Miscare soc in asigurari: Constantin Toma pleaca din pozitia de CEO al Omniasig

Autori: Sorin Pâslaru , Izabela Badarau 08.10.2009

Omniasig a fost infiintata ca si companie de asigurari a Bancorex, a carei sigla de altfel o pastreaza si acum in logo. Bancorex a fost banca mostenitoare a Bancii Romane de Comert Exterior, prin care se derulau operatiunile financiare externe ale Romaniei inainte de 1989. Bancorex a fost devalizata de conducatorii sai dupa Revolutie si a trebuit sa fie inghitita de BCR in 1999 pentru a nu intra in faliment. In cadrul acelei operatiuni, Omniasig a fost vanduta catre fondul israelian TBIH.

Omniasig a crescut agresiv in fiecare an, mult peste media pietei, avand o pozitie importanta pe piata auto, pe cea a asigurarilor de credite, de locuinte si navale. Omniasig s-a aflat mereu intr-o competitie directa cu Allianz-Tiriac, cea mai mare companie de pe piata locala de asigurari, iar impreuna au reusit sa detroneze de pe pozitia de lider pe Asirom.

La nivel de grup, Vienna Insurance detine cel mai mare business din asigurari.

Miscarea de acum este practic preluarea totala a companiilor din Romania sub management austriac.

Omniasig a incheiat anul trecut cu un profit brut de 168,6 mil. lei (45,7 mil. euro), de peste 4 ori mai mare decat cel din 2007, datorita vanzarii asiguratorului Unita, la care Omniasig detinea 55% din actiuni, restul fiind controlate de Vienna Insurance Group. Unita a fost preluata de grupul Uniqa (Austria) la sfarsitul anului trecut. Omniasig, companie membra a Vienna Insurance Group, a inregistrat anul trecut prime brute subscrise de aproape 1.200 mil. lei, in crestere cu 34% fata de anul precedent. Daunele au crescut mai repede: cu 131% pe segmentul Casco si cu 82% pe RCA.

Compania a reusit sa urce anul acesta pe prima pozitie in piata de asigurari generale, dupa ce anul trecut a incheiat pe locul doi.

Toma a declarat atunci ca a fost o situatie conjuncturala, ca afacerile au scazut mai putin decat cele ale Allianz-Tiriac. Orice companie isi doreste sa fie numarul unu, dar obiectivul nostru a fost intotdeauna sa fim printre primii trei, a explicat atunci directorul general al Omniasig.

In timp ce primele brute subscrise de Allianz-Tiriac pe segmentul asigurarilor generale au scazut cu 5,4% in primele trei luni, afacerile Omniasig s-au redus cu 0,13%. La nivelul intregii piete insa, Allianz-Tiriac a ramas cea mai mare companie. Astfel, Omniasig a incheiat primul trimestru cu prime brute subscrise de 331,6 mil. lei (77,7 mil. euro), iar Allianz-Tiriac cu 323,5 mil. lei (75,8 mil. euro).

La sfarsitul primului semestru din acest an, Omniasig s-a confruntat cu o situatie dificila: crestere de 34% a daunelor platite, iar primele brute subscrise au scazut cu 3%.

Astfel, primele brute subscrise au coborat la 596 mil. lei (142,2 mil. euro), in timp ce despagubirile achitate au urcat la 446,7 mil. lei (106,6 mil. euro), potrivit datelor prezentate atunci de companie. Peste 80% din primele brute subscrise de Omniasig in primul semestru au provenit din asigurari auto Casco si de raspundere civila obligatorie (RCA).

"Gustul succesului este amar, mult mai amar decat isi imagineaza oricine. Toata lumea are impresia ca a lucra in asigurari este extraordinar, insa eu sunt revoltat. In fiecare zi, vad fetele posomorate ale angajatilor, care nu mai stiu ce artificii sa faca pentru a mai aduce business. Am fost si sunt in continuare obsedat de un miraj, de a-i face pe oameni sa vina la serviciu cu placere, insa acest lucru nu se intampla", spunea Toma intr-un interviu acordat ZF in 2007, unul din rarele interviuri acordate presei.

Despre PAID

Constantin Toma afirma ca nu este foarte sigur daca va incepe vanzarea politelor din sistemul PAID la 1 ianuarie 2010. "M-as feri sa dau un termen, avand in vedere numarul urias de detinatori de proprietati din Romania. Trebuie o organizare si un sistem informatic de pus la punct. Este un proces laborios si termenul este destul de scurt", a explicat Toma.

Prin acest sistem, toate locuintele din Romania vor deveni in mod obligatoriu asigurate, iar plata se va face cel mai probabil la administratiile fiscale odata cu impozitul. Ratiunea obligarii prin lege a proprietarilor de locuinte sa si le asigure este ca doar 4-5% din cele 8 milioane de locuinte din Romania sunt asigurate contra riscului de cutremur, in timp ce probabilitatea de a mai inregistra un cutremur de peste 7 grade pe scara Richter este destul de ridicata in perioada urmatoare, dupa opinia specialistilor.

Cine este Constantin Toma