COLECTII/ Bestseller cu crime vechi si noi

Autor: Stelian Turlea 22.10.2009
De ceva vreme, Editura Paralela 45 propune o colectie numita Best seller, in care apar, aparent de-a valma, romane istorice, politiste, stiintifico-fantastice, de dragoste, liantul dintre ele fiind acela ca toate s-au bucurat de succes la aparitie. Succesul de vanzare nu echivaleaza neaparat cu valoarea. Ca atare, multe dintre titluri sunt de duzina, romane acceptabile, fara a fi de prima mana. Un repros major trebuie adresat coordonatorului sau coordonatorilor colectiei: nicaieri nu exista o minima informatie despre autori, aparitia sau succesul cartilor respective, informatie care ar justifica includerea intr-o colectie cu un asemenea titlu si ar spori interesul eventualilor cumparatori. Nu ne ramane decat sa acordam credit editurii si sa credem ca toate titlurile traduse sunt intr-adevar best-selleruri.
Faye Kellerman - "Pe marginea intunericului". Traducere din limba engleza de Ana Catineanu. In 1929 au loc la Munchen cinci crime neelucidate - cinci femei de conditii, religii si ideologii diferite. Dupa mai bine de sapte decenii, urmasul inspectorului care a investigat crimele incearca sa inteleaga ce anume s-a intamplat.
Jonathan Kekkerman - "Obsesie. Un caz cu Alex Delaware". Traducere din limba engleza de Smaranda Nistor. Un psiholog si un politist inceraca sa dea de itele unei crime marturisite pe patul de moarte de mama adoptiva a eroinei.
Jose Rodrigues Dos Santos - "Formula lui Dumnezeu". Traducere din limba portugheza de Veronica Manole. Romanul e o incercare de descifrare a unui mesaj enigmatic asezat de Albert Einstein intr-unul din manuscrisele sale. Cartea porneste de la date si teorii stiintifice cat se poate de reale.
Charles Deslys - "Zingara". Traducere de Nicolae Constantinescu. Actiunea se petrece in Franta regelui Ludovic al XIV-lea, cand un burghez aparent pasnic de la periferia Parisului ajunsese, sub o idnetitate falsa, spaima raufacatorilor.

Andrew Gross - "Valul intunecat". Traducere din limba engleza de Smaranda Nistor. O femeie careia ii moare sotul intr-o explozie la metrou si un politist care investigheaza un accident aparent fara legatura cu explozia descopera treptat o complicata conspiratie.