CONTRIBUTII/ Bucurestii subt Guvernul Vremelnicesc (III). A fost Gheorghe Bibescu un domn regulamentar?

Autor: Emanuel Badescu 22.10.2009
Continuam sa publicam fragmente din aceasta lucrare care este o premiera in literatura romana de specialitate, facand o prezentare exhaustiva a istoriei primului guvern revolutionar romanesc, din iunie-septembrie 1848. Emanuel Badescu a reusit sa reinvie evenimentele de la 1848, zi dupa zi, aproape ora dupa ora, transformand istoria acelor zile intr-un remarcabil text, care se citeste pe nerasuflate si care, in plus, e doldora de informatii, majoritatea inedite. Fapt si mai interesant, autorul incearca sa dea un raspuns unui sir de intrebari suspendate pana astazi.
Sambata, 12 iunie
Fara sa resimta oboseala cauzata de evenimentele de peste zi, Winterhalder a lucrat toata noaptea de 11 spre 12 iunie. A scris articole, le-a cules, paginat, tiparit. Muncea ca un rob, caci nu avea zetari in tura de noapte, dar era fericit. In dimineata zilei de 12 iunie, din tipografia pe care o detinea in asociatie cu C.A. Rosetti la Hanul Bossel de pe Podul Mogosoaiei, a iesit prima gazeta a Romaniei moderne: "Pruncul Roman". Fara sa bage de seama, Winterhalder, autorul celebrului vers "Dambovita, apa dulce", daduse presei romanesti un nou tip de ziar, virulent, polemic, cu accent pe propaganda, structurat exclusiv pe deviza masonica "Dreptate, Egalitate, Fratie", neuitand sa aminteasca libertatea. Era prima gazeta politica, primul bisturiu care a operat asupra creierului de roman, eliberandu-l de conservatorism, de lipsa de orizont, de umilinta. Va fi un model, desi nedeclarat sau recunoscut, pentru gazetele ulterioare.
Debuta eclatant cu articolele "Traiasca Romania Libera!" si "Catre fratii nostri din Moldova", in primul indemnand cetatenii din toate clasele sociale sa se arate vrednici de libertatea obtinuta la 11 iunie, in al doilea, chemand la unire nu numai pentru ca "munteanul si moldoveanul sunt toti romani", ci pentru ca "uniti vom fi tari!" Nimic savant, nimic neutru. Ceea ce trebuia sa fie transmis trebuia spus limpede, scurt si pe intelesul oricui. Din pacate, tirajul a fost limitat, neprofitabil din aceasta cauza, pentru numarul al doilea Winterhalder fiind obligat sa imprumute de la consulul englez suma de 10.401 lei. De altfel, nu putea mari prea mult tirajul: cei carora le era adresata gazeta fie nu aveau bani sa o cumpere, fie nu stiau sa citeasca. Aparitia "Pruncului Roman" a surprins pe multi, inclusiv pe cei din guvern. Lui Nicolae Balcescu nu i se parea normal ca un oficial sa detina un ziar care sa apere politica guvernului din care facea parte. Peste putine zile va calca exact pe urmele lui Rosetti, creand "Amicul Popolului"... Venind vorba de guvern, nu a perceput nimeni existenta lui. Era incomplet... Timp de doua zile singura voce a revolutiei si singurul semn ca s-a intamplat ceva in Bucuresti au fost "Pruncul Roman" ("fiul Romaniei", cum l-a numit, inspirat, Ion Catina) si, intr-o oarecare masura "Vestitorul Romanesc", care a publicat nota de multumire a presedintelui Sfatului Orasenesc, C.A. Kretzulescu, adresata cetatenilor pentru "linistea si buna oranduiala cu care s-au purtat la imprejurarea celei de eri insemnata si vrednica de pomenire prefacere".
Bucurestenii nu se trezisera inca din betia entuziasmului, orasul parand cufundat in somn. Cineva i-a vazut pe Alecu Villara, Mihai Cornescu si Ion Manu la bariera Beilicului, i-a auzit spunand strajii ca se indreapta spre Giurgiu si acesta, om de buna-credinta, a dat de veste in targ. Spre seara, s-a auzit ca un grup restrans de "revolutionari" au spart ferestrele casei lui Villara din spatele Hanului Serban Voda si ale casei Marelui Aga de langa Palatul Domnesc. Preocupat cu nasterea fiicei sale, Sofia-Libertate, Rosetti nu a dat nici o atentie acestui caz, desi intra in atributiile sale ca prefect al politiei. Faptul, in sine minor, a fost speculat cu promptitudine de adversari, care de-acum inainte ii vor taxa pe fruntasii revolutiei cu epitete jignitoare, precum crai, vagabonzi, adunatura de comunisti, nebuni, anarhisti.
Nu departe de zona celor doua incidente, Gheorghe Bibescu juca rolul bolnavului inchipuit. Pur si simplu nu voia sa se implice, ignorand obligatiile domniei. Cu sau fara voia lui, era suveranul unui principat cuprins de revolutie. In aceasta postura a primit din partea lui Kotzebue o nota de protest in termeni amenintatori, in care se sublinia ca noua realitate politica din Tara Romaneasca este in contradictie flagranta cu dispozitiile Regulamentului Organic si ca el, consulul, este impotriva tuturor innoirilor introduse. Tonul si fondul notei erau niste truisme. Este improbabil sa-l fi impresionat pe Bibescu. Infinit mai grava erau inchiderea consulatului rus si fuga consulului la Focsani, nu pentru tronul sau, oricum pierdut, ci pentru viitorul tarii. Rusia nu va tolera "innoirile". Dupa calculele sale, in 3-4 zile armatele ei vor trece Milcovul... Mai era o problema: acceptarea functiei oferite in noul guvern lui Ion Odobescu, o problema - se pare - personala dupa indarjirea apararii acestei numiri. De doua ori ministrul si-a prezentat demisia, de doua ori Bibescu a respins-o. Il voia in "groapa cu lei"? Il voia compromis? In cele din urma, Odobescu a cedat...
Duminica, 13 iunie
Aceasta zi de crestineasca odihna a insemnat prima zi de lucru a guvernului Mariei Sale. Constientizat de eficienta, de oportunitatea propagandei, demonstrate de succesul gazetei lui Rosetti si Winterhalder, asa-zisul "guvern provizoriu" a dat semn ca s-a trezit din euforie si ca, investit de Voda insusi, are putere decizionala. Primul act, semnat de Nicolae Golescu in calitate de ministru al trebilor din launtru, a fost o adresa catre Ion Odobescu, in care il instiinta ca Grigore Gradisteanu a primit misiunea sa citeasca "punturile printipale ale Constitutiei ce s-a primit de Maria Sa Domnul tarii". O alta decizie, menita sa consolideze revolutia in tara, iesita tot din biroul lui Nicolae Golescu, a constat in "oranduirea" unor prefecti in judetele strategice Slam-Ramnic, Braila si Prahova din vecinatatea Moldovei si a Brasovului, respectiv Scarlat Filipescu, Alexandru Golescu-Albul si Ion Negulici.
O interesanta miscare tactica a avut-o Nicolae Balcescu... Intrucat consulul Angliei acordase sprijin moral si material revolutionarilor si putea, indirect, sa influenteze politica Imperiului Otoman, noul ministru ad-interim al trebilor din afara i-a transmis in scris sentimentele sale cordiale, strecurand printre randuri si cateva noi directii politice generate de "Constitutie". Nici numele ministrului, nici articolele "Constitutiei" nu constituiau o noutate pentru R. Colquehoun, implicat cel putin moral in toate conspiratiile valahilor menite sa slabeasca influenta Rusiei. Epistola lui Balcescu, sub forma unei circulare catre consulii straini, il obliga la un gest reciproc, insa unul proportional cu puterea statului pe care il reprezenta, mai cu seama acum, cand Rusia era sfidata pe fata.
Intr-o singura zi, poate in cateva ore, guvernul revolutionar dovedise ca exista si ca, desi se misca incet, o face cu abilitate. In acest timp, pazit cu strasnicie de mania ruseasca de catre fratii Lapatti, de Creteni si de altii, Gheorghe Bibescu se pregatea si el sa paraseasca Tara Romaneasca. Tinea la viata, dar si la imagine. Pentru mentalitatea timpului sau, domnise nepermis de mult cu un guvern revolutionar... A scris actul abdicarii, motivand ca puterile nu ii sunt "potrivite cu cererile celor de astazi imprejurari" si ca, evident, tine "carma obladuirii mai mult decat putinta ma iarta", carma pe care o incredinteaza guvernului, transformat automat in Locotenenta domneasca. O transformare, totusi, nedeclarata de membrii guvernului, deci neoficiala. De aceasta tacere pe drept cuvant bizara va profita Rusia...
Daca membrii din Bucuresti ai guvernului erau la curent cu plecarea Domnului nu este limpede. C.A. Rosetti stia. A venit cu trasura la miezul noptii, a ordonat inlocuirea gardistilor cu Winterhalder si a urcat in palat. Cateva minute mai tarziu a revenit insotit de Bibescu, printul purtand pe piept o cocarda tricolora. La bariera Mogosoaiei, in jurul orei 1, trasura a oprit. Din ea au coborat Printul si Rosetti. Peste ani, fostul prefect al politiei va face in paginile gazetei "Romanul" o dezvaluire de senzatie: "In noaptea de 13 iunie 1848, in momentul cand Domnul Bibescu se despartea pentru totdeauna de Romania, imi zise: Peste trei zile muscalii vor intra in tara. Revolutia va fi indata rasturnata, dar niciodata nu va pieri. Tara va suferi un timp, iata tot raul! Ati facut o fapta foarte mare. Revolutia de la 1821 ne-a dat domni romani. Nimeni nu poate prevedea si calcula schimbarile si binele ce ne va aduce revolutia aceasta!"
Martori au fost pictorul Szathmari si cativa gardisti, care asteptau langa trasura ce urma sa-l duca pe Domn la Campulung si care, la data publicarii notei lui Rosetti, erau in floarea varstei. Nici unul nu i-a contestat veridicitatea in vreo gazeta a opozitiei. Cuvintele Printului explica atitudinea lui toleranta. Poate ca sunt si ecoul razboiului cu mentalitatea medievala a mitropolitului Neofit si cu inertia marilor proprietari fata de domnia legii pe care voise sa o inscauneze. Poate ca sunt si rezultatul descifrarii atentatului dupa rasfoirea dosarului inmanat de Rosetti, privitor la complot si atentatori. Nu fara temei, Ion Eliade Radulescu il va acuza pe Rosetti ca "i-a inapoiat lui Voda si portofoliul cu scrisori a caror publicitate putea sa fie de folos tarii si pagubitoare Rusiei"... Dupa urarile de ramas-bun, cei doi s-au imbratisat. Fostul sorbonard il imbratisa pe fostul student liber de la College de France. Un lucru este cert: desi de nuante diferite, amandoi erau liberali.
Din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura Cadmos
EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar in cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane. Licentiat in istorie la Universitatea Bucuresti, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "Magazin Istoric" si la "Ziarul de Duminica". A publicat 1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti si Imnurile nationale la romani. Este şi coautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii in România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Conspiraţia securităţii, Bucurestii in imagini in vremea lui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).