Antonescu il ataca dur pe Olteanu: Nu este potrivit pentru BNR

Autor: Doina Anghel 20.10.2009

Presedintele liberal Crin Antonescu, candidatul PNL la presedintie, a declarat ieri ca prezenta fostului deputat Bogdan Olteanu in postul de viceguvernator este nepotrivita, deoarece acesta nu are experienta bancara suficienta.

Antonescu a afirmat ca isi asuma raspunderea pentru numirea lui Olteanu in Consiliul de Administratie a BNR, care a avut loc in urma unei intelegeri intre parlamentarii PNL si PSD.

"Propunerea initiala pentru BNR a fost Daniel Daianu, dar a fost respinsa in comisiile de buget - finante. Prezenta lui Bogdan Olteanu in postul de viceguvernator este nepotrivita si imi asum partea de responsabilitate pentru acest lucru. Olteanu are foarte multe calitati si sunt convins ca activitatea sa va fi una buna, dar lipsa experientei de varf in sistemul bancar este un argument mult prea puternic impotriva", a spus Crin Antonescu.

El a mentionat intr-un dialog pe internet la Hotnews ca isi asuma si partea de vina pentru aceasta decizie, ca presedinte al PNL, adaugand ca nu are rost sa dea explicatii contextuale.

Criticile de la presedintele PNL nu sunt singurele venite din zona liberala, un atac destul de violent venind in urma cu 10 zile si din partea omului de afaceri Dinu Patriciu.

"Olteanu si-a urmat cariera politica in care defectele l-au ajutat. L-a ajutat si un prieten al meu, prea comod ca sa-si poarte geanta singur. Acum liberalii l-au votat pentru aceasta pozitie, asa cum mi-a spus cineva azi dimineata, ca sa scape de el. Deh, cinismul politicienilor!", spune Patriciu.

Olteanu, fost presedinte al Camerei Deputatilor, este un apropiat al fostului premier si presedinte al PNL Calin Popescu-Tariceanu. In ultimii doi ani de guvernare, Tariceanu a asigurat supravietuirea cabinetului sau la guvernare prin intelegeri punctuale cu PSD, care erau negociate de Bogdan Olteanu si de liderul deputatilor social-democrati Viorel Hrebenciuc.

Asteapta "sarcinile" de la guvernator

Bogdan Olteanu a demisionat la inceputul saptamanii din Parlament, dupa ce cu cateva zile inainte renuntase la calitatea de membru al PNL.

Numirea sa ca viceguvernator al BNR a venit ca o surpriza, pentru ca liberalii au anuntat in ultima secunda ca il sustin pentru pozitia care initial era negociata de PD-L cu PSD pentru actualul premier desemnat Lucian Croitoru.

Olteanu a votat in urma cu o saptamana la motiunea de cenzura care a dus la demiterea guvernului Boc II, desi el fusese deja validat de Parlament in CA a BNR. In colegiul numarul 1 al Capitalei, unde Olteanu a fost ales deputat, urmeaza sa fie organizate noi alegeri. Potrivit CV-ului pe care l-a depus la comisiile de buget-finante inainte de audierea sa, Olteanu a absolvit un MBA, fiind de profesie avocat.