40.000 euro de la UE pentru sediul unei firme de consultanta

Autor: Adriana Rosoga 12.10.2009

Firma F.M. Management Consultancy din Bucuresti care ofera servicii de consultanta si care anul trecut a rulat afaceri de peste 371.000 de euro, are in derulare un proiect de modernizare a sediului, achizitie de echipamente IT, birotica si editarea de pliante si brosuri de promovare pentru care va primi fonduri nerambursabile de 40.000 de euro de la UE.

Proiectul "Cresterea calitatii serviciilor prestate clientilor prin modernizarea FMMC" are o valoare totala de 77.000 de euro si o perioada de implementare de un an.

"Am achizitionat un spatiu nou pentru sediul firmei cu 120.000 de euro din surse proprii. Apoi a trebuit sa achizitionam echipamente, sa dotam sediul. Stiam ca se pot lua fonduri prin Programul Operational Regional (POR), «Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor» si am vazut o oportunitate in a ne finaliza investitia", spune Madalin Ionita, directorul general al firmei.

Dosarul de finantare a fost depus la Agentia pentru Dezvoltare Regionala Bucuresti-Ilfov (ADRBI) anul trecut in iunie si, dupa ce a primit aprobarea de finantare in iunie anul acesta, urmeaza sa fie finalizat la jumatatea lui 2010. "Am luat in calcul si criza. Nu mai pot sa indeplinesc parametrii din proiect pe care i-am stabilit anul trecut. Nu mai pot sa cresc cifra de afaceri cu 30% cum estimam, dar o crestere de 5-10% vom avea", mai spune directorul F.M. Management Consultancy.

Prin proiect, compania estimase o crestere a cifrei de afaceri cu 25-30% in urmatorii doi ani.

Printre clientii companiei se numara autoritati, institute de cercetare-dezvoltare, universitati, spitale si companii private. Obiectivele proiectului au fost cresterea calitatii serviciilor prestate clientilor, crearea de noi locuri de munca, promovarea proiectului si a centrului nou creat in scopul atragerii de noi clienti. Compania are in prezent sase angajati.

Cine ia banii:

Compania: F.M. Management Consultancy, Bucuresti

Obiect de activitate: servicii de consultanta

Proiectul: "Cresterea calitatii serviciilor prestate clientilor prin modernizarea FMMC"

Valoarea totala a proiectului: 77.000 de euro

Suma pe care o primesc de la UE: 40.000 de euro

Cifra de afaceri in 2008: 371.000 de euro