Francezii de la Axa intra pe piata pana in 2012

Autor: Razvan Voican 11.10.2009

Grupul francez Axa, cel mai mare asigurator din Europa si unul dintre invinsii cursei din 2008 pentru preluarea Asiban, isi mentine intentia de a veni in Romania pana in 2012, fie prin infiintarea unei companii de la zero, fie printr-o achizitie, conform unui oficial citat de Bloomberg.

Cyrille de Montgolfier, responsabil cu operatiunile grupului in Europa Centrala si de Est, a declarat ca asiguratorul nu este dependent de achizitii pentru a-si atinge obiectivele de extindere in regiune. Deocamdata, Axa este prezenta in Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia si Ucraina, iar in Rusia are o participatie minoritara.

Groupama, un alt asigurator francez important, desfasoara deja un plan ambitios de instalare pe piata romaneasca, inceput anul trecut cu preluarea Asiban si a BT Asigurari.

O eventuala intrare pe piata si a grupului Axa ar mai echilibra raporturile de forte, in conditiile in care austriecii - reprezentati mai ales de Vienna Insurance, dar si de Uniqa - controleaza peste o treime din piata locala a asigurarilor.

Axa a facut in luna mai a acestui an un prim pas concret de implicare in asigurarile din Romania prin parteneriatul incheiat cu Astra Asigurari pentru lansarea unei polite de asigurare de sanatate, care ofera inclusiv servicii medicale in strainatate. De asemenea, din 2007, entitati ale grupului au notificat Comisia de Supraveghere a Asigurarilor in legatura cu intentia de a opera pe piata locala din alte tari europene.

De mai multi ani francezii au vorbit despre intentia de a veni in Romania, insa in competitia pentru Asiban nu au fost dispusi sa concureze la pret cu Groupama, care a oferit in final 350 de milioane de euro si sustine ca nu regreta suma mare pe care a platit-o. Ramane de vazut ce oportunitate de achizitie va mai aparea astfel incat Axa sa revina cu o oferta mai puternica.

Pana la intrarea Groupama - care are inca mult de lucru cu integrarea celor trei companii cumparate (BT Asigurari, OTP Garancia si Asiban), piata locala a asigurarilor non-viata era practic impartita intre germanii de la Allianz si austriecii de la Vienna Insurance. Pe piata asigurarilor de viata tinde sa devina si mai puternica pozitia olandezilor, pe langa ING intrand in lupta pentru piata Aegon si Eureko.