ECONOMIE/ A Treia Forta: Economia libertatii

Autori: James Matthew Wilson , John Medaille 14.10.2009
Incepand cu acest numar al Ziarului de Duminica, timp de cinci saptamani vom publica fragmente dintr-o antologie intitulata "A Treia Forta: Economia libertatii - Renasterea Romaniei profunde", in pregatire la Editura Logos. Antologia va fi lansata, in prezenta coordonatorului ei, profesorul si economistul american John Medaille, pe 26 noiembrie 2009, la Sala Rapsodia din Bucuresti, in completarea spectacolului "Toti cinci" al Companiei Dan Puric. Cartea schiteaza doctrina economica a miscarii personalist-conservatoare si este rodul mai multor autori de prestigiu.
Intr-o perioada de profunda criza a societatii romanesti, in care solutiile de redresare morala, sociala si economica fie lipsesc cu desavarsire, fie prelungesc iluziile, intaresc status-quo-ul si adancesc declinul, "A Treia Forta: Romania profunda" propune:
- Economii viabile (si nu economie, un unic model economic) bazate pe antropologia crestina a persoanei si a daruirii.
- O a treia cale intre "capitalismul gangsteresc" autohton si globalismul corporat de sorginte neoliberala, pe de-o parte, "economia asistentiala" a statului-dadaca "national" si a suprastatului socialist european, pe de alta parte.
- Strategii distributiste de raspandire a proprietatii productive, cu radacini in gandirea economica a lui Ion Mihalache si Virgil Madgearu, adaptate noii economii postcapitaliste.
- O regandire a preceptelor fundamentale ale economiei neoliberale/ neoconservatoare in lumina noilor economii "postcapitaliste".
- Actori economici opusi lui homo oeconomicus si homo interlopus.
- Un stat reprezentativ cu orientare personalist conservatoare si o economie distributista bazata pe "vecinatate".
Antologia "A Treia Forta: Economia libertatii - Renasterea Romaniei profunde" nu este un retetar economic. Desi textele incluse descriu tendinte, ofera sugestii, redescopera vechi valori sau propun altele noi, cititorul nu va gasi in paginile ei un modelul economic prescriptiv si preambalat. "Modelul" este mai degraba un itinerar, o topografie ce se dezvaluie treptat pe parcursul lecturii din intrepatrunderea fireasca a ideilor diferitilor autori; fiecare deschide o noua perspectiva, "ataca" o alta problematica, "sparge" inca un set de prejudecati. Nimic nu este abstract sau fortat, indepartat de viata truditorului de zi cu zi. Asteptarile cititorului, a carui gandire "economic si politic corecta" a fost marinata in teoriile "macroeconomice" ale "expertilor internationali" si ale think-tank-urilor dambovitene vor fi insa mereu inselate. (Ovidiu Hurduzeu)
Teoria distributismului
John Medaille
¬ęProprietatea in mainile celui care munceste inseamna libertate.
A fi la mana proprietarilor inseamna sclavie.¬Ľ
(Dmitri Kleiner)
Functioneaza capitalismul?
Capitalismul se bazeaza pe interventionismul din ce in ce mai mare al statului pentru a echilibra cererea si oferta.
Capitalismul si piata libera sunt incompatibile. Istoria ne arata, fara putinta de tagada, ca dezvoltarea capitalismului si sporirea atributiilor guvernamentale merg mana in mana. Marele capital si guvernul puternic nu sunt, ca in imaginarul popular si in tratatele economice, lucruri opuse; mai degraba cresc unul pe seama celuilalt, si cu cat vei obtine mai mult de la unul, cu atat mai mult vei avea nevoie de celalalt.
Rezultatul nu-i surprinde pe distributisti, din moment ce este conform previziunilor lui Belloc din Statul servil. Statul capitalist, crede Belloc, va deveni din ce in ce mai instabil si va putea sa se echilibreze doar apeland la puterea guvernului. Belloc a scris inainte de Keynes, dar metodele lui Keynes nu-i vor surprinde pe cititorii lui Belloc. Keynes a gasit o "solutie" pe care Belloc o prevazuse: servilismul. In statele keynesiene, oamenii inceteaza sa fie cetateni si devin doar clienti ai statului; ei apeleaza la birocratiile guvernamentale chiar si pentru satisfacerea nevoilor de baza. In statele keynesiene, problemele locale sunt trimise spre solutionare celor mai "indepartate" autoritati guvernamentale.
In ciuda succeselor inregistrate de keynesianism in actiunea de a salva capitalismul de sine insusi, ne intrebam daca acest ciclu poate continua. Fiecare nou ciclu necesita o interventie si mai mare a statului decat ciclul precedent. Ultimele crize au cerut interventii uriase. Pot oare aceste practici frizand gigantismul sa continue la nesfarsit? Raspunsul cel mai probabil ar fi "nu", avand in vedere ca lumea este finita; mai devreme sau mai tarziu, ajungem la un punct in care sistemul nu se mai poate sustine.
O problema si mai mare este servilismul din ce in ce mai crescut al populatiei, o populatie usor de manipulat prin publicitate comerciala sau frazeologie politica. Servilismul prezis de Belloc, institutionalizat de Keynes si pe care Hayek l-a evitat in teorie dar l-a promovat consecvent in practica economica - acest servilism ne domina astazi. Astfel, problemele noastre depasesc nivelul pur economic: ne confruntam si cu o problema culturala. I-am impovarat pe copiii nostri cu o datorie coplesitoare, lipsindu-i in acelasi timp de spiritul independent care ii permite individului sa-si plateasca datoriile.
Proprietatea: sursa puterii economice
Relatiile de proprietate sunt relatiile economice fundamentale, toate celelalte fenomene legate de economie depind in mare masura de natura relatiilor de proprietate. Dupa cum observa Daniel Webster: "Puterea se gaseste acolo unde e proprietatea", un truism care nu poate fi negat.
Cei care au proprietati - adica mijloacele de productie - sunt liberi sa negocieze sau nu un contract salarial, dupa cum doresc. Un individ fara alte mijloace de trai trebuie sa accepte termenii care i se ofera. In acest caz, contractul salarial devine leonin, cu alte cuvinte bazat pe inegalitatea partilor, iar contractele leonine tin de putere.
Socialistii si comunistii au pus in mod corect problema puterii economice in termenii proprietatii, dar analiza lor a luat-o pe un drum gresit. Observand ca sunt prea putini proprietari, au facut in asa fel incat sa nu mai fie niciunul. Distributistii cauta rezolvarea problemei in directia opusa: ei doresc ca majoritatea sa aiba ceea ce este propriu fiintei umane: proprietate pentru a duce o viata cu adevarat omeneasca.
Problema echitatii
Problemele proprietatii si cele asociate ei, legate de salarii, sunt in esenta chestiuni de echitate.
Marea miza a distributismului: sa-i redea draptatii distributive locul care i se cuvine in cadrul stiintelor economice iar la nivel practic sa restaureze proprietatea intr-o cat mai mare masura. Doar un om care are ceva in proprietate - pamant, unelte si pregatirea necesara sa-si croiasca propriul drum in viata -, doar un astfel de om poate negocia un contract salarial in termeni echitabili. Daca are alternative la ceea ce i se ofera, atunci contractul rezultat in urma negocierilor va putea fi echitabil; cu alte cuvinte, va reflecta in mod corect contributia sa la procesul productiv.
Distributismul, fara exemplele care functioneaza "pe teren", ar fi o alta "solutie miraculoasa". Iar exemple dintre cele mai serioase sunt usor de gasit nu numai in trecutul indepartat, ci si in prezent. Sunt bine cunoscute cooperativele Mondrag"n din tara Bascilor, cu cei 80.000 de lucratori-proprietari si 50 de ani de activitate incununata de success. Sa mentionam remarcabila economie distributista a Emiliei-Romagna, unde 40% din PIB provine de la firmele cooperatiste, regiune care se mandreste cu un nivel de trai dintre cele mai ridicate din Europa. Demn de remarcat este succesul atator ESOP-uri; de asemenea, programul "pamant pentru tarani" al Taiwanului, care a reusit intr-o singura generatie sa scoata tara din saracie lucie si s-o aduca la nivelul unei puteri economice de prim rang. De notat si succesul atator programe de micro-creditare din intreaga lume. Intr-adevar, principiile distributiste au mers din triumf in triumf in timp ce societatile capitaliste merg din esec in esec al planurilor guvernamentale. In intreaga istorie a omenirii, nu exista nici un exemplu de capitalism functional, adica un capitalism care sa functioneze economic, fara sa se bazeze pe (si sa accelereze) extinderea continua a dimensiunilor si puterilor statului birocratic. Pur si simplu, capitalismul nu functioneaza. Nici in Statele Unite, nici in Marea Britanie, nici in Argentina, nicaieri.
(Trad. de Ovidiu Hurduzeu)
John Medaille: om de afaceri texan, autorul unei carti de doctrina economica, The Vocation of Business: Social Justice in the Marketplace, si semnatarul a numeroase articole pe teme de distributism si teologie crestina. La Universitatea din Dallas preda un curs despre doctrina de justitie sociala din enciclicele papale.
Scrisoare de la un conservator traditional
James Matthew Wilson
Liberalii (stangistii) si conservatorii (dreapta liberala, neoconservatorii) americani pur si simplu accentueaza doua elemente diferite ale aceleiasi viziuni. Unii (dreapta liberala, neoconservatorii) insista ca "dreptul" la acumulare materiala nelimitata e o consecinta naturala a libertatii individului si ca acest drept poate fi exercitat doar daca alte libertati sunt limitate, astfel incat piata sa fie stabil-previzibila, adica un loc in care bogatia - valoarea dolarului - sa nu fluctueze prea mult. Ceilalti (stanga liberala, multiculturala) insista ca libertatea individului consta mai ales in dreptul de a se automodela si ca individul poate sa se bucure de acest joc liber - care e individualitatea - doar daca stie ca societatea e "egala" si garanteaza ca rezultatele jocului liber al individului (sinele modelat de vointa pura, autonoma a individului) nu au nici o consecinta materiala negativa. Aparentele diferente dintre aceste doua pozitii decurg din faptul ca sustinatorii lor pornesc de la premisa egalei libertati individuale si se preocupa doar de anumite consecinte specifice, izolate unele de altele. Sustinatorii "pietei libere" (neoconservatorii, dreapta liberala) aplica principiul liberal in anumite privinte si acestea ii determina sa sustina aplicarea si in altele. La fel se intampla si cu "libertarienii sociali" (stanga liberala, multiculturala). Daca ar fi consecvente in aplicarea principiului lor, cele doua grupari ar aparea nu doar ca libertarieni economici sau sociali, ci ca libertini anarhisti, ca monstri libidinosi convinsi ca nebunul trebuie eliberat din ospiciu, criminalul din inchisoare si sinele din cusca societatii.
Niciuna din aceste doua viziuni nu e "conservatoare" in adevaratul sens al cuvantului. Sunt, amandoua, simple expresii ale liberalismului burghez clasic. In general, cand cineva spune: "Sunt conservator in anumite privinte si liberal in altele", ceea ce vrea sa spuna e ca e un liberal clasic mai consecvent decat conservatorii (dreapta neoliberala, neoconservatorii) si liberalii (stanga liberala, multiculturala) de tip american, adica si-a dat seama mai bine de consecintele postularii individului ca unica entitate politica si a protejarii libertatii individului ca unic scop al politicii.
Administratiile Bush si Obama au dovedit cu varf si indesat coerenta acestui model. Fiindca, daca individul e singura entitate sociala, el se va simti intotdeauna slab, relativ lipsit de aparare, izolat si instrainat de mijloacele de a-si asigura viitorul. In consecinta, individul liberal se va bizui pe stat, fiindca doar statul e destul de puternic ca sa-i poata asigura libertatea. In plus, doar statul e de incredere, de vreme ce individul liberal socoteste ilegitima orice alta entitate supraindividuala. Orice exercitiu de autoritate al unei asemenea comunitati ii va aparea intotdeauna individului liberal ca o sursa de oprimare (de exemplu, autoritatea unei biserici, a clasei sociale, a unui anumit comportament traditional asociat barbatilor sau femeilor, a unei asociatii elitiste sau a unui club si, in fine, chiar si a familiei). Cea mai indignata fraza liberala e intotdeauna: "Cine / Ce anume iti da dreptul sa-mi spui mie ce sa fac?!" Ca atare, e perfect legitim ca "indivizi slabi" cu interese de afaceri sa caute (asa cum au facut continuu incepand cu secolul al nouasprezecelea) sa foloseasca statul pentru a-si spori productia si acumularea de bogatie. si, ca inevitabila reactie, e perfect normal ca "indivizii slabi" al caror simt al libertatii e legat de liberul joc al consumului si automodelarii sa-i ceara statului sa le asigure egalitatea materiala si stabilizarea administrativa a fiecarui aspect al vietilor lor (in afara de acele cateva mici domenii in care "automodelarea" are nevoie de libertate, de exemplu la nivelul gusturilor, al consumului de bunuri si al copulatiei sterile).
Daca omul e, prin natura lui, o faptura sociala sau politica, atunci acea natura poate fi implinita doar in conditii fragile, specifice. Astfel, conservatorul traditional sustine cu tarie importanta diferitelor institutii si asociatii comunale dincolo de sau pe langa stat, constient ca aceste institutii sunt modul nostru de a iubi, de a trai si de a sti. Conservatorii traditionali combat cu tarie literalmente nesfarsita "libertate" a liberalismului, care prin natura ei, pentru a asigura individualitatea individului, cere perpetua mobilitate, perpetua inventare si reinventare de sine si de lume. Conservatorii traditionali accentueaza in schimb o stabilitate fizica - aceea a oraselor, gospodariilor taranesti si a familiilor - care face posibila inevitabila sedimentare inceata, organica a legaturilor comunitare. Conservatorii adevarati apara autoguvernarea ca pe unica libertate demna de un om: ca pe o forma de responsabilitate. Nu e vorba de autonomie, de libertatea fata de interventia exterioara, ci de stapanirea de sine, de infranarea care e o conditie necesara oricarei persoane dedicate Binelui. Cum ar putea cineva sa se dedice scopului, telos-ului, vietii sale fara sa stie sa fie stapan pe sine? De aici vine imaginea omului bun si a societatii normale ca nava bine strunita. Apararea acestor lucruri trebuie sa fie menirea specifica si limitata a politicilor institutionale (opuse mai largii vieti politice care e, in sine, doar viata omului in societate), fiindca un adevarat conservator crede ca statul nu poate singur sa construiasca o comunitate desi poate ajuta la construirea ei si, iarasi, ca statul e doar una din nenumaratele comunitati de care are nevoie o persoana pentru a trai o viata dedicata Binelui.
(Trad. de Mircea Platon)
James Matthew Wilson: poet, critic literar, profesor la Universitatea crestina din Villanova, langa Philadelphia (Departmentul de Stiinte Umaniste si Traditie Augustiniana). Autorul mai multor eseuri de filozofie si teologie. Lucreaza la doua carti, T.S. Eliot, Jacques Maritain, and the Return to the Real and Our Steps amid a Ruined Colonnade, aceasta din urma publicata in serial in Contemporary Poetry Review.

Fragmente din A Treia Forta: Economia libertatii - Renasterea Romaniei profunde, antologie in pregatire la Editura Logos.