Premierul Ungariei: Noi ne-am revenit, dar putem fi trasi in jos de altii

Autor: Catalina Apostoiu 11.10.2009

Ungaria este pe cale sa depaseasca criza economica, insa ramane vulnerabila in fata efectelor pe care problemele cu care se confrunta alte tari din regiunea centrala si est-europeana le au asupra sa, este de parere primul-ministru maghiar Gordon Bajnai, scrie Financial Times.

Vorbind in contextul renasterii temerilor privitoare la posibilul impact regional al turbulentelor financiare din Letonia, Bajnai a declarat: "Cred ca toate tarile din regiune sunt vulnerabile in fata fenomenului de contagiune. Mai intai, Ungaria a afectat probabil alte tari anul trecut. De aceasta data, noi suntem cei care am putea fi infectati".

Totusi, Bajnai a insistat ca orice astfel de panica in Ungaria ar fi de scurta durata pentru ca fundamentale tarii sunt "mult mai solide" decat cu un an in urma, cand Ungaria a recurs la UE si FMI pentru finantare de 20 de miliarde de euro.

Primul-ministru ungar a anticipat ca tara sa isi va respecta programul economic dur aprobat de FMI indiferent de rezultatele alegerilor parlamentare de anul viitor.

Bajnai a declarat ca imprumutul de la FMI a fost prelungit luna trecuta pana in octombrie 2010, astfel incat tara va ramane sub supravegherea FMI mai mult timp, scazand riscurile unor schimbari radicale de strategie. De asemenea, guvernul trebuie sa fie atent la destabilizarea ratei de schimb a forintului din cauza posibilului impact asupra creditelor in moneda straina detinute de clientii persoane fizice.

Bajnai a declarat ca Ungaria se bucura din nou de credibilitate pe piete, in conditiile in care moneda sa s-a apreciat cu aproximativ 12% in raport cu euro din martie, dar ca mai sunt multe de facut. Prioritara este trecerea bugetului pe 2010 prin parlament, primul-ministru ungar angajandu-se sa implementeze cel mai prudent buget din Europa.

Guvernul ungar anticipeaza un declin de 6,6% al PIB in acest an. Redresarea este asteptata sa fie fragila, ministrii previzionand o noua scadere, de 0,9%, anul viitor.