CARTEA DE LITERATURA/ Vrajitorul din (Amos) Oz si alte povestiri stranii

Autor: Stelian Turlea 14.10.2009
Lawrence Goldstone
Anatomia minciunii
Editura RAO
Este romanul de debut al acestui scriitor american care a mai scris, impreuna cu sotia sa, doua carti de nonfictiune. Actiunea cartii de fata se petrece la Philadelphia, in 1889. La morga unui spital este adusa o frumoasa tanara, iar doctorul Ephraim Carroll incearca sa-si dea seama de oribilele evenimente care i-au adus moartea. Actiunea se petrece intr-o perioada in care medicina cunoaste schimbari rapide, datorate in mare parte legalizarii autopsiilor, considerate infractiune cu cativa ani mai inainte. O carte despre fapte inimaginabile, crime, secrete si minciunile unei inalte societati in care sarcina unei tinere necasatorite nu e permisa. Medicul este obligat sa aleaga intre a dezvalui identitatea unui criminal si a proteja viitorul medicinei. Traducere din limba engleza de Claudia Teodosia Spulber.
Shakespeare
Visul unei nopti de vara
A Midsummer Night's Dream
Editura Pandora M

Traducere de St.O. Iosif. Editie revizuita de Dan Amedeu Lazarescu. Titlul continua colectia Bilingva deschisa cu "Hamlet", "Sonete", "Romeo si Julieta". Volumul cuprinde o introducere substantiala privind istoricul piesei si, cum ne-a obisnuit deja cu precedentele volume, o seama de note foarte detaliate si utile. "Faptul ca, dupa un secol, editorii romani de traduceri din Shakespeare continua sa-i faca mare credit lui St. O.Iosif nu se datoreaza, exclusiv, exceptionalelor, aproape unicelor, calitati de traducator ale tanarului poet ardelean, ci si inexistentei unor alte traduceri de valoare deosebita."
Doina Rusti
Dictionar de teme si simboluri din literatura romana
Editura Polirom
Este prima lucrare de acest gen din Romania. "Volumul Doinei Rusti - afirma intr-un cuvant inainte redactorul cartii, Gabriel Chescu - este mai curand o enciclopedie care aduna teme, motive, imagini literare si arhetipuri, cu intentia declarata de a usura calatoria pe cat de necesara, pe atat de aventuroasa prin labirintul culturii romanesti. Dictionarul are in vedere peste 600 de opere ale literaturii culte, numeroase creatii folclorice, precum si un numar insemnat de carti exegetice. Dintre cele aproape 300 de articole, multe se opresc asupra unor teme majore, care nu doar intereseaza in sine, ci fac parte dintre coordonatele majore ale culturii romanesti. Editia a doua revazuta si adaugita.
Daniel-Silvian Petre
Napalm d'Or
Editura Brumar
Daniel-Silvian Petre (nascut in 1968) a fost cantaret rock, a avut o formatie, a sustinut nenumarate concerte, inainte de a incepe sa publice volume de versuri. Trecutul acesta de personaj obisnuit cu publicul ii da o anume siguranta in manuirea cuvintelor si in joc. Termeni obsedanti in volumele anterioare - moarte, sinucidere, trecere, spaima - revin si in cel de fata ("Te iubesc pentru ca vei muri" apare in mai multe poezii). O poezie care se cere rostita, chiar cantata. Imaginile si vorbele lui par autentice. "N-am nimic important sa-mi spun - / doar ca mi-e foarte dor/ de mine".
Amos Oz
Rime despre viata si moarte
Editura Humanitas fiction
Eroul este un scriitor invitat la un eveniment literar organizat cu prilejul aparitiei celui mai recent roman al sau. Plictisit de laudele sforaitoare pe care i le aduc gazda evenimentului si criticii, scriitorul da frâu liber imaginatiei si ii transforma pe cei prezenti in sala in personaje ale unui roman improvizat, virtual, care se desfasoara in paralel cu realitatea imediata. Insa, pe masura ce povestirea prinde viata, creatorul pierde controlul asupra lumii pe care o credea a lui, conflictele si intâmplarile imaginate incep sa prinda lustrul adevarului, iar autorul se vede prins intr-o intriga neprevazuta. Traducere din ebraica si note de Ioana Petridean.
H.P.Lovecraft
Chemarea lui Chtulhu si alte povestiri stranii
Editura Leda

Volumul de fata reuneste douasprezece texte celebre ale maestrului literaturii fantastice, de la primele povesti despre cosmaruri si nebunie ("Veneticul"), la cele grotesti ("Dulaul"), culminand cu teroarea extraterestra din "Chemarea lui Cthulhu", imbinare de suprarealism clasic cu elemente science-fiction. "H.P. Lovecraft este, incontestabil, cel mai mare scriitor al genului horror." (Stephen King) "Lovecraft este autorul american al secolului XX cel mai adesea comparat cu Poe, atat pentru maiestria artei sale, cat si a temelor predilecte." (Joyce Carol Oates). Traducere din limba engleza de Ligia Caranfil.