BOOK.COM/ Miros de femeie

… Asta te izbeste aproape de la primele randuri, in care protagonista face sex cu o prostituata intr-un cimitir din Liverpool. Si nu, nu e "parfum de femeie", ci miros, damf, iz, uneori chiar mai mult decat atat, un continuum olfactiv gretos, dezgustator (cel putin, teoretic!). Feminitate in absolutul ei naturalist - nu mai putin seducator, totusi, intr-o continua rasturnare de perceptie - cu puhoaie de secretii care inunda pagina. Nu se face deloc economie de sucuri vaginale, de sperma, de saliva, de sange, de fiere, de voma et caetera. Este aceasta o imagine pertinenta pentru nefericire, o posibila epifanie, in tuse groase, neconcesive, a deznadejdii? Toate umorile lumii ar putea ele rascumpara ceva? Din fericire, autoarea nu pune problema tezist, nu incearca sa reconverteasca nimic in sublim, a rebours.

In plina criza de abandon familial, Millie a lui Helen Walsh sufera si, in numele suferintei ei, exorcizeaza o suma de patimi. Asta nici nu o vindeca, dar nici - pana la proba contrarie - nu o ucide. Drogurile parca nu-s la fel de devastatoare ca-n "Trainspotting", insa alcoolul da. Sexul e o mare dezordine, cu pasiuni ocazionale, de cele mai multe ori de un lesbianism vibrant, dus pana in cele mai perverse detalii, explicitate pizduitor. Millie se excita usor, e suficient ca sfarcul unei prostituate ordinare sa se intareasca, iar ea intra intr-un palpit frenetic. Nu e doar pofta hulpava, contractie necontrolata a muschilor vaginali in jurul unei sticle reci manuite cu dexteritate, ci si o forma nu se stie cat de paradoxala de mila (episodul cu adolescenta din veceu, posibil abuzata de un parinte, dar dusa de Millie, printr-un viol liber consimtit, la un tandru dar ferm orgasm recuperator). Personajul are disponibilitate, pe fondul orgiilor bahice si/sau psihedelice, si pentru acuplari violente cu parteneri de sex opus. Acuplarea cu ei poate fi o forma intuitiva de razbunare, fiindca, in plan afectiv, toti barbatii sunt fundamental vinovati. Desigur, cel dintai este tatal, cel descoperit vinovat de plecarea mamei (pe care Millie spera sa o regaseasca dincolo de finalul deschis al cartii). Prietenii barbati sunt, la randul lor, la fel de culpabili, vor trada fiecare, vor da dovada de lasitate, vor profita de delirul ei erotic de factura isterica.

Senzatia pe care o lasa aceasta proza densa, narand toate anxietatile unui mod de viata contemporan, este ca, totusi, masculinul e doar o sursa de figuratie, pretext de extrovertire retorica a dilemei existentiale feminine. Paradigma masculina - cu Jamie in rol de co-narator conventional - ofera, doar, cateva dintre posibilele surse ale dramei, nu devine si cutie de rezonanta veridica pentru ecourile dramei. Practic, periodic, barbatii care o compun sunt uitati pe traseu. Asta si fiindca Millie nu-si propune sa fie o invingatoare, o justitiara. Lejeritatea ei erotica nu camufleaza vreun conflict maniheist al sexelor. Ea nu vrea sa justifice neaparat ardoarea homosexuala prin dezamagirea produsa de relatiile heterosexuale (care exista - de la cea produsa de penibilul dezvirginator din adolescenta la cea indusa de cei mai buni amici de mai tarziu - dar nu este determinanta pentru devastatoarea cadere in sine).

"Brass" (pe romaneste, ar veni, argotic, un soi de "Japita" combinata cu "Rebela") este, in principal, un roman al feminitatii confuze de azi (destul de apropiat ca atmosfera cu "Trage-mi-o!" al lui Virginie Despentes). Lumea lui Millie este un puzzle moral din care lipsesc aproape toate piesele esentiale. Ea nu are nici un reper absolut, se misca intr-un spatiu brownian, in care orice miscare pare posibila. Adesea, deciziile sunt aleatorii, guvernate mai degraba de impulsuri de moment mediate de trairile sub alcool sau substante halucinogene, decat de silogismele deduse dintr-o experienta de viata consistenta. Ceea ce confera greutate specifica acestor intamplari este, fara nici o mirare, tocmai caracterul lor superfluu. Autoarea nu se chinuie sa construiasca parabole grele de sens, ea doar vrea sa imprime textului aerul de viata traita cat mai firesc (aici, ne reintoarcem la Irvine Welsh!). Or, existenta lui Millie, dependenta sau nu de un filon autobiografic oricum lesne de intuit (prima pastila de Ecstasy luata la 13 ani, aparitie pe scena travestitilor din… Barcelona la 16 ani, tot acolo prima pasiune lesbiana dar si o intensa activitate de "combinatoare" a prostituatelor cu clientii lor s.a.m.d.), sta sub semnul kunderian al insuportabilei usuratati a fiintei, nu se incadreaza deloc in scheme cat de cat previzibile. A nu se intelege de aici ca eroina ar fi vreuna dependenta numai de propria ei superficialitate, usor de strivit - la modul cel mai conventional - de crancenul malaxor cotidian. Nici pe departe! Walsh stie cum sa faca echilibristica pe panza de paianjen a naratiunii, alternand sofismele unei Bridget Jones pe dos, prea putin interesata de a surclasa tot felul de complexe, frustrari sau bariere culturale, cu crizele violente de personalitate ale unui pseudo-Alfie de sex feminin (si avand cu totul alte interese de colectionar).