Premiile Prometheus au trei castigatori

Autor: Ziarul de Duminica 15.10.2009

Marile Premii Prometheus pentru Opera Omnia si Opera Prima au ajuns la a VIII-a editie. Acordate in fiecare an de catre Fundatia Anonimul, premiile rasplatesc artistii romani de valoare din domeniile: literatura, muzica, arte vizuale si artele spectacolului.



Marele Premiu Prometheus pentru Opera Omnia (pentru intreaga activitate) are o valoare de 100.000 RON, iar cel pentru Opera Prima (pentru debut) are valoarea de 10.000 RON. Se mai acorda trei premii in valoare de cate 10.000 RON finalistilor Marelui Premiu Prometheus pentru Opera Omnia.
Juriuldin acest an,format din Andrei Plesu - presedinte, Livius Ciocarlie (literatura), Dumitru Avakian (muzica), Aurelia Mocanu (arte vizuale) si Alexandru Dabija (artele spectacolului) a desemnat urmatorii finalisti:
- Marele Premiu Prometheus pentru Opera Omnia: sectiunea literatura: Ileana Malancioiu; sectiunea muzica: Catalin Ilea;
sectiunea arte vizuale: Florin Ciubotaru; sectiunea artele spectacolului: Florin Mihailescu.
- Marele Premiu Prometheus pentru Opera Prima: sectiunea literatura: Simona Sora; sectiunea muzica: Remus Azoitei si Eduard Stan; sectiunea arte vizuale: Virgil Scripcariu; sectiunea artele spectacolului: Alexandru Mâzgareanu.

Castigatorii Marilor Premii Prometheus din acest an sunt:

Opera Omnia - Ileana Malancioiu (foto), care a declarat: "Sunt foarte fericita ca am luat acest premiu, deoarece se compara domenii diferite. E destul de greu sa compari poezia cu pictura si cu muzica. Le sunt foarte indatorata celor care m-au sustinut, mai ales lui Livius Ciocarlie. Oricare dintre noi il putea lua."

Opera Prima - Remus Azoitei si Eduard Stan.
Nascuta la data de 23 ianuarie 1940, Ileana Malancioiu a absolvit Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti. Inainte de 1989, ea a lucrat la Televiziunea Româna, la Revista Arges, la Studiourile Animafilm si la revista literara Viata Româneasca. Dupa 1989, Malancioiu a lucrat la revista 22, a fost redactor-sef la Editura Litera si la saptamânalul România literara. Printre volumele sale de poeme se numara "Pasarea taiata" (Editura Tineretului, 1967), "Peste Zona Interzisa" (Cartea Româneasca, 1979 - Premiul Uniunii Scriitorilor), "Linia vietii" (Cartea Româneasca, 1982 - Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti), "Calatorie spre mine insami" (Cartea Româneasca, 1987), dar si volumul de eseuri politice "Crima si moralitate" (Litera, 1993). Volumul "Cronica melancoliei" (Editura Enciclopedica, 1998) a primit Premiul Salonului de Carte de la Cluj.
Remuz Azoitei a concertat in sali prestigioase ale lumii, precum Lincoln Center (New York) si Wigmore Hall (Londra), la festivaluri precum cele de la Tokyo, Cambridge, Berlin si Santander. A colaborat cu artisti renumiti, printre care se numara David Geringas, Nigel Kennedy si Adrian Brendel. In 1992 i s-a decernat, de catre Guvernul României, Premiul "Cella Delavrancea", pentru contributia deosebita adusa culturii, iar in 2004 a fost decorat de presedintele României cu titlul de Ofiter al Ordinului Meritul Cultural.
In 2006, a inregistrat in premiera mondiala, alaturi de Eduard Stan, integrala lucrarilor pentru vioara si pian a lui George Enescu, pentru casa de discuri Hanssler din Germania, in colaborare cu Radio Bremen. Pentru aceasta inregistrare, el a cântat pe celebra vioara Stradivarius "Maurin" din 1718 cedata lui de catre Academia de Muzica din Londra.
Nascut la Brasov, in 1967, Eduard Stan a locuit in Germania de la vârsta de 11 ani. A cântat la Filarmonica din Berlin, Salt Lake City Temple Square, dar si la festivaluri precum Lille Pianos (Franta), Mitte Europe (Cehia) si Bourglinster (Luxemburg). Proiectele lui Eduard Stan includ un turneu de 15 concerte in Europa, dar si in New York si Washington, alaturi de Remus Azoitei, plus patru recitaluri solo si camerale in cadrul Festivalului Schumann din Irlanda.

Castigatorii de la Opera Prima sunt plecati intr-un turneu international, se vor intoarce in Romania abia in noiembrie.