Pogea: Aplicarea legii unice a pensiilor ar reduce cheltuielile din 2010 cu 3,7 miliarde de lei

Ziarul Financiar 08.10.2009

Ministrul interimar al Muncii, Gheorghe Pogea, a declarat, marti, dupa intalnirea cu patronatele, ca legea unica a pensiilor ar avea efect pozitiv privind reducerea cheltuielilor cu 3,7 miliarde de lei in 2010 si peste 23 de miliarde de lei in 2020, transmite Mediafax.

Gheorghe Pogea a explicat ca aceste reduceri de cheltuieli ar crea un anumit "spatiu fiscal", care ar putea fi utilizat pentru modernizarea Romaniei.

El a precizat ca aceste reduceri de cheltuieli ar fi rezultatul tuturor efectelor pe care le produce legea unica de pensionare, respectiv recalcularea pensiilor speciale, modul de acordare a pensiei de invaliditate sau a pensiei anticipate.