busch, InBev si-a fixat drept tinta obtinerea a 7 miliarde $ din vanzari de active.