PREVIEW / Outsiderii, in prima linie - Cum a intrat teatrul romanesc in mileniul trei (IV)

Autor: Cristina Modreanu 15.10.2009
Sibiul este, cum spuneam, dupa Festivalul National de Teatru (programat in fiecare luna noiembrie, la Bucuresti, de 17 ani incoace), platforma cea mai generoasa de prezentare a celor mai bune productii teatrale romanesti. Pe langa romani, insa, aici au fost produse si cateva spectacole ale unui regizor de origine ucraineana, care a facut furori in teatrul european - Andry Zholdak. Director al teatrului din Harkov, supus cenzurii de autoritatile locale, Zholdak s-a impartit in ultimii ani intre Berlin, Moscova si Sibiu, aici exceland prin montarile cu "Idiotul" (2004) dupa Dostoievski - prezentat in turneu pe intreg mapamondul, "Othello!?" (2005), scris cu semnul intrebarii tocmai fiindca e complet rescris intr-o maniera vizuala ce trimite la aceea a lui Robert Wilson si "Viata cu un idiot" (2007). Considerat unul dintre cele mai inovatoare spectacole romanesti din 2007, "Viata cu un idiot" include filmare in direct si proiectia imaginilor pe trei ecrane, spectatorul fiind pus in situatia de a-si face propriul decupaj, imaginile si sound-ul asociindu-se dupa logica videoclipului. Maniera de joc extrem de agresiva, dinamica foarte rapida a evenimentelor, focarele multiple de actiune de pe scena, dezvaluirea culiselor teatrului prin filmare in direct - transforma spectacolul intr-un produs de esenta postmoderna care a produs socuri de receptare atat la nivelul publicului, cat si in randul specialistilor si creatorilor de teatru.
Cand a ajuns pentru prima data la Bucuresti, in 1996, Yuriy Kordonskiy, nascut la Odessa si educat la Moscova era inca actor - unul din zecile de tineri care studiasera la scoala Lev Dodin - si facea parte din distributia superproductiei Gaudeamus, semnata de profesorul lui. Avea sa revina cativa ani mai tarziu, la invitatia Teatrului Bulandra din Bucuresti, pentru a monta primul spectacol dintr-o serie care avea sa-i aduca succesul. Kordonski, astazi el insusi profesor de actorie la o universitate americana, a montat in teatre romanesti "Unchiul Vanea" de Cehov, "Casatoria" de Gogol, "Inima de caine" dupa Bulgakov (2003), "Sorry" de Aleksandr Galin, "Crima si pedeapsa", dupa Dostoievski si a devenit un adevarat membru al familiei pentru multi dintre actorii cu care a colaborat. Profunzimea si subtilitatea lucrului sau cu actorii, intr-o maniera coborand din aceea a lui Stanislavski, dar filtrata si modernizata, i-a adus nu numai respectul acestora, ci si adeziunea totala a publicului, montarile semnate de el ramanand ani de zile pe afis. Dintre regizorii romani, cel mai aproape ca abordare de Kordonski este Felix Alexa. Dupa ce a studiat la inceputul carierei sale, in anii 90, cu Peter Brook si mai apoi cu Andrei Șerban, Felix Alexa si-a construit spectacolele la intersectia dintre rafinamentul vizual si vivacitatea unui Giorgio Strehler si soliditatea motivatiilor interioare, specifica lui Brook. De la Marivaux ("Jocul dragostei si-al intamplarii", 2001) la contemporanii Marius von Mayenburg ("Chip de foc", 2004) sau fratii Presniakov ("In rolul victimei", 2007), spectacolele lui se definesc printr-un soi de nebunie interioara care inscrie personajele din varii epoci in profilul omului contemporan.
Serban si Purcarete - "fii ratacitori"
Anul 2000 a fost intr-un fel unul de rascruce pentru teatrul romanesc, nu numai pentru ca s-a lansat o generatie complet "fresh", alcatuita din oameni care erau abia adolescenti in momentul schimbarii de regim din 1989, ci si pentru ca dupa acest moment s-au reintors sa lucreze in Romania creatori crescuti in contextul cultural de aici, dar care si-au gasit in timp afirmarea in lume. Unul dintre ei, Andrei Șerban, plecat inca din anii 70 si stabilit la New York, a mai revenit imediat dupa Revolutia din 1989, dar a parasit destul de repede scena romaneasca pentru care schimbarea se vedea ca este un ideal mult prea indepartat. De curand insa, in doi ani - 2006 si 2007 - a montat cinci spectacole in Teatrul National din Cluj - "Purificare" de Sarah Kane, cel mai controversat spectacol al stagiunii, "Don Juan in Soho" de Patrick Marber si "Rock-n roll" de Tom Stoppard - respectiv "Pescarusul" la Sibiu si "Unchiul Vanea" la Teatrul Maghiar din Cluj. Ultimul si cel mai reusit dintre toate, "Unchiul Vanea" este un eseu dedicat teatrului prin folosirea pentru decor a cladirii-monument in care e realizat spectacolul. Prima scena se petrece cu publicul asezat pe scena, iar actorii cucerind treptat toata sala - fie mergand pe scaune, fie atarnand din loje, fie alergand prin foaiere si patrunzand in goana inauntru - iar urmatoarele au loc in culise, unde fiecare detaliu de arhitectura - cabina de lumini, scara pe care tehnicienii urca la pod etc - sunt tratate teatral si devin mici alveole ce se umplu cu viata.
Prezenta lui Andrei Serban in teatrul romanesc are mai multe aspecte benefice: actorii il asteapta cu nerabdare si, chiar daca se gasesc adesea in conflict deschis cu el, ii raman alaturi fiind constienti ca au ce invata. Publicul e mereu curios sa-i vada productiile, fiind adesea starnit de iesirile lui in presa, in cadrul carora critica din plin inertiile miscarii teatrale de aici, "iesiri" publice bine coordonate de artistul care a invatat lectia americana a promovarii. Exista, fara indoiala, in acest creator o neliniste buna, o curiozitate mereu treaza, care face din el un "agent provocator" de care e vitala nevoie.
Mult mai discret decat extrovertitul Andrei Șerban, Silviu Purcarete este mult mai profund legat de Romania, unde a montat primele sale spectacole pe care se bazeaza faima lui internationala. Turneele din anii 90 cu Ubu Roi cu scene din Macbeth sau cu Titus Andronicus, iar mai apoi cu Danaidele - toate puse in scena la Craiova - au facut din el cel mai cunoscut regizor roman din lume. Invitat, ca si Șerban, sa monteze opera, iar apoi sa conduca Centrul Dramatic de la Limoges, Purcarete isi continua cariera internationala, dar se intoarce din cand in cand in Romania, ca pentru a mai respira aerul care ii lipseste. In 2005 a acceptat oferta Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu si a montat aici "Asteptandu-l pe Godot", pentru ca un an mai tarziu sa revina pentru o constructie complexa - "Faust" de Goethe, complet redesenat pentru un fost spatiu industrial, in care Iadul e reconstruit inainte de vreme pentru uzul muritorilor. Arhitect al unor spatii ample (in vara lui 2007 a montat in curtea unei abatii din Luxemburg, cu actori romani, luxemburghezi si francezi un spectacol cu apa si foc dupa "Metamorfozele" lui Ovidiu), jongland cu perspectiva dupa modelul din amfiteatrele grecesti, in care elementele naturii "inghiteau" fiinta umana, Purcarete e un artist cu viziune, un creator care a fecundat teatrul romanesc, imbogatindu-l, de fiecare data cand s-a aflat aici.
Pe langa creatorii autohtoni trecuti in revista aici, ale caror spectacole ar putea interesa - si unele au facut-o deja - spectatorii de oriunde, in Romania au venit in turneu in ultimii ani nume care au facut istoria teatrului contemporan: Lev Dodin, Patrice Chereau, Declan Donnelan, Joszef Nadj, Thomas Ostermeier, Jan Lauwers, Alvis Hermanis, Oskaras Korsunovas s.a. Impartind mai des scena cu ei, dupa intrarea in mileniul trei, artistii romani au inteles mai bine ceea ce uitasera in decenii de izolare, si anume ca numai unii dintre ei merita sa intre in teatrul lumii.
CRISTINA MODREANU este jurnalist si critic de teatru. Semnatura ei s-a regasit de-a lungul celor 13 ani de scris despre teatru in ziarele "Adevarul" si "Gandul", in revistele culturale "Rampa", "Adevarul literar si artistic", "Teatrul Azi" si "Dilema veche". A realizat o serie de emisiuni culturale pentru canalul TVR Cultural, sub titlul "Arta versus Arta". A publicat volumele Sah la Regizor, Mastile lui Alexander Hausvater si Casa dinauntru si a sustinut conferinte internationale despre teatrul romanesc de azi la Valladolid (2004), Berlin (2006) si Stockholm (2007). Este doctorand al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Din 2008, este director artistic al Festivalului National de Teatru de la Bucuresti.