O vila se transforma in hotel de trei stele cu bani europeni

Autor: Adriana Rosoga 19.10.2009

Vasile Ungureanu, administratorul firmei Vacanta din judetul Hunedoara, cu afaceri de 640.000 de euro anul trecut, va primi fonduri UE de peste 1,19 mil. de euro pentru a transforma vila de doua stele pe care o detine in Geoagiu-Bai intr-un hotel de trei stele.

"Avem 63 de camere si vrem sa extindem o aripa a vilei, astfel incat sa ajungem la 90 de camere si sa construim o sala de conferinte cu 120 de locuri. De asemenea, vom moderniza si baza de tratament. In prezent avem doar o sala de 40 de locuri si avem cerere pentru spatii mai mari de conferinte. Vom investi in lifturi pentru ca nu avem in prezent si vom schimba tot mobilierul din camere, astfel incat sa crestem confortul", spune Ungureanu, care a preluat Vila Sanda din 1990 si care lucreaza in turismul balnear din 1971.

Derularea proiectului "Extindere imobil existent: alimentatie publica, sala conferinte, hol - receptie, spatii cazare", care are o valoare totala de peste 2,3 mil. euro a fost depus anul trecut la ADR Vest (Agentia pentru dezvoltare regionala vest - adrvest.ro) in cadrul Programului Operational Regional (POR), "Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale si cresterea calitatii serviciilor turistice". Implementarea proiectului va dura doi ani de zile si va avea patru etape. "In prima etapa incepem constructia de rezistenta, casa liftului, zidaria si dotarea hotelului cu mobilier pe care il vom achizitiona de pe plan local", mai spune Ungureanu.

Partea de cofinantare va fi asigurata din surse proprii. "Nu am luat pana acum niciun credit. Am incercat sa ma descurc cu fondurile proprii. Imbunatatirile pe care le fac nu sunt pentru a creste pretul. Cea mai buna metoda pentru a creste vanzarile este de a creste rulajul, adica sa atragem cat mai multi clienti. In plus vrem sa transformam unitatea intr-un hotel de trei stele pentru ca sunt cele mai solicitate unitati de cazare la care au acces si persoanele din clasa de mijloc", explica Ungureanu. El spune ca, in prezent, gradul de ocupare este de 90%. "Avem clienti si in acest an, in special persoane in varsta care vin la tratament. Tocmai faptul ca a mers bine ne-am gandit sa ne extindem si sa modernizam unitatea.

O camera dubla la Vila Sanda este in prezent 90 de lei pe zi, iar pachetele cu pensiune completa si tratament costa 931 de lei. De asemenea, vila dispune si de 30 de casute pentru care tariful practicat in perioada verii a fost de 80 de lei. Vila Sanda are 25 de angajati si cinci cadre medicale.

Cine ia banii:

Compania: Vacanta, jud. Hunedoara

Obiect de activitate: servicii de cazare in Geoagiu-Bai si baza de tratament

Proiectul: "Extindere imobil existent: alimentatie publica, sala conferinte, hol - receptie, spatii cazare"

Valoarea totala a proiectului: 2,3 mil. euro

Suma pe care o primesc de la UE: 1,19 mil. euro

Cifra de afaceri in 2008: 640.000 de euro