FOILETON / O faptă creştinească

Ea o să moară de două ori. Azi e moartă, bea o cafea după ce a terminat coniacul şi fumează a şasea ţigară. Acum n-o cheamă nicicum, dar a chemat-o şi-o s-o cheme Elisabeta Ticuţă. A avut o primă infăţişare la tribunal, iar la următoarea, a asigurat-o avocatul, se va termina.

Cu patru săptămâni in urmă era intr-o suburbie a Parisului. La inceput nu i-au plăcut francezii. A spălat vase doi ani intr-un restaurant, revenea in ţară cind şi când. Şi după o noapte la discotecă a dat-o pe "Prends moi… J'ai envie de te sentir au plus profond de moi! J'adore t'entendre gémir!" şi a inceput să se obişnuiască cu banii şi şi-a schimbat freza, şi-a remediat şi dantura, şi râsul i s-a schimbat, nu şi-a dat seama decât mai târziu, râde mai la comandă, asta este, se arde pe pitici, şi bine, aşa-i zic cei ce revin, are şi doi-trei care o vizitează săptămânal, nu mai hohoteşte zgomotos ca altădată in porumb. Nu mai bea bere, ci coniac şi şampanie. N-o incântă şampania. De fapt dă oricând şi coniacul, şi şampania pe-o palincă. Elisabetei Ticuţă nu i-a căzut capul de oboseală pe cărţi, acum ii cade cu succes pe deschizătura pantalonilor bărbaţilor.

Nici Marin Ticuţă nu şi-a stricat ochii in şcoală şi acum sapă in pauzele dintre crizele de reumatism. Regretă asta şi lista lui de regrete este lungă, abandorarea şcolii fiind totuşi inaintea regretului că şi-a luat o nevastă de-a doua, prima i-a murit, pe care ar şi plăti dacă ar lua-o un doritor şi că are o fiică precum Elisabeta, de la cea dintâi, despre care tot satul şi chiar Deania ştie cu detalii că este o curvă, au poreclit-o Terorista Bety. Are 10 hectare de pământ la hotar, o bucată cu viţă-de-vie, vaci, un cal, Ticuţă. Măgar nu, că e destul el, obişnuieşte să spună. Şi-a terminat de construit in jurul casei un gard inalt, cum nu e altul intre acele dealuri, parcă ar vrea să-şi ascundă ruşinea după el. Pe drum merge cu capul plecat şi cu pălăria pe ochi. Evită cârciuma, se imbată acasă. Des. Şi plânge şi cântă la vioară. In sat, doar doi ţigani cântă incă la vioară, nici un român ca el. Auzindu-i sunetul viorii, pe nevastă-sa, Anica, o apucau pandaliile, lovea cratiţele şi când apărea in curte dădea cu piciorul vreunui curcan ori vreunei găini ce-i ieşea in cale, nu uita niciodată câinele şi-l numea pe el slăbănog, tată de ştoarfă şi câte şi mai câte. Marin Ticuţă cânta din copilărie, zeci de ani a uitat vioara intr-un cufăr, nu avea chef de ea, şi-a reinceput s-o iubească după ce-a trecut de 60 de ani. Ar fi vrut nepoţi, dar n-a fost să fie. Elisabeta are alte treburi şi 36 de ani deja.

Ziua pe care n-avea s-o uite Marin Ticuţă n-a avut nimic deosebit. Tot n-avea veşti de la Elisabeta, a dat mâncare animalelor, a nins ca-n alte dăţi, a terminat de curăţat zăpada până la drum, când i s-a oprit in faţă o maşină a poliţiei. Din acel moment işi aminteşte ce s-a intâmplat cu intermitenţe, toate i balansează in cap, memoria lui are porţiuni albe ca şi cum şi-ar fi băgat capul in zăpadă. Ţine minte că a fost intr-o morgă in Deania, că poliţiştii i-au arătat o moartă şi l-au intrebat dacă este Elisabeta, au găsit-o ingheţată lângă un vagon, pe calea ferată. A ingheţat beată şi legistul a spus că "are urme de raport sexual", insă n-a fost violată. Şi moarta semăna cu Elisabeta, deşi se gândea că este cu puţin mai scundă, cu foarte puţin, dar a văzut-o in ultimii ani mereu pe tocuri şi probabil că morţii se micesc, acelaşi păr blond, şi vroia să se termine, in poşeta moartei nu s-au găsit acte, şi s-a terminat atunci când a zis "da". A ingropat-o in Deania şi-a dus sătenii cu două autobuze la inmormântare. A organizat după slujbă o masă bogată, la un hotel, nu şi-a cruţat banii. Şi Elisabeta i-a dat bani destui. La câteva zile, nevastă-sa nu-şi mai ascundea bucuria că a scăpat de fiica vitregă şi, dintr-o dată, a venit primăvara.