PREVIEW / Outsiderii, in prima linie - Cum a intrat teatrul romanesc in mileniul trei (IV)
Autor:
Cristina Modreanu
15.10.2009
Sibiul este, cum spuneam, dupa
Festivalul National de Teatru (programat in fiecare luna noiembrie,
la Bucuresti, de 17 ani incoace), platforma cea mai generoasa de
prezentare a celor mai bune productii teatrale romanesti. Pe langa
romani, insa, aici au fost produse si cateva spectacole ale unui
regizor de origine ucraineana, care a facut furori in teatrul
european - Andry Zholdak. Director al teatrului din Harkov, supus
cenzurii de autoritatile locale, Zholdak s-a impartit in ultimii
ani intre Berlin, Moscova si Sibiu, aici exceland prin montarile cu
"Idiotul" (2004) dupa Dostoievski - prezentat in turneu pe intreg
mapamondul, "Othello!?" (2005), scris cu semnul intrebarii tocmai
fiindca e complet rescris intr-o maniera vizuala ce trimite la
aceea a lui Robert Wilson si "Viata cu un idiot" (2007).
Considerat
unul dintre cele mai inovatoare spectacole romanesti din 2007,
"Viata cu un idiot" include filmare in direct si proiectia
imaginilor pe trei ecrane, spectatorul fiind pus in situatia de
a-si face propriul decupaj, imaginile si sound-ul asociindu-se dupa
logica videoclipului. Maniera de joc extrem de agresiva, dinamica
foarte rapida a evenimentelor, focarele multiple de actiune de pe
scena, dezvaluirea culiselor teatrului prin filmare in direct -
transforma spectacolul intr-un produs de esenta postmoderna care a
produs socuri de receptare atat la nivelul publicului, cat si in
randul specialistilor si creatorilor de teatru.
Cand a ajuns pentru prima data
la Bucuresti, in 1996, Yuriy Kordonskiy, nascut la Odessa si educat
la Moscova era inca actor - unul din zecile de tineri care
studiasera la scoala Lev Dodin - si facea parte din distributia
superproductiei Gaudeamus, semnata de profesorul lui. Avea sa
revina cativa ani mai tarziu, la invitatia Teatrului Bulandra din
Bucuresti, pentru a monta primul spectacol dintr-o serie care avea
sa-i aduca succesul. Kordonski, astazi el insusi profesor de
actorie la o universitate americana, a montat in teatre romanesti
"Unchiul Vanea" de Cehov, "Casatoria" de Gogol, "Inima de caine"
dupa Bulgakov (2003), "Sorry" de Aleksandr Galin, "Crima si
pedeapsa", dupa Dostoievski si a devenit un adevarat membru al
familiei pentru multi dintre actorii cu care a colaborat.
Profunzimea si subtilitatea lucrului sau cu actorii, intr-o maniera
coborand din aceea a lui Stanislavski, dar filtrata si modernizata,
i-a adus nu numai respectul acestora, ci si adeziunea totala a
publicului, montarile semnate de el ramanand ani de zile pe afis.
Dintre regizorii romani, cel mai aproape ca abordare de Kordonski
este Felix Alexa. Dupa ce a studiat la inceputul carierei sale, in
anii 90, cu Peter Brook si mai apoi cu Andrei Șerban, Felix Alexa
si-a construit spectacolele la intersectia dintre rafinamentul
vizual si vivacitatea unui Giorgio Strehler si soliditatea
motivatiilor interioare, specifica lui Brook. De la Marivaux
("Jocul dragostei si-al intamplarii", 2001) la contemporanii Marius
von Mayenburg ("Chip de foc", 2004) sau fratii Presniakov ("In
rolul victimei", 2007), spectacolele lui se definesc printr-un soi
de nebunie interioara care inscrie personajele din varii epoci in
profilul omului contemporan.
Serban si Purcarete - "fii
ratacitori"
Anul 2000 a fost intr-un fel
unul de rascruce pentru teatrul romanesc, nu numai pentru ca s-a
lansat o generatie complet "fresh", alcatuita din oameni care erau
abia adolescenti in momentul schimbarii de regim din 1989, ci si
pentru ca dupa acest moment s-au reintors sa lucreze in Romania
creatori crescuti in contextul cultural de aici, dar care si-au
gasit in timp afirmarea in lume. Unul dintre ei, Andrei Șerban,
plecat inca din anii 70 si stabilit la New York, a mai revenit
imediat dupa Revolutia din 1989, dar a parasit destul de repede
scena romaneasca pentru care schimbarea se vedea ca este un ideal
mult prea indepartat. De curand insa, in doi ani - 2006 si 2007 - a
montat cinci spectacole in Teatrul National din Cluj - "Purificare"
de Sarah Kane, cel mai controversat spectacol al stagiunii, "Don
Juan in Soho" de Patrick Marber si "Rock-n roll" de Tom Stoppard -
respectiv "Pescarusul" la Sibiu si "Unchiul Vanea" la Teatrul
Maghiar din Cluj. Ultimul si cel mai reusit dintre toate, "Unchiul
Vanea" este un eseu dedicat teatrului prin folosirea pentru decor a
cladirii-monument in care e realizat spectacolul. Prima scena se
petrece cu publicul asezat pe scena, iar actorii cucerind treptat
toata sala - fie mergand pe scaune, fie atarnand din loje, fie
alergand prin foaiere si patrunzand in goana inauntru - iar
urmatoarele au loc in culise, unde fiecare detaliu de arhitectura -
cabina de lumini, scara pe care tehnicienii urca la pod etc - sunt
tratate teatral si devin mici alveole ce se umplu cu
viata.
Prezenta lui Andrei Serban in
teatrul romanesc are mai multe aspecte benefice: actorii il
asteapta cu nerabdare si, chiar daca se gasesc adesea in conflict
deschis cu el, ii raman alaturi fiind constienti ca au ce invata.
Publicul e mereu curios sa-i vada productiile, fiind adesea starnit
de iesirile lui in presa, in cadrul carora critica din plin
inertiile miscarii teatrale de aici, "iesiri" publice bine
coordonate de artistul care a invatat lectia americana a
promovarii. Exista, fara indoiala, in acest creator o neliniste
buna, o curiozitate mereu treaza, care face din el un "agent
provocator" de care e vitala nevoie.
Mult mai discret decat
extrovertitul Andrei Șerban, Silviu Purcarete este mult mai profund
legat de Romania, unde a montat primele sale spectacole pe care se
bazeaza faima lui internationala. Turneele din anii 90 cu Ubu Roi
cu scene din Macbeth sau cu Titus Andronicus, iar mai apoi cu
Danaidele - toate puse in scena la Craiova - au facut din el cel
mai cunoscut regizor roman din lume. Invitat, ca si Șerban, sa
monteze opera, iar apoi sa conduca Centrul Dramatic de la Limoges,
Purcarete isi continua cariera internationala, dar se intoarce din
cand in cand in Romania, ca pentru a mai respira aerul care ii
lipseste. In 2005 a acceptat oferta Teatrului "Radu Stanca" din
Sibiu si a montat aici "Asteptandu-l pe Godot", pentru ca un an mai
tarziu sa revina pentru o constructie complexa - "Faust" de Goethe,
complet redesenat pentru un fost spatiu industrial, in care Iadul e
reconstruit inainte de vreme pentru uzul muritorilor. Arhitect al
unor spatii ample (in vara lui 2007 a montat in curtea unei abatii
din Luxemburg, cu actori romani, luxemburghezi si francezi un
spectacol cu apa si foc dupa "Metamorfozele" lui Ovidiu), jongland
cu perspectiva dupa modelul din amfiteatrele grecesti, in care
elementele naturii "inghiteau" fiinta umana, Purcarete e un artist
cu viziune, un creator care a fecundat teatrul romanesc,
imbogatindu-l, de fiecare data cand s-a aflat aici.
Pe langa creatorii autohtoni
trecuti in revista aici, ale caror spectacole ar putea interesa -
si unele au facut-o deja - spectatorii de oriunde, in Romania au
venit in turneu in ultimii ani nume care au facut istoria teatrului
contemporan: Lev Dodin, Patrice Chereau, Declan Donnelan, Joszef
Nadj, Thomas Ostermeier, Jan Lauwers, Alvis Hermanis, Oskaras
Korsunovas s.a. Impartind mai des scena cu ei, dupa intrarea in
mileniul trei, artistii romani au inteles mai bine ceea ce uitasera
in decenii de izolare, si anume ca numai unii dintre ei merita sa
intre in teatrul lumii.
CRISTINA
MODREANU este
jurnalist si critic de teatru. Semnatura ei s-a regasit de-a lungul
celor 13 ani de scris despre teatru in ziarele "Adevarul" si
"Gandul", in revistele culturale "Rampa", "Adevarul literar si
artistic", "Teatrul Azi" si "Dilema veche". A realizat o serie de
emisiuni culturale pentru canalul TVR Cultural, sub titlul "Arta
versus Arta". A publicat volumele Sah la Regizor, Mastile
lui Alexander Hausvater si Casa dinauntru si a
sustinut conferinte internationale despre teatrul romanesc de azi
la Valladolid (2004), Berlin (2006) si Stockholm (2007). Este
doctorand al
Universitatii de Arta Teatrala si
Cinematografica din Bucuresti. Din 2008, este director artistic al
Festivalului National de Teatru de la
Bucuresti.