BOOK.COM/ Miros de femeie
Autor:
Dan Silviu Boerescu
22.10.2009
… Asta te izbeste aproape de la primele randuri, in care
protagonista face sex cu o prostituata intr-un cimitir din
Liverpool. Si nu, nu e "parfum de femeie", ci miros, damf, iz,
uneori chiar mai mult decat atat, un continuum olfactiv gretos,
dezgustator (cel putin, teoretic!). Feminitate in absolutul ei
naturalist - nu mai putin seducator, totusi, intr-o continua
rasturnare de perceptie - cu puhoaie de secretii care inunda
pagina. Nu se face deloc economie de sucuri vaginale, de sperma, de
saliva, de sange, de fiere, de voma et caetera. Este aceasta o
imagine pertinenta pentru nefericire, o posibila epifanie, in tuse
groase, neconcesive, a deznadejdii? Toate umorile lumii ar putea
ele rascumpara ceva? Din fericire, autoarea nu pune problema
tezist, nu incearca sa reconverteasca nimic in sublim, a
rebours.
In plina criza de abandon familial, Millie a lui Helen Walsh
sufera si, in numele suferintei ei, exorcizeaza o suma de patimi.
Asta nici nu o vindeca, dar nici - pana la proba contrarie - nu o
ucide. Drogurile parca nu-s la fel de devastatoare ca-n
"Trainspotting", insa alcoolul da. Sexul e o mare dezordine, cu
pasiuni ocazionale, de cele mai multe ori de un lesbianism vibrant,
dus pana in cele mai perverse detalii, explicitate pizduitor.
Millie se excita usor, e suficient ca sfarcul unei prostituate
ordinare sa se intareasca, iar ea intra intr-un palpit frenetic. Nu
e doar pofta hulpava, contractie necontrolata a muschilor vaginali
in jurul unei sticle reci manuite cu dexteritate, ci si o forma nu
se stie cat de paradoxala de mila (episodul cu adolescenta din
veceu, posibil abuzata de un parinte, dar dusa de Millie, printr-un
viol liber consimtit, la un tandru dar ferm orgasm recuperator).
Personajul are disponibilitate, pe fondul orgiilor bahice si/sau
psihedelice, si pentru acuplari violente cu parteneri de sex opus.
Acuplarea cu ei poate fi o forma intuitiva de razbunare, fiindca,
in plan afectiv, toti barbatii sunt fundamental vinovati. Desigur,
cel dintai este tatal, cel descoperit vinovat de plecarea mamei (pe
care Millie spera sa o regaseasca dincolo de finalul deschis al
cartii). Prietenii barbati sunt, la randul lor, la fel de
culpabili, vor trada fiecare, vor da dovada de lasitate, vor
profita de delirul ei erotic de factura isterica.
Senzatia pe care o lasa aceasta proza densa, narand toate
anxietatile unui mod de viata contemporan, este ca, totusi,
masculinul e doar o sursa de figuratie, pretext de extrovertire
retorica a dilemei existentiale feminine. Paradigma masculina - cu
Jamie in rol de co-narator conventional - ofera, doar, cateva
dintre posibilele surse ale dramei, nu devine si cutie de rezonanta
veridica pentru ecourile dramei. Practic, periodic, barbatii care o
compun sunt uitati pe traseu. Asta si fiindca Millie nu-si propune
sa fie o invingatoare, o justitiara. Lejeritatea ei erotica nu
camufleaza vreun conflict maniheist al sexelor. Ea nu vrea sa
justifice neaparat ardoarea homosexuala prin dezamagirea produsa de
relatiile heterosexuale (care exista - de la cea produsa de
penibilul dezvirginator din adolescenta la cea indusa de cei mai
buni amici de mai tarziu - dar nu este determinanta pentru
devastatoarea cadere in sine).
"Brass" (pe romaneste, ar veni, argotic, un soi de "Japita"
combinata cu "Rebela") este, in principal, un roman al feminitatii
confuze de azi (destul de apropiat ca atmosfera cu "Trage-mi-o!" al
lui Virginie Despentes). Lumea lui Millie este un puzzle moral din
care lipsesc aproape toate piesele esentiale. Ea nu are nici un
reper absolut, se misca intr-un spatiu brownian, in care orice
miscare pare posibila. Adesea, deciziile sunt aleatorii, guvernate
mai degraba de impulsuri de moment mediate de trairile sub alcool
sau substante halucinogene, decat de silogismele deduse dintr-o
experienta de viata consistenta. Ceea ce confera greutate specifica
acestor intamplari este, fara nici o mirare, tocmai caracterul lor
superfluu. Autoarea nu se chinuie sa construiasca parabole grele de
sens, ea doar vrea sa imprime textului aerul de viata traita cat
mai firesc (aici, ne reintoarcem la Irvine Welsh!). Or, existenta
lui Millie, dependenta sau nu de un filon autobiografic oricum
lesne de intuit (prima pastila de Ecstasy luata la 13 ani, aparitie
pe scena travestitilor din… Barcelona la 16 ani, tot acolo prima
pasiune lesbiana dar si o intensa activitate de "combinatoare" a
prostituatelor cu clientii lor s.a.m.d.), sta sub semnul kunderian
al insuportabilei usuratati a fiintei, nu se incadreaza deloc in
scheme cat de cat previzibile. A nu se intelege de aici ca eroina
ar fi vreuna dependenta numai de propria ei superficialitate, usor
de strivit - la modul cel mai conventional - de crancenul malaxor
cotidian. Nici pe departe! Walsh stie cum sa faca echilibristica pe
panza de paianjen a naratiunii, alternand sofismele unei Bridget
Jones pe dos, prea putin interesata de a surclasa tot felul de
complexe, frustrari sau bariere culturale, cu crizele violente de
personalitate ale unui pseudo-Alfie de sex feminin (si avand cu
totul alte interese de colectionar).
Aproape orice mare roman britanic contemporan constituie o asumata lupta cu cautarea propriei identitati. Ceea ce individualizeaza "Brass" este tocmai lipsa de complexe in evocarea deficitului de solutionare a acestei curse contra sinelui. Helen Walsh nu impune vreo rezolvare, chiar daca modul polemic de con-semnare a faptelor ar putea indica vreo pista. Millie face un intens cunnilingus cu propria ei groapa de potential si o face chiar mai convingator decat atunci cand performeaza acest act cu o partenera reala.