Investitorii se retrag si bancile renunta la colaborarea cu Galleon, dupa arestarea lui Rajaratnam

Ziarul Financiar 20.10.2009

Investitorii au depus cereri pentru retragerea banilor detinuti la fondul Galleon, dupa ce autoritatile l-au arestat vineri pe cofondatorul fondului, Raj Rajaratnam, pentru suspiciuni de frauda in activitatea de tranzactionare estimata la cateva miliarde de dolari, scrie Wall Street Journal.

Galleon a inregistrat cereri de retragere pentru mai mult de o treime din active, respectiv 1,3 miliarde de dolari din 3,7 miliarde de dolari, potrivit traderilor, iar Bank of America Merrill Lynch si Barclays, doua dintre cele mai prestigioase case de brokeraj din lume, refuza sa deruleze tranzactii de capital sau sa intermedieze operatiunile fondului, spun surse apropiate situatiei.

Miliardarul Raj Rajaratnam, confondatorul Galleon, a fost arestat vineri alaturi de mai multi directori ai unor mari companii americane pentru acuzatii de tranzactionare pe baza de informatii privilegiate.