Vanzarile Eurotrucks Cluj au scazut cu 58%

Autor: Laurentiu Cotu 20.10.2009

Anul trecut compania a comercializat 250 de unitati, dintre care peste 50% au fost autocamioane si semiremorci pentru sectorul constructiilor.



Importatorul de autocamioane si semiremorci noi si second-hand Eurotrucks din Cluj estimeaza ca va realiza in acest an o cifra de afaceri de 10 mil. euro, in scadere cu peste 58% fata de anul trecut. Compania clujeana a incheiat exercitiul financiar din 2008 cu vanzari totale de 24 mil. euro.

"Cea mai mare parte din vanzarile anului trecut au fost realizate in primul semestru, inainte de inceperea crizei financiare, astfel ca am reusit sa incheiem anul 2008 la un nivel apropiat de cel obtinut in anul precedent. In acest an piata camioanelor a fost puternic afectata de criza financiara, de instabilitatea cursului valutar, de variatiile costurilor pentru combustibil, astfel ca in prima jumatate a anului vanzarile companiei noastre au scazut cu peste 60% fata de aceeasi perioada a anului trecut", a declarat pentru ZF Transilvania Beatrice Man, controlling manager la Eurotrucks.

Potrivit reprezentantilor companiei clujene, scaderea pietei constructiilor a avut un impact negativ asupra vanzarilor de autocamioane. In aceeasi perioada a crescut concurenta, astfel ca toti furnizorii au acumulat stocuri de masini, iar procesul de vanzare a devenit mult mai dificil. Conform oficialilor Eurotrucks, un alt factor care a perturbat echilibrul vanzarilor a fost faptul ca au intrat pe piata foarte multe autocamioane rulate, mai ales camioane recuperate de catre firmele de leasing.

"Institutiile financiare nu mai acorda credite in aceleasi conditii ca in anul precedent, astfel ca dificultatile intampinate pentru obtinerea finantarii i-au determinat pe o parte dintre posibilii clienti sa renunte la achizitii sau sa le amane. Cu toate acestea, incepand din a doua parte a anului am reusit sa atragem clienti noi, carora le-am propus si alte solutii de finantare, pe langa leasing, cum ar fi creditele bancare pentru IMM-uri sau fondurile europene nerambursabile", a spus Beatrice Man.

Compania Eurotrucks comercializeaza autobasculante, autobetoniere, pompe de beton, autotractoare, semiremorci, autospeciale, autoutilitare noi si second-hand. Marcile de autocamioane si remorci importate de Eurotrucks sunt Volvo, Scania, Merceds-Benz, Iveco, Man, DAF, Meiller, Humbaur, Spitzer.

"In aceasta perioada de criza am fost nevoiti sa reducem costurile foarte mult, in conditiile in care si preturile de vanzare au scazut. Ne-am reorientat spre domenii noi, deoarece constructiile, domeniul din care proveneau majoritatea clientilor nostri, au cunoscut o scadere puternica", a spus reprezentantul Eurotrucks.

Anul trecut compania a comercializat 250 de unitati, dintre care peste 50% au fost autocamioane si semiremorci pentru sectorul constructiilor.

Pana la finele anului in curs conducerea companiei clujene estimeaza ca va comercializa 100 de unitati. Compania Eurotrucks a fost infiintata in anul 2004 la Cluj-Napoca, cu principal domeniu de activitate distributia de camioane si semiremorci noi si second-hand, asociatul unic al firmei fiind Nicoleta Postolache.