INTERVIU/ Mihai Retegan: „Orice indoctrinare este periculoasa, mincinoasa si se poate intoarce impotriva promotorilor ei”

Mihai Retegan (nascut in 1950) este profesor universitar la catedra de Istorie a Universitatii din Bucuresti. S-a specializat in istoria romanilor dupa primul razboi mondial, pana la prabusirea comunismului. Este autorul a numeroase lucrari care au ca subiect aceasta perioada. Multe dintre cartile sau articolele de specialitate au fost scrise dupa stagiile de documentare in arhive din SUA, Marea Britanie, Cehia, Ungaria. Era firesc ca de la acest aspect sa inceapa discutia noastra.

- Sunteti autorul mai multor volume de studii, documente si sinteze istorice privitor la istoria secolului trecut, indeosebi la relatiile politice dintre tarile blocului comunist. Multe dintre ele au dezvaluit surprize, avand la baza documente despre care nu se stia. Mai avem multe de aflat despre istoria care ne-a apasat, daca nu cumva i-am fost si martori?

- Cunoasterea, domnule Stelian Turlea, este, cum bine stiti, un proces continuu, astfel ca nu am nici un motiv sa ma indoiesc de largirea orizontului cunoasterii. Aceasta, desigur, se afla in strânsa legatura cu deschiderea arhivelor. Altfel nu vom inregistra nici un progres. Eu sustin la facultate un curs despre sursele istoriei contemporane in cadrul caruia prezint regimul accesului la arhivele din diferite tari europene si nu numai. Este surprinzator sa constati ca inclusiv statele democrate au restrictii dintre cele mai subtile, dar cu nimic mai putin eficiente in a limita decât cele existente in tari ale caror traditii democrate sunt de data mai recenta. Pastrându-mi insa optimismul sunt convins ca lucruri noi despre istoria recenta, intelegând prin recenta perioada ce se deschide cu cel de-al doilea razboi mondial, ne asteapta in arhivele lumii. In ceea ce priveste istoria noastra, ma pot astepta sa ne "improspatam" cunoasterea atitudinii marilor puteri fata de România in anii celui de-al doilea razboi si dupa razboi, cunoasterea despre relatiile din blocul comunist si multe altele. Vorbind despre acest lucru doresc sa spun ca "surprizele" sunt de asteptat, in primul rând, din partea fondurilor documentare existente in arhivele rusesti. Lucru absolut firesc din moment ce puterea care a determinat schimbari majore in istoria noastra in ultimii saptezeci de ani a fost Uniunea Sovietica. Dar si din celelalte parti, adica Londra si Washington, pot fi identificate informatii noi, care pot lumina din alt unghi evenimente despre care credeam ca stim totul si sa obtinem astfel o imagine diferita de cea de pâna in acest moment. De pilda, stim de mult timp ca, in octombrie 1944, la Moscova a avut loc un târg cu efecte dramatice pentru natiunile din acea parte a Europei. S-a spus ca in momentul in care s-a decis abandonarea acelor popoare trupele sovietice oricum se aflau in acele tari, astfel ca s-a cedat ceea ce nu mai putea fi aparat. De inteles daca ceea ce s-a decis atunci de catre Winston Churchill a fost facut sub impulsul situatiei de pe teren. Dar ce te faci când documente din arhivele britanice evidentiaza altceva? In ceea ce priveste România, decizia de cedare a ei in viitorul spatiu controlat de sovietici a prins contur la sfârsitul anului 1942, când Sir Alexander Cadogan, subsecretar de stat permanent la Foreign Office, a transmis catre serviciile speciale, care la acea data isi elaborau strategia pentru urmatoarea etapa a razboiului, ca (si caut sa citez cât mai aproape cuvintele diplomatului britanic) "pentru a salva restul Balcanilor, va trebui sa cedam România lupilor". Iar acest lucru ma poate duce cu gândul la opinia ca lovitura de stat de la 23 august a fost un act... inutil, din moment ce britanicii erau decisi sa cedeze România. Nu cred ca aici mai am ceva de adaugat, decât ca arhivele mai au inca secrete.

- Ce anume lipseste pentru a avea o istorie cat de cat corecta si exhaustiva a perioadei comunismului?

- Este o intrebare dificila. As zice ca ne lipsesc destul de multe lucruri, unele obiective, altele subiective. Din prima categorie as mentiona timpul sau deschi-derea relativ târzie a arhivelor. Din cea de-a doua cred ca, pe primul loc, poate fi asezata incapacitatea noastra de a ne distanta, de a judeca nu cu sufletul, ci cu mintea. Apoi, iertat sa fiu daca deranjez pe cineva, am impresia ca uneori analizele sufera din punct de vedere metodologic, cautându-se argumente pentru sustinerea unei concluzii anteformulate. In aceeasi ordine de idei subliniez ca mi se pare nefireasca tendinta existenta astazi de a anatemiza doar o parte a regimului comunist, in 99 la suta dintre cazuri este cea deschisa in 1965, uitându-se, de cele mai multe ori cu buna stiinta si cu clara intentie ca eliminarea elitei românesti a inceput si s-a desavârsit in prima perioada, in timpul asa-numitului regim Dej.

- Vedeti, domnule Turlea, chiar am crezut ca dupa 1989 intruziunea politicului in stiinta istorica va fi un lucru ce apartine... istoriei. Am fost insa destul de repede adus la realitate de decizia transpusa intr-un act juridic care impune, cu argumente ce nu tin de istorie, felul in care trebuie sa caracterizam o perioada, cea dintre 1940 si 1944. Pentru ca una este daca istoricul, folosind mijloacele meseriei sale, ajunge singur la o concluzie si alta daca concluzia i se impune prin acte juridice si administrative. Nu este firesc asa ceva.

- Face statul roman sau fac ceva autoritatile pentru a conserva documentele acestor arhive ori, in caz ca ele se gasesc pe alte meleaguri, pentru a le aduce acasa sau macar a le fotocopia?

- A existat un interes major din partea statului român in a trimite echipe mixte de cercetatori si arhivisti in arhive si biblioteci din lumea intreaga, pentru a identifica si a aduce in tara documente referitoare la istoria noastra. Au fost aduse sute de mii de pagini de documente microfilmate sau fotocopiate, care se afla la indemâna tuturor la Arhivele Nationale si au costat poate sute de mii de dolari. Eforturile respective au fost facute in anii... saptezeci si optzeci ai secolului trecut. La inceputul anilor nouazeci, in conditiile unei relative liberalizari a regimului arhivelor in Federatia Rusa si prin efortul facut de profesorul Ioan Scurtu, directorul general al Arhivelor Nationale, au fost aduse in tara documente importante relative la istoria partidului comunist. Liberalizarea a fost insa rapid stopata, iar din partea statului român altele au fost prioritatile: masini de lux, nu documente privind istoria românilor. Altfel, asistam la eforturi individuale meritorii, dar cu o arie de raspândire limitata.

- Imi este greu sa spun: de aici pâna aici din "istoria exacta a ultimilor ani" ar trebui sa intre in manualele scolare. Credeti ca putem oferi tinerei generatii o privire neutra asupra ultimelor doua decenii când noi nu putem genera o astfel de analiza asupra unor perioade mai indepartate? Si nu ma refer doar la perioada comunista, ci si la anii celui de-al doilea razboi mondial si chiar mai departe...

- Nu percepeti un dezinteres crescând fata de cunoasterea istoriei adevarate a ultimelor decenii? Ce ar trebui facut pentru a-l combate?

- Dati-mi voie sa rastalmacesc intrebarea dumneavoastra si in loc de "Nu percepeti un dezinteres crescând fata de cunoasterea istoriei adevarate a ultimelor decenii? Ce ar trebui facut pentru a-l combate?" sa citim "... un dezinteres crescând fata de cunoasterea istoriei in ultimele decenii...". Nu pot sa-mi explic atitudinea diversilor ministri ai Educatiei fata de istorie. Din 1990 incepând, acestia, indiferent de partidul din care au facut parte, cu o incapatânare demna de o cauza mai buna, au dezvoltat adevarate strategii pentru a scoate istoria din sistemul educational românesc. Când ii aud pe diversii ocupanti ai fotoliului-prim din sediul aflat in strada general Berthelot cum vor ei sa dezvolte la copiii nostri "competente" ma apuca disperarea, pentru ca unii dintre acesti competenti habar nu au de istorie. Asta vrem, sa mânuim computerul si sa nu avem cunostinte de cultura generala? Ar deranja pe cineva ca tinerii nostri ar sti lucruri, sa le spunem, de bun-simt despre istoria si cultura noastra? Cred ca nu! Ne temem ca petrec prea mult timp in biblioteci? Sa fim seriosi. Studentilor de astazi le poti spune orice, numai ca sunt prea studiosi nu. Pe de alta parte observ cu ingrijorare cum tinerele generatii sunt indoctrinate asa cum au fost generatiile noastre, dar in sens invers. Orice indoctrinare este periculoasa, mincinoasa si se poate intoarce impotriva promotorilor ei.

- Mai sunteti secretarul Forumului European pentru Istorie si Cultura? Cu ce se ocupa el?