ECONOMIE/ A Treia Forta: Economia libertatii
Autori:
James Matthew Wilson
,
John Medaille
14.10.2009
Incepand cu acest numar al
Ziarului de Duminica, timp de cinci saptamani vom publica
fragmente dintr-o antologie intitulata "A Treia Forta: Economia
libertatii - Renasterea Romaniei profunde", in pregatire la
Editura Logos. Antologia va fi lansata, in prezenta coordonatorului
ei, profesorul si economistul american John Medaille, pe 26
noiembrie 2009, la Sala Rapsodia din Bucuresti, in completarea
spectacolului "Toti cinci" al Companiei Dan Puric. Cartea schiteaza
doctrina economica a miscarii personalist-conservatoare si este
rodul mai multor autori de prestigiu.
Intr-o perioada de profunda
criza a societatii romanesti, in care solutiile de redresare
morala, sociala si economica fie lipsesc cu desavarsire, fie
prelungesc iluziile, intaresc status-quo-ul si adancesc declinul,
"A Treia Forta: Romania profunda" propune:
- Economii viabile (si nu
economie, un unic model economic) bazate pe antropologia crestina a
persoanei si a daruirii.
- O a treia cale intre
"capitalismul gangsteresc" autohton si globalismul corporat de
sorginte neoliberala, pe de-o parte, "economia asistentiala" a
statului-dadaca "national" si a suprastatului socialist european,
pe de alta parte.
- Strategii distributiste de
raspandire a proprietatii productive, cu radacini in gandirea
economica a lui Ion Mihalache si Virgil Madgearu, adaptate noii
economii postcapitaliste.
- O regandire a preceptelor
fundamentale ale economiei neoliberale/ neoconservatoare in lumina
noilor economii "postcapitaliste".
- Actori economici opusi lui
homo oeconomicus si homo interlopus.
- Un stat reprezentativ cu
orientare personalist conservatoare si o economie distributista
bazata pe "vecinatate".
Antologia "A Treia Forta:
Economia libertatii - Renasterea Romaniei profunde" nu este un
retetar economic. Desi textele incluse descriu tendinte, ofera
sugestii, redescopera vechi valori sau propun altele noi, cititorul
nu va gasi in paginile ei un modelul economic prescriptiv si
preambalat. "Modelul" este mai degraba un itinerar, o topografie ce
se dezvaluie treptat pe parcursul lecturii din intrepatrunderea
fireasca a ideilor diferitilor autori; fiecare deschide o noua
perspectiva, "ataca" o alta problematica, "sparge" inca un set de
prejudecati. Nimic nu este abstract sau fortat, indepartat de viata
truditorului de zi cu zi. Asteptarile cititorului, a carui gandire
"economic si politic corecta" a fost marinata in teoriile
"macroeconomice" ale "expertilor internationali" si ale
think-tank-urilor dambovitene vor fi insa mereu inselate. (Ovidiu
Hurduzeu)
Teoria
distributismului
John
Medaille
«Proprietatea in mainile
celui care munceste inseamna libertate.
A fi la mana proprietarilor
inseamna sclavie.»
(Dmitri Kleiner)
Functioneaza
capitalismul?
Capitalismul se bazeaza pe
interventionismul din ce in ce mai mare al statului pentru a
echilibra cererea si oferta.
Capitalismul si piata libera
sunt incompatibile. Istoria ne arata, fara putinta de tagada, ca
dezvoltarea capitalismului si sporirea atributiilor guvernamentale
merg mana in mana. Marele capital si guvernul puternic nu sunt, ca
in imaginarul popular si in tratatele economice, lucruri opuse; mai
degraba cresc unul pe seama celuilalt, si cu cat vei obtine mai
mult de la unul, cu atat mai mult vei avea nevoie de
celalalt.
Rezultatul nu-i surprinde pe
distributisti, din moment ce este conform previziunilor lui Belloc
din Statul servil. Statul capitalist, crede Belloc, va
deveni din ce in ce mai instabil si va putea sa se echilibreze doar
apeland la puterea guvernului. Belloc a scris inainte de Keynes,
dar metodele lui Keynes nu-i vor surprinde pe cititorii lui Belloc.
Keynes a gasit o "solutie" pe care Belloc o prevazuse: servilismul.
In statele keynesiene, oamenii inceteaza sa fie cetateni si devin
doar clienti ai statului; ei apeleaza la birocratiile
guvernamentale chiar si pentru satisfacerea nevoilor de baza. In
statele keynesiene, problemele locale sunt trimise spre solutionare
celor mai "indepartate" autoritati guvernamentale.
In ciuda succeselor inregistrate
de keynesianism in actiunea de a salva capitalismul de sine insusi,
ne intrebam daca acest ciclu poate continua. Fiecare nou ciclu
necesita o interventie si mai mare a statului decat ciclul
precedent. Ultimele crize au cerut interventii uriase. Pot oare
aceste practici frizand gigantismul sa continue la nesfarsit?
Raspunsul cel mai probabil ar fi "nu", avand in vedere ca lumea
este finita; mai devreme sau mai tarziu, ajungem la un punct in
care sistemul nu se mai poate sustine.
O problema si mai mare este
servilismul din ce in ce mai crescut al populatiei, o populatie
usor de manipulat prin publicitate comerciala sau frazeologie
politica. Servilismul prezis de Belloc, institutionalizat de Keynes
si pe care Hayek l-a evitat in teorie dar l-a promovat consecvent
in practica economica - acest servilism ne domina astazi. Astfel,
problemele noastre depasesc nivelul pur economic: ne confruntam si
cu o problema culturala. I-am impovarat pe copiii nostri cu o
datorie coplesitoare, lipsindu-i in acelasi timp de spiritul
independent care ii permite individului sa-si plateasca
datoriile.
Proprietatea: sursa puterii
economice
Relatiile de proprietate sunt
relatiile economice fundamentale, toate celelalte fenomene legate
de economie depind in mare masura de natura relatiilor de
proprietate. Dupa cum observa Daniel Webster: "Puterea se gaseste
acolo unde e proprietatea", un truism care nu poate fi
negat.
Cei care au proprietati - adica
mijloacele de productie - sunt liberi sa negocieze sau nu un
contract salarial, dupa cum doresc. Un individ fara alte mijloace
de trai trebuie sa accepte termenii care i se ofera. In acest caz,
contractul salarial devine leonin, cu alte cuvinte bazat pe
inegalitatea partilor, iar contractele leonine tin de
putere.
Socialistii si comunistii au pus
in mod corect problema puterii economice in termenii proprietatii,
dar analiza lor a luat-o pe un drum gresit. Observand ca sunt prea
putini proprietari, au facut in asa fel incat sa nu mai fie
niciunul. Distributistii cauta rezolvarea problemei in directia
opusa: ei doresc ca majoritatea sa aiba ceea ce este propriu
fiintei umane: proprietate pentru a duce o viata cu adevarat
omeneasca.
Problema
echitatii
Problemele proprietatii si cele
asociate ei, legate de salarii, sunt in esenta chestiuni de
echitate.
Marea miza a distributismului:
sa-i redea draptatii distributive locul care i se cuvine in cadrul
stiintelor economice iar la nivel practic sa restaureze
proprietatea intr-o cat mai mare masura. Doar un om care are ceva
in proprietate - pamant, unelte si pregatirea necesara sa-si
croiasca propriul drum in viata -, doar un astfel de om poate
negocia un contract salarial in termeni echitabili. Daca are
alternative la ceea ce i se ofera, atunci contractul rezultat in
urma negocierilor va putea fi echitabil; cu alte cuvinte, va
reflecta in mod corect contributia sa la procesul
productiv.
Distributismul, fara exemplele
care functioneaza "pe teren", ar fi o alta "solutie miraculoasa".
Iar exemple dintre cele mai serioase sunt usor de gasit nu numai in
trecutul indepartat, ci si in prezent. Sunt bine cunoscute
cooperativele Mondrag"n din tara Bascilor, cu cei 80.000 de
lucratori-proprietari si 50 de ani de activitate incununata de
success. Sa mentionam remarcabila economie distributista a
Emiliei-Romagna, unde 40% din PIB provine de la firmele
cooperatiste, regiune care se mandreste cu un nivel de trai dintre
cele mai ridicate din Europa. Demn de remarcat este succesul atator
ESOP-uri; de asemenea, programul "pamant pentru tarani" al
Taiwanului, care a reusit intr-o singura generatie sa scoata tara
din saracie lucie si s-o aduca la nivelul unei puteri economice de
prim rang. De notat si succesul atator programe de micro-creditare
din intreaga lume. Intr-adevar, principiile distributiste au mers
din triumf in triumf in timp ce societatile capitaliste merg din
esec in esec al planurilor guvernamentale. In intreaga istorie a
omenirii, nu exista nici un exemplu de capitalism functional, adica
un capitalism care sa functioneze economic, fara sa se bazeze pe
(si sa accelereze) extinderea continua a dimensiunilor si puterilor
statului birocratic. Pur si simplu, capitalismul nu functioneaza.
Nici in Statele Unite, nici in Marea Britanie, nici in Argentina,
nicaieri.
(Trad. de Ovidiu
Hurduzeu)
John Medaille: om de
afaceri texan, autorul unei carti de doctrina economica,
The Vocation of Business: Social Justice in the
Marketplace, si semnatarul a numeroase articole pe
teme de distributism si teologie crestina. La Universitatea din
Dallas preda un curs despre doctrina de justitie sociala din
enciclicele papale.
Scrisoare de la un
conservator traditional
James Matthew
Wilson
Liberalii (stangistii) si
conservatorii (dreapta liberala, neoconservatorii) americani pur si
simplu accentueaza doua elemente diferite ale aceleiasi viziuni.
Unii (dreapta liberala, neoconservatorii) insista ca "dreptul" la
acumulare materiala nelimitata e o consecinta naturala a libertatii
individului si ca acest drept poate fi exercitat doar daca alte
libertati sunt limitate, astfel incat piata sa fie
stabil-previzibila, adica un loc in care bogatia - valoarea
dolarului - sa nu fluctueze prea mult. Ceilalti (stanga liberala,
multiculturala) insista ca libertatea individului consta mai ales
in dreptul de a se automodela si ca individul poate sa se bucure de
acest joc liber - care e individualitatea - doar daca stie ca
societatea e "egala" si garanteaza ca rezultatele jocului liber al
individului (sinele modelat de vointa pura, autonoma a individului)
nu au nici o consecinta materiala negativa. Aparentele diferente
dintre aceste doua pozitii decurg din faptul ca sustinatorii lor
pornesc de la premisa egalei libertati individuale si se preocupa
doar de anumite consecinte specifice, izolate unele de altele.
Sustinatorii "pietei libere" (neoconservatorii, dreapta liberala)
aplica principiul liberal in anumite privinte si acestea ii
determina sa sustina aplicarea si in altele. La fel se intampla si
cu "libertarienii sociali" (stanga liberala, multiculturala). Daca
ar fi consecvente in aplicarea principiului lor, cele doua grupari
ar aparea nu doar ca libertarieni economici sau sociali, ci ca
libertini anarhisti, ca monstri libidinosi convinsi ca nebunul
trebuie eliberat din ospiciu, criminalul din inchisoare si sinele
din cusca societatii.
Niciuna din aceste doua viziuni
nu e "conservatoare" in adevaratul sens al cuvantului. Sunt,
amandoua, simple expresii ale liberalismului burghez clasic. In
general, cand cineva spune: "Sunt conservator in anumite privinte
si liberal in altele", ceea ce vrea sa spuna e ca e un liberal
clasic mai consecvent decat conservatorii (dreapta neoliberala,
neoconservatorii) si liberalii (stanga liberala, multiculturala) de
tip american, adica si-a dat seama mai bine de consecintele
postularii individului ca unica entitate politica si a protejarii
libertatii individului ca unic scop al politicii.
Administratiile Bush si Obama au
dovedit cu varf si indesat coerenta acestui model. Fiindca, daca
individul e singura entitate sociala, el se va simti intotdeauna
slab, relativ lipsit de aparare, izolat si instrainat de mijloacele
de a-si asigura viitorul. In consecinta, individul liberal se va
bizui pe stat, fiindca doar statul e destul de puternic ca sa-i
poata asigura libertatea. In plus, doar statul e de incredere, de
vreme ce individul liberal socoteste ilegitima orice alta entitate
supraindividuala. Orice exercitiu de autoritate al unei asemenea
comunitati ii va aparea intotdeauna individului liberal ca o sursa
de oprimare (de exemplu, autoritatea unei biserici, a clasei
sociale, a unui anumit comportament traditional asociat barbatilor
sau femeilor, a unei asociatii elitiste sau a unui club si, in
fine, chiar si a familiei). Cea mai indignata fraza liberala e
intotdeauna: "Cine / Ce anume iti da dreptul sa-mi spui mie ce sa
fac?!" Ca atare, e perfect legitim ca "indivizi slabi" cu interese
de afaceri sa caute (asa cum au facut continuu incepand cu secolul
al nouasprezecelea) sa foloseasca statul pentru a-si spori
productia si acumularea de bogatie. si, ca inevitabila reactie, e
perfect normal ca "indivizii slabi" al caror simt al libertatii e
legat de liberul joc al consumului si automodelarii sa-i ceara
statului sa le asigure egalitatea materiala si stabilizarea
administrativa a fiecarui aspect al vietilor lor (in afara de acele
cateva mici domenii in care "automodelarea" are nevoie de
libertate, de exemplu la nivelul gusturilor, al consumului de
bunuri si al copulatiei sterile).
Daca omul e, prin natura lui, o
faptura sociala sau politica, atunci acea natura poate fi implinita
doar in conditii fragile, specifice. Astfel, conservatorul
traditional sustine cu tarie importanta diferitelor institutii si
asociatii comunale dincolo de sau pe langa stat, constient ca
aceste institutii sunt modul nostru de a iubi, de a trai si de a
sti. Conservatorii traditionali combat cu tarie literalmente
nesfarsita "libertate" a liberalismului, care prin natura ei,
pentru a asigura individualitatea individului, cere perpetua
mobilitate, perpetua inventare si reinventare de sine si de lume.
Conservatorii traditionali accentueaza in schimb o stabilitate
fizica - aceea a oraselor, gospodariilor taranesti si a familiilor
- care face posibila inevitabila sedimentare inceata, organica a
legaturilor comunitare. Conservatorii adevarati apara
autoguvernarea ca pe unica libertate demna de un om: ca pe o forma
de responsabilitate. Nu e vorba de autonomie, de libertatea fata de
interventia exterioara, ci de stapanirea de sine, de infranarea
care e o conditie necesara oricarei persoane dedicate Binelui. Cum
ar putea cineva sa se dedice scopului, telos-ului, vietii
sale fara sa stie sa fie stapan pe sine? De aici vine imaginea
omului bun si a societatii normale ca nava bine strunita. Apararea
acestor lucruri trebuie sa fie menirea specifica si limitata a
politicilor institutionale (opuse mai largii vieti politice care e,
in sine, doar viata omului in societate), fiindca un adevarat
conservator crede ca statul nu poate singur sa construiasca o
comunitate desi poate ajuta la construirea ei si, iarasi, ca statul
e doar una din nenumaratele comunitati de care are nevoie o
persoana pentru a trai o viata dedicata Binelui.
(Trad. de Mircea
Platon)
James Matthew Wilson:
poet, critic literar, profesor la Universitatea crestina din
Villanova, langa Philadelphia (Departmentul de Stiinte Umaniste si
Traditie Augustiniana). Autorul mai multor eseuri de filozofie si
teologie. Lucreaza la doua carti, T.S. Eliot, Jacques Maritain,
and the Return to the Real and Our Steps amid a Ruined
Colonnade, aceasta din urma publicata in serial in
Contemporary Poetry
Review.
Fragmente din A Treia Forta: Economia libertatii - Renasterea Romaniei profunde, antologie in pregatire la Editura Logos.